Din lotul reprezentativ al județului Neamț, pentru etapa națională a Olimpiadei de Informatică, vor face parte șapte elevi, patru de la gimnaziu și trei de la liceu, cu toții clasându-se pe locul I la județ, pe nivelul lor de vârstă (clasele lor). Etapa județeană, la care au participat 86 de elevi, a fost organizată la Colegiul Național de Informatică (CNI) Piatra-Neamț, luni, 2 martie. Patru dintre olimpicii care vor reprezenta Neamțul sunt elevi ai CNI Piatra-Neamț.
“Suntem mândri de rezultatele elevilor noștri! Ele presupun, din partea lor și al profesorilor coordonatori, un efort intens, determinare, susținerea școlii și a părinților. Le urez succes în competițiile care îi așteaptă!”, ne-a declarat prof. dr. Daniela Neamțu, directorul CNI Piatra-Neamț. Lotul reprezentativ al județului are în componență următorii elevi:
Rezultatele elevilor nemțeni de anul trecut – AICI. Etapa națională a Olimpiadei de Informatică pentru gimnaziu are loc, în perioada 22- 26 martie 2026, la Baia- Mare, în timp ce naționala pentru liceeni are loc, la Pitești, în ultimele patru zile ale lui mărțișor.
Angela Croitoru

Parteneri
Mesagerul Bacău Foto/Video.Razie de amploare în cluburile și pe străzile din Bacău: sute de persoane legitimate și zeci de șoferi testați de polițiști
ZCH Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute
NewsEdge Socialiștii americani și paradoxul privilegiului. De ce oameni înstăriți se îndreaptă spre stânga radicală
BusinessEdge Cum poate fi gestionată „era electricității”. Directorul AIE avertizează asupra noilor riscuri energetice
