O adevărată problemă pentru mulți dintre părinți o reprezintă imposibilitatea acestora de a-și lua copilul de la școală și de…
Browsing: Inspectoratul Școlar Neamț
Scandalul legat de fraudarea examenului de bacalaureat, izbucnit în vara lui 2015 la mai multe colegii din Târgu-Neamț, s-a stins,…
Inspectoratul Școlar Județean Neamț a făcut publice, luni, 7 martie, rezultatele obținute de elevii de clasa a VIII-a la simulările…
Înainte de campania electorală, inspectorii școlari din Neamț și-au dorit să se asigure, la nivel oficial, că în unitățile de…
Situația de la Școala „Daniela Cuciuc”, unde un băiat din clasa a V-a B își terorizează colegii, a adunat, în…
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț și-a schimbat purtătorul de cuvânt. Potrivit prof. Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ Neamț,…
La Inspectoratul Școlar Județean Neamț au fost aprobate vineri, 12 februarie, 3 demisii și 3 numiri în funcți. Ședința care…
Competiția dascălilor pentru gradațiile de merit întră în faza pregătirilor aferente anului 2016. Cadrele didactice care consideră se pot califica…
Deși anul trecut li s-a indicat insistent directorilor de școli din Neamț să reducă din numărul cadrelor didactice care au…
La sfârșitul săptămânii trecute, directorii școlilor din Neamț primeau un îndemn din partea inspectorilor, să cumpere licențe noi pentru calculatoare,…