Discul dur (în engleză hard disk) este un dispozitiv electronico-mecanic pentru stocarea sau memorarea permanentă a datelor. Stocarea datelor se face pe o suprafață magnetică dispusă pe platane rotunde metalice rigide. Dacă la începuturi capacitatea unui disc dur nu depășea 20 megaocteți (MO)/20 megabait (MB), astăzi un disc dur obișnuit poate depăși 1 teraoctet (TO)/1 terabait (TB). Prin contrast, discurile așa-numite “optice”, ca de exemplu cele de tip CD, DVD și Blu-ray, folosesc pentru memorare procedee optice (nemagnetice), care asigură capacități de ordinul a pînă la 50 GB pe disc. O alternativă la folosirea discurilor în mișcare pentru memorarea datelor au devenit memoriile pur electronice de tip Solid-state drive (SSD), care neavînd piese în mișcare sînt mult mai rapide, dar și mai scumpe.
Istoric
Discurile dure au fost introduse pentru prima oară ca unități de stocare a datelor ȋn 1956, pentru calculatoarele IBM. Erau grele și aveau dimensiuni mari, cît o roată de motoretă sau chiar și mai mari. Inițial au fost dezvoltate pentru a fi utilizate ca medii de stocare pentru calculatoare de uz general. ~n anii 1990 necesitatea unui dispozitiv de stocare de mare capacitate dar și încredere, independent de un dispozitiv special, a condus la introducerea sistemelor integrate, cum ar fi sistemele RAID, sisteme Network Attached Storage (NAS) – sisteme atașabile de stocare pentru rețea – precum și Storage Area Network (SAN) – sisteme de stocare pentru rețea, sisteme care asigură eficiență, precum și un acces fiabil la volume mari de date. }inînd cont de cererile de consum, ȋn secolul al XXI-lea utilizarea HDD-urilor s-a extins și ȋn dispozitive cum ar fi camere video, telefoane, smartphone-uri, playere audio digitale, playere video digitale, video-înregistratoare digitale, PDA-uri și console de jocuri video.
Construcție
Discul dur este format din: o placă electronică de control logic, un număr de platane cu suprafață magnetizabilă (de obicei două sau trei), împărțite în piste și sectoare, capete magnetice de citire/scriere, de o parte și de alta a platanelor, legate printr-un braț metalic numit în general actuator, un sistem electromecanic de frînare și blocare a capetelor pe pista de stop, atunci cînd discul e oprit, un motor electric pas-cu-pas, care asigură deplasarea exactă a actuatorului de la o pistă la alta.