Gâdinți – Cetatea lui Ștefan, plină de bălării și vipere

În fiecare an, Ministerul Culturii contabilizează sec zeci de monumente incendiate, jefuite sau ruinate, dar dincolo de cifrele reci nu se face nimic. Politicile publice în materie de monumente nu există, iar oamenii continuă să se adune cu același entuziasm în jurul ideii de a ridica o biserică nouă, în vreme ce lăcașurile de cult de sute de ani, casele memoriale, conacele, picturile se degradează și dispar. Fără exagerare am putea spune că Statul român stă de ani buni tolănit în fața istoriei. Vreme de un deceniu, între 1990 și 2000, nici măcar nu am avut o lege a patrimoniului, după ce Iliescu a abrogat-o pe cea veche. A fost perioada în care s-au constituit marile colecții, când s-a furat masiv, când ne-am dus istoria peste hotare, bucată cu bucată. Abia când Europa ne-a tras de mânecă, în 2001, am făcut o lege, care nici aceea nu se aplică așa cum ar trebui. Cel puțin nu în județul Neamț unde nepăsarea este cuvântul de ordine de la nivelul instituțiilor responsabile, teoretic, cu păstrarea trecutului.

Gâdinți:

– Sit arheologic – Cetatea medievală „La Cetate”, la cca 3 km de sat, pe malul stâng al râului Siret, Epoca medievală – sec XV – XVII

• Monumente istorice

– Biserica ”Sf. Dumitru” sat Gâdinți; comuna Gâdinți 1812

– Turn clopotniță sat Gâdinți; comuna Gâdinți sec. XIX

– Ansamblul bisericii ”Sf. Dumitru” sat Gâdinți; comuna Gâdinți, Str. Bisericii 2 sec. XIX

– Conacul Bogdan, fost Spital de bolnavi psihic sat Gâdinți; comuna Gâdinți, Str. Bisericii 2 sec. XIX

„N-am defrișat nimic, e volum mare de muncă”

Monumentele din mănunchiul de comune amplasate în extremitatea de nord-est a județului Neamț, la limita cu județul Iași – Bâra, Doljești, Sagna, Pâncești, Gâdinți, Poienari – sunt departe de grijile autorităților de la „centru”, dar și de traseele turistice cunoscute în județ. Dintre toate localitățile din zonă, Gâdinți este depozitara celor mai multe comori, din nefericire unele bine „ascunse” sub un arboret des. Este cazul unuia din cele mai importante situri arheologice din județul Neamț: ruinele Cetății Noi, ridicată de Ștefan cel Mare în anul 1466. Locul s-a transformat astăzi într-o adevărată junglă, luată în stăpânire de vipere și vulpi. Pe alocuri, se mai văd încă secțiunile arheologice neacoperite, executate prin anii 1960 de Lucică Chițescu, și pinteni de zid înțepeniți sub o pătură subțire de ciment modern, pentru conservare.

„Cercetarea sitului nu este nici pe departe epuizată”, susține Vitalie Josanu, polițistul specialist în protecția patrimoniului din județul Neamț. „Dimpotrivă, au fost executate doar câteva secțiuni, în anii 1965-1966, care, într-un viitor, ar fi trebuit continuate. Din păcate, acel viitor se află și acum în fața noastră, atât în privința Cetății de la Gâdinți, cât și în privința Cetății Neamțului, și aceasta văduvită de piciorul vreunui arheolog competent”.

Ani de-a rândul, Cetatea lui Ștefan a fost cultivată cu porumb de Didina Aionesei, o bătrână de aproape 80 de ani, care era convinsă că terenul îi aparține, deși nu avea niciun act. Primăria a fost atenționată de Inspectoratul de Poliție să ia măsuri și să-i interzică femeii să mai bage plugul în interiorul cetății. A urmat un lung șir de procese, bătrâna a pierdut absolut toate litigiile și anul acesta nu a mai cutivat cetatea. În schimb, locul este plin de arboret și bălării, iar primăria a fost sfătuită, încă de anul trecut, să defrișeze zona, ca să poată fi delimitată.

„N-am defrișat nimic, e volum mare de muncă”, ne-a declarat primarul Vasile Băbuță. „Bine că am reușit s-o potolim pe Didina Aionesei. Am chemat-o la poliție și am convins-o. Zona arată, într-adevăr, neîngrijit și nu este semnalizată, dar nici nu ne putem băga acuma, că e plin de vipere. Ies ziua și stau la soare pe pietrele din cetate. Ar fi bine dacă s-ar putea face ceva acolo, că turiștii vin, am avut vreo 5 grupuri. Drumul este prost, nu sunt indicatoare, dar oamenii locului știu exact unde este cetatea și îi îndrumă pe vizitatori. La bani, nici nu vreau să mă gândesc câți ar trebui numai pentru delimitare și curățenie, pentru restaurare nu cred că vor fi vreodată. Nu am mari speranțe nici la fondurile europene, pentru că sunt foarte multe monumente aflate în nevoie, unele chiar în pericol și cred că acelea vor avea prioritate, nu restaurarea din temelii”.

Ani de-a rândul, timp în care cetatea a fost folosită ca teren arabil, Direcția pentru Cultură Neamț nu s-a scandalizat, pe motiv că situl „este cercetat”, după cum a declarat, constant, fostul director Adrian Alui Gheorghe. Planurile de săpături făcute de Lucică Chițescu arată că niciun sfert din suprafața cetății nu a fost verificată când s-au făcut șanțurile, acum aproape 50 de ani. Și de atunci… tăcere și nepăsare.

Biserică monument de 200 de ani, „îmbunătățită” cu geamuri termopan

Dacă Cetatea lui Ștefan are statut de sit arheologic și nu poate fi protejată de Legea monumentelor, Biserica de curte boierească Sf. Dumitru este clasată în patrimoniul cultural. A fost construită, în 1812, de către boierul Dimitrie Bogdan, din piatra extrasă din ruinele Cetății lui Ștefan cel Mare. Este o biserică de plan dreptunghiular simplu, cu absida circulară, sobră, cu cornișa marcată de o undă în trepte. Acoperișul, dacă s-a păstrat forma inițială, este destul de scund, în două ape și cu streașina îngustă. Mai nou, preotul paroh s-a gândit să îmbunătățească aspectul monumentului și a înlocuit, parțial, tâmplăria din lemn cu geamuri termopan.

„E o adevărată nebunie cu termopanele astea”, ne-a declarat Vitalie Josanu. „Când văd biserici vechi din lemn cu geamuri termopan și aparate de aer condiționat, mă doare inima. Am constatat, în timp, că amenzile sunt mai eficiente decât dosarele penale, chiar dacă vorbim despre lucrări neautorizate la un moment istoric. Și am dat amenzi, pentru că, în toate dosarele penale pe care le-am întocmit, Direcția pentru Cultură Neamț nu s-a constituit parte civilă și, atunci, am primit numai soluții de scoatere de sub urmărire. La Gâdinți i-am pus în vedere preotului să dea termopanele jos și să monteze tâmplărie din lemn, iar vara aceasta am în plan să mă duc să văd dacă s-a conformat”.

„N-a dat joc nimic, a mai pus și altele, dar le-a făcut o cruce în mijloc ca să semene mai bine cu tâmplăria care a fost”, ne-a asigurat primarul Vasile Băbuță. „Geamurile vechi erau putrede și trebuiau înlocuite, că se prelingea apa de ploaie înăuntru, și dacă termopanele sunt la modă acuma, termopane am pus și noi”.

Lângă biserica monument istoric, semnalizată, dar necălcată de pașii turiștilor, se află Conacul familiei boierești, unul dintre cele mai bine păstrate monumente de acest fel, ridicat pe două nivele, cu acareturi și curte împrejmuită cu zid. Pe vremea comuniștilor, a fost spital pentru alienați mintal și avut acest statut până acum 6 ani, când a devenit proprietatea unui bărbat din Roman (primarul știe că de fapt ar fi un cetățean din Luxemburg în spatele afacerii, iar romașcanul Ovidiu Fărcășel n-ar fi decât administrator), care s-a angajat s-o reabiliteze. Mutarea spitalului nu a fost lipsită de reclamații. Noul proprietar a sesizat că i-au fost luate caloriferele și gratiile de la ferestre, iar reprezentanții spitalului s-au plâns, la rândul lor, că le-au fost încuiate bunurile într-o încăpere. Polițiștii au făcut pace amendând ambele părți. În prezent, clădirea, în care s-a păstrat aproape în întregime mobilierul din lemn din antreu, scara monumentală cu balustradă, elementele decorative ale tavanelor și două superbe sobe din faianță, este încuiată cu lacăte. Administratorul a anunțat acum câțiva ani că va amenaja în conac o casă de vânătoare, unde să fie cazați pasionații care vin la partide organizate în pădurile din zonă. Până acum, cornul de vânătoare a rămas mut.

Cristina MIRCEA