
Afectați de conflictul politic între cei 4 consilieri PNL și ceilalți 7 din opoziția fățișă sunt și angajații primăriei. Situația a fost anunțată astăzi, într-o postare pe pagina de socializare a Primăriei Grințieș: „Ca urmare a neaprobării bugetului local al comunei Grinţieş pentru anul 2021, este necesar să vă anunţăm că întreaga activitate financiară a instituţiei noastre este blocată. În consecinţă, nu se vor putea achita drepturile salariale ale personalului primăriei, asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap care aveau termen de plată astăzi, 5 mai 2021”.
Situația riscă să degenereze, dacă opoziția de la Grințieș nu va veni la ședința de vineri sau va respinge din nou bugetul. Iar cei care așteaptă să-și primească salariile sunt prinși la mijloc, într-un nou episod al unor neînțelegeri care n-ar trebui să facă victime colaterale (aici și aici).
C.I.





