Bisericuța din Văleni – îngropată într-o nepăsare ”monumentală”

Un loc plin de istorie, care a trecut prin tot felul de vitregii de la Petru Rareș încoace, biserica de la Văleni, cu hramul ”Schimbarea la Față” este ignorată complet de Primăria Piatra-Neamț. În vreme ce orașul este plin de indicatoare spre telegondolă (o ”ctitorie” prea puțin atractivă și relativ păguboasă), puțină lume știe ce comoară ascunde unul din cele mai neglijate cartiere ale orașului. Nici măcar toți pietrenii nu au văzut bisericuța. Cât despre turiști, doar cei pasionați de monumente, cititori ai site-urilor de profil, pot alege să treacă ”Peste Vale” pentru a vedea una din cele mai reușite realizări ale arhitecturii în lemn din Moldova. Și a doua, ca vechime, după un schit din zona Putna, din câte știe părintele paroh Gheorghe Cârlan. Dar nu doar vechimea îi dă un aer unic construcției din bârne de stejar, ci și măiestria cu care au fost făcute elementele din lemn și îmbinările dintre ele.

Bisericuța are forma clasică de navă, dar îi lipsesc sânurile laterale, iar interiorul este împărțit în pronaos și naos cu altar, pridvorul fiind adăugat în anul 1924. ”Chenarele ferestrelor și cel al ușii de la intrare sunt ornamentate cu încrustații dense care alcătuiesc motive geometrice de o meticuloasă execuție. În plus, la ușă, frecventul decor al șnurului în relief reproduce simbolic torurile vechilor portaluri interioare ale bisericilor lui Ștefan cel Mare”, se arată în pliantul parohiei, în care sunt citate fragmente din cartea Elenei Florescu – Biserici de lemn din Ținutul Neamț. ”Boltirea pronaosului este rezolvată într-un mod foarte original, mai ales în ceea ce privește susținerea. Principiul specific moldovenesc al îngustării succesive a suprafeței de susținere a boitei nu se mai realizează în acest caz printr-o îmbinare de arce drepte sau oblice, ci cu ajutorul unor trepte de formă poligonală, ale căror dimensiuni se reduc în partea-superioară”.
În afară de comoara arhitecturală în sine, bisericuța adăpostea zeci de icoane, pictate pe lemn cu glet de ipsos, în secolele XVI și XVII. Unele au fost preluate de Mitropolia Moldovei și de mănăstirile Agapia, Văratec, Bistrița și Neamț, altele au ajuns în colecții particulare. Cert este că datarea lor pe parcursul celor două secole întărește ideea că la Biserica Văleni a funcționat o școală de pictură medievală valoroasă, bine organizată și de lungă durată. Icoanele acopereau pereții în întregime, dar și catapeteasma originală, pe cinci rânduri, care acum nu mai există.

Ctitoria lui Petru Rareș, înzestrată de Lăpușneanu

Se crede că o primă bisericuță de lemn s-ar fi ridicat la Văleni prin bunăvoința lui Petru Rareș. Aceasta este refăcută și înzestrată de Alexandru Lăpușneanu, care, la 21 decembrie 1560, dă un hrisov de întărire pentru un teren măsurat la două aruncături de săgeată în jurul mănăstirii. După această dată, Schitul de maici de la Văleni apare ca beneficiar al mai multor acte de danie, fie sub denumirea de ”Mănăstirea Peste Vale”, fie sub aceea de ”Mănăstirea de la Vânătorii Pietrei”, fiind confundată cu un alt lăcaș de cult din vechiul târg medieval. Printre voievozii care au susținut consecvent acest așezământ s-au numărat Petru Șchiopul și mai ales leremia Movilă care – după evenimentele din 1600, când mănăstirea este prădată și incendiată – reface biserica, adăugând noi danii și înlesniri.
Sub Mitropolitul Veniamin Costachi, Mănăstirea Peste Vale a trecut sub ascultarea Mănăstirii Văratic, dar în 1821 este din nou devastată cu prilejul reprimirii mișcării eteriste. În timpul acestor tragice evenimente, mănăstirea are mult de suferit, pierzând mai toate odoarele din metal prețios. Din fericire, icoanele – care constituiau un adevărat tezaur – nu au prezentat niciun interes pentru jefuitorii otomani, știut fiind că preceptele Coranului interziceau folosirea figurilor umane în cultul islamic. După 1848, când daniile domnești s-au redus constant, a scăzut mereu numărul maicilor și numele Mănăstirii Văleni va apărea din ce în ce mai rar în documentele vremii, vechiul așezământ monahal străbătând până în zilele noastre ca simplă biserică parohială.

”Am bătut la ușile primăriei, dar nu mi-a răspuns nimeni”

Ca simplă biserică parohială, monumentul istoric din Văleni este, de 18 ani, în grija preotului Gheorghe Cârlan. Care are două mari dorințe: 600 de metri de asfalt și un muzeu. ”Nu era o mare cheltuială pentru primărie să asfalteze încă 600 de metri, de la magazin încoace, sau măcar să pună niște pietriș. Drumul este prost și denivelat, ți-e și rușine să spui că ești în oraș. Am bătut la ușile primăriei de 8 ani încoace, dar nu mi-a răspuns nimeni. Ultima oară am fost pentru un ajutor să punem centrală termică. Am fost refuzat direct, în față, și atunci am mers din casă în casă, numai eu știu cum, de am reușit să adun suma care trebuia – peste 300 de milioane de lei vechi. Mă doare că nimănui nu-i pasă de acest monument, care este absolut special și superb, dar nu eu trebuie să mă ocup cu promovarea. Măcar la intrarea în oraș dacă ar fi un indicator, poate lucrurile s-ar schimba în bine. Eu am rostul meu de paroh și mă gândesc la acoperișul care e atacat de ciocănitori și, în maximum 5 ani, va trebui schimbat, la gardul care e cam vechi și la muzeul mic pe care mi-l doresc în curte, să fie un loc în care să pot expune cele 10 străni pe care le păstrez în casa parohială, dar și alte obiecte importante pentru istoria lăcașului de cult”.

”Nu s-a făcut deloc cercetare arheologică în zonă”

Vitalie Josanu, ofițerul de poliție responsabil cu patrimoniul cultural al județului Neamț, a descoperit bisericuța din Văleni în 2007 și a avut o mare surpriză. Următoarea mare surpriză, dar neplăcută, a fost când a constatat că nimănui nu-i pasă: ”Din păcate, nu există niciun studiu privind școala de pictură care a funcționat acolo și nu s-a făcut deloc cercetare arheologică pentru a se stabili de când datează exact biserica. Pe de altă parte, există un cimitir care înaintează spre monument, iar pentru protecția informației arheologice – pe care poate cândva va dori cineva s-o afle, dacă nu vor fi alte priorități – ar trebui ca înhumările să fie stopate. Este o bisericuță cu un istoric deosebit, cum nu găsești în altă parte, foarte bine păstrată, a doua ca importanță după biserica lui Ștefan cel Mare. Nimeni nu s-a ocupat, însă de clasarea icoanelor deosebit de valoroase – și ar fi trebuit ca specialiștii de la Muzeul de Istorie și de la Patrimoniu să aibă și alte lucruri în vedere decât Cultura Cucuteni, pentru care se organizează simpozioane internaționale, în timp ce monumentele medievale cad peste noi și nu se emoționează nimeni. Nu există fișe pentru fiecare monument în parte, ci doar o listă, iar dacă te apuci să cauți cadastru, de exemplu, în foarte puține cazuri găsești. Cât despre promovare, ce să mai zic? Atâta lume trece podul peste Bistrița să se ducă, în dreapta, la ștrand. Dacă măcar acolo ar fi un indicator spre stânga, unde este biserica, cu siguranță că s-ar îndrepta foarte mulți spre bisericuță. Administrația locală are o vină foarte mare în această stare de lucruri. Nu doar că neglijează total monumentul, dar și când se împart banii pentru culte, se calculează strict electoral pe numărul de biserici și se dă egal, să nu se supere nimeni. Deși o biserică normală poate fi văruită de oricine, pe când la un monument ai nevoie de expert, de autorizații, de alergătură și nu e deloc corect ca feliile să fie egale. Noroc de preotul de la Văleni, care la început a făcut niște greșeli, cu un aparat de aer condiționat și cu o ușă exterioară de apartament la intrarea în altar, dar pe urmă a înțeles și a remediat. Datorită lui și altor preoți iubitori de cultură, aceste monumente mai există, că în baza instituțiilor și specialiștilor mi-e teamă că, în afară de Cucuteni, nimic nu mai contează”.