Browsing: Religie
În poveștile populare de altădată, se spunea că Raiul şi Iadul se deschid până după Rusalii, de aceea, pentru a…
Biserica Sfânta Treime din satul Mănăstirea Neamţ (comuna Vânători-Neamţ) este mai puţin cunoscută amatorilor de circuite turistice ecumenice. Situaţia este…
Duminică, 6 iunie, ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, ÎPS Ioachim,…
Zilele din ajunul Ispasului erau marcate în calendarul popular de o serie de practici, care aveau rolul de a proteja…
În tradițiile populare, a cincea săptămână după Paște era dedicată obiceiurilor care păstrează vremea în limitele bune pentru lucratul câmpului.…
Duminica a treia după Sfintele Paști este numită și Duminica Mironosițelor. Biserica Creștin-Ortodoxă le pomenește și le cinstește pe Sfintele…
Părintele Stăniloae ne învăța că Învierea a început în iad. De pe Cruce, „El se pogoară întru cele mai de…
Săptămâna Patimilor este perioada dintre sărbătoarea Floriilor până la Sâmbăta cea Mare, inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în această săptămână se…