
La nivelul județului el a fost declarat incompatibil de prefect, dar aleșii județeni nu au ținut cont de acest lucru și au refuzat să ia act de ordinul reprezentantului Guvernului în teritoriu.
Ieri, aceeași agenție dădea un nou comunicat, prin care constata că Gheorghe Vasiloiu este și în conflict de interese administrativ, asta pe mandatul 2012- 2016. ”În exercitarea mandatului de consilier județean, a luat parte la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Neamț privind rectificarea bugetului județului pe anul 2013, precum și asocierea Județului Neamț cu o societate comercială la care, în momentul adoptării hotărârilor, persoana evaluată deținea atât funcția de administrator – membru în consiliul de administrație, cât și calitatea de asociat, în vederea finanțării și realizării în comun a unor activități de interes județean, încălcând, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 77 din Legea nr. 393/2004.
În prezent, persoana evaluată deține în cadrul societății comerciale calitatea de asociat începând cu data de 21 iulie 2004” se spune în documentul ANI.





