Thailanda. Turist în Funeralia

Funeralia e o regiune locuită majoritar de asiatici, cam ca Anglia, și care trăiește pe datorie, cam ca America, doar că se împrumută din vecini și nu din China. Se întemeiază pentru o săptămînă la decesul vreunui locuitor din satul thailandez în care se întîmplă să mă aflu, și se întinde pe o rază de o sută de metri în jurul casei sale. Are norme, clase sociale, diviziunea muncii și viață de noapte.

* Viața. Clasele

Dată fiind clima prietenoasă a Thailandei, efemera existență a Funeraliei se desfășoară în aer liber. Timp de o săptămînă, sute de oameni trăiesc împreună, pentru o varietate de motive. Prietenii, ca să susțină familia îndurerată, Voluntarii, ca să ajute la prepararea tonelor de mîncare, Cartoforii, ca să joace cărți în singura regiune din Thailanda unde e permis, iar Bețivii, ca să bea gratis. Zi de zi și noapte de noapte, ei interacționează armonios, dar zgomotos sub privirile triste ale gazdei.

Prietenii, inclusiv rude, sînt cei care, pe lîngă ajutorul fizic precum servitul mesei sau curățenia, au menirea să citească semnele trimise de cel plecat. Două stele căzătoare înseamnă că defunctul vrea să ia pe cineva cu el, de exemplu, și atunci împricinatul e protejat cu amulete și rugăciuni. Deși, după mintea mea, voință defunctului ar trebui să primeze la o asemenea ocazie: mi s-a părut fără rost să te aduni în cinstea celui plecat și apoi să te străduiești să-i zădărnicești efortul de a lua un tovarăș în călătoria finală. Mîncare rămasă după ospățul invitaților înseamnă supărare, omul nu era pregătit să plece. Astea sînt semnele vizibile, dar mai sînt și visele, care se povestesc și interpretează la cafeaua de dimineață, și concluziile se urmează întocmai.

Tot prietenii sînt cei care organizează lista de cumpărături pentru viața de dincolo: se pleacă cu de toate, de la așternuturi la frigider și televizor, iar cetățenii Funeraliei contribuie după plac și posibilități.

Voluntarii sînt săteni care ajută la gătit. Un maraton culinar de șapte zile, în care se umplu și se spală mii de farfurii. La rîndul lor, vor primi același suport cînd va fi cazul. Bețivii, cam o zecime din populația Funeraliei, sînt ocupați de dimineață pînă seara cu reperatul și golitul sticlelor de alcool rafinat din orez, patruzeci de grade. Entuziasmul lor atinge cote maxime în primele zile, apoi scade din pricina ficatului și a panicii că se termină alcoolul și vor trebui să aștepte pînă mai moare cineva.

Un caz deosebit sînt Cartoforii. Thailanda nu permite jocul de cărți nici măcar la domiciliu, dar regula nu se aplică pe teritoriul Funeraliei. Nu poți veghea toată noaptea dacă nu ai o ocupație și guvernul a acceptat să facă o excepție în asemenea cazuri. Așa că Prietenii se transformă în Cartofori și încing o carte pe cinste sub sicriu. Lor li se adaugă oameni din sat care vin doar ca să joace sub acoperirea de membri ai Funeraliei, în caz că apare poliția. Se joacă pe bani și cu pasiune, satul răsună de strigătele lor, dar toată lumea e fericită pentru că decedatul nu e singur pe timpul nopții.

* Străinii. Religia

În Funeralia sînt și străini, dat fiind obiceiul fetelor locale de a se mărita cu farangi. Farang înseamnă străin, Farangset înseamnă francez, probabil similitudinea se trage de la faptul că încă de pe vremea Regelui Soare, Siamul avea ambasador în Franța. Fata care a plecat urma să se mărite cu un farang din Anglia, care stă acum neclintit, de cîteva zile, pe un scaun de plastic. Cu ocazia asta, locuitorii Funeraliei au aflat că farangii nu prea mănîncă, nu beau, nu prea vorbesc și nu gustă jocul de cărți, ceea ce îi face plicticoși.

Funeralienii sînt foarte religioși. De trei ori pe zi sosesc în mijlocul lor opt preoți budiști. Există mai multe tipuri de budism, acesta de aici este Marele Vehicul, pentru cunoscători. Albastru, cu care vin de la templul aflat la peste două sute de metri. Li se pregătește cîte o masă copioasă la fiecare apariție, pe care o consumă epuizați de rugăciunea în sanscrită. Ei sînt priviți cu mult respect, probabil pentru că nimeni nu înțelege ce spun. Primesc și mulți bani la fiecare vizită, pentru sufletul răposatului.

* Finanțele. Sfîrșitul

Funeralia trăiește din împrumuturi ce urmează a fi rambursate din recolta următoare. La capitolul cheltuieli, în bugetul Funeraliei scrie o sumă de peste zece mii de euro, din care cam jumătate înseamnă mîncare și băutura pentru populația de cîteva sute de suflete, timp de o săptămînă. Alte cheltuieli sînt cu închirierea accesoriilor, pentru că templul budist din apropiere e mereu luat prin surpindere de decesele din sat și nu a putut achiziționa scaune și un cort pentru asemenea ocazii. Se mai cheltuie sume importante pentru confortul celui decedat: donații în sume de bani și obiecte scumpe care numai aparent vor rămîne templului, în realitate ele luînd calea Cerului.

Sfîrșitul vine cu incinerarea. Rămîne o mînă de oase și cenușă, amintirea, pentru unii, a unei săptămîni trăite intens, și pentru mine, întrebarea: cum s-a ajuns aici? Ca și la înmormîntarea ortodoxă, pierderea cuiva drag e egalată de panica de a nu avea destui bani sau de a nu cunoaște complicatele proceduri. Timp de o săptămîna, familia decedatei a zîmbit forțat, ștergîndu-și pe furiș o lacrimă, iar apoi, timp de un an, va munci pentru această înmormîntare, pentru că țăranii nu sînt bogați nici în Thailanda.

Pot să înțeleg nevoia de ritual, dar cred că la ei, ca și la noi, biserica a dus prea departe complexitatea procesului. În cazul de față, fata care a plecat a cerut să fie înmormîntată simplu, pentru că a crezut mereu că viața trebuie trăită pe pămînt. Dacă i-ar fi urmat dorința, familia ar fi fost pe veci izolată în comunitate, pentru că biserica veghează, acolo ca și la noi, la respectarea tradițiilor strămoșești.

Ciprian Rădăvoi

Beijing, ianuarie 2012