Copiii internați în secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț se vor bucura de o atmosferă prietenoasă în cazul în care sunt nevoiți să ajungă la medic. La inițiativa președintelui Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, elevii Liceului de Artă “Victor Brauner” Piatra Neamț au răspuns prezent și au contribuit la înfrumusețarea saloanelor din secția destinată celor mai mici pacienți. Tinerii artiști au ales să-și dăruiască talentul, timpul și energia pentru a transforma saloanele într-un spațiu mai prietenos și mai cald pentru copiii internați. Chiar dacă sunt în vacanță, elevii au demonstrat că empatia, solidaritatea și dorința de a face bine nu țin cont de program sau de vârstă.
„Este o mare bucurie pentru mine să văd că o mână de tineri inimoși au răspuns apelului și au venit să-și pună în valoare talentul și empatia pentru copiii internați. Cu atât mai mult cu cât sunt în vacanță! Asta înseamnă solidaritate, bucuria de a ajuta, înseamnă o lecție de viață. Le mulțumesc și îmi doresc ca exemplul lor să fie urmat și de alții”, a declarat Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Începând de săptămâna viitoare, pereții saloanelor vor prinde viață prin personajele îndrăgite din desene animate, care vor aduce zâmbete și un strop de magie în viețile micilor pacienți. Inițiativa își propune nu doar să înfrumusețeze spațiul medical, ci și să transmită un mesajul că spitalul poate fi un loc al vindecării trupești, dar și al alinării sufletești. Consiliul Județean Neamț își exprimă aprecierea față de tinerii voluntari și speră ca astfel de acțiuni să inspire întreaga comunitate să se implice activ în proiecte care aduc binele mai aproape de oameni.
(G. S.)