În peisajul media actual, ediția cu numărul 700 a unui hebdomadar (săptămânal) este o performanță, mai cu seamă că, fiind o întreprindere cu costuri, multe apariții similare s-au refugiat în spațiul virtual cu cheltuieli mai mici de producție. Mesagerul a continuat imprimarea pe hârtie și din rațiuni de piață, dar mai ales pentru respectul celor care, încă, mai sunt degustători de presă scrisă, spre surprinderea multora, într-un număr destul de mare în Neamț. Poate pare ceva împotriva curentului, mai cu seamă că acesta este destul de evident împotriva presei tipărite. Numărați fabricile producătoare de hârtie, tipografiile de tiraj și pe cei ce trudesc acolo și-mi veți da dreptate. Mesagerul continuă. Și în print, și online. Așa cum se poate.
Dar dacă e să judecăm, la o populație de anvergura României să nu ai un producător de hârtie și o presă scrisă de calitate, cât de cât, e un semn. Și aici nu-i vorba de conspirație, ci de preocuparea explicită, la vedere, pentru dispariția speciei. Ori asta nu-i normal. În alte țări, lumea cumpără presa scrisă, care poate fi încadrată unei normalități, deocamdată alterată de interese și incapacități în spațiul unde ne ducem traiul. Pentru că, privindu-ne ograda, și aici nu-i nevoie să fii expert, constatăm că a patra putere din stat a devenit un instrument de presiune sau o armă în slujba banilor, care după îndeplinirea misiei face obiectul unei dispariții controlate sau a virajului nefericit spre simbrii de recunoștință, cordoane ombilicale pentru traiul de zi cu zi. 
Sigur, ambele prezențe în piață, și print și online, presupun oameni. Oameni care scriu, filtrează, verifică și care, cu voia dumneavoastră, sunt jurnaliști, în ciuda faptului că termenul a intrat binișor sub lupa neîncrederii. Atributul de a patra putere în stat, după cea executivă, legislativă și judecătorească nu trebuie să îmbete, ci să oblige. La ce? La onestitate, la profesionalism, la cunoaștere. Jurnalismul nu înseamnă doar anchete, dezvăluiri, bombe mediatice ori can-can-uri. Jurnaliștii vă aduc spre descoperire modele umane, idei, soluții, analize, evenimente, relatări din trecut care au greutatea lor. Scriind doar despre putregaiul din jur e pierdere de timp. Îl știm, îl vedem și mai este și legea care ar trebui să se aplece asupra lui. Jurnalistul nu este justițiar, nu este Corrado Cattani sau vreun Chuck Norris. Este omul cetății care aleargă să te informeze, ceea ce-i conferă statutul de „om care știe și vede multe“, perfect normal, dacă-i să ne luăm după fișa postului.
Și nu în ultimul rând, indiferent de efemerul aparițiilor din spațiile pomenite, jurnalismul e condamnat să țină fruntea sus și să nu abdice de la valorile care ar trebui să-l poziționeze în completarea careului de puteri dintr-un peisaj democratic, fie el și original. La apariția cu numărul 700, Mesagerul ține fruntea sus. Nu cu fală ori emfază, ci cu multă muncă, pricepere și respect pentru publicul său. Mare, mic, atât cât este. Drum bun înainte!
GD PATRAUCEAN
