Rătăciți în tradiție: Unul înainte, altul la stânga

Greu de bănuit ce cote trebuie să atingă optimismul, naivitatea sau credulitatea celor care cred că USL funcționează. Iar că nu funcționează n-ar fi tragedia supremă a vremurilor. Nu e primul proiect politic fabricat contra naturii, nu e primul în care s-a investit exagerat de mult prin raportare la cursivitatea elanului național împotriva PDL și a lui Băsescu. Pe rând, din 1990 încoace, s-a votat și împotriva lui Iliescu, Constantinescu sau de spaima urcării lui Năstase la Cotroceni. Proiectul susținut de USL mai avea puțin și atingea parametri de unitate națională, ceea ce e demonstrat că nu funcționează la români. Era prea frumos să fie adevărat și cel mai simplu a fost să fie lăsat timpul să lucreze. Costurile reale sunt cunoscute și resimțite de toată lumea, perspectivele fiind bine întunecate.

Toată tevatura din Neamț este judecată, din păcate, făcându-se abstracție de antecedente. Prea repede s-a uitat că nici Convenția n-a funcționat la noi, indiferent de „ghidușiile” acelor ani săvârșite de partenerii CDR din Partidul Democrat. Pare un blestem, dar și atunci, ca și acum, PNL nu s-a ridicat la înălțimea valorilor istorice mereu invocate de liderii locali. În teorie stau minunat, practica și coerența îi termină. Aici stă de fapt, inclusiv la nivel național, baza formulei câștigătoare pe care mizează PSD. Bune, rele, nefericite sau cum i-o mai veni oricui pe limbă să alinte măsurile și deciziile luate de PSD, partidul joacă până la capăt. Să reușești cu lejeritate împărțirea nerealizărilor cu principalul partener de coaliție, în timp ce miniștrii tăi, la fel ca și dregătorii locali, ies din aproape orice clenci, nu e la îndemâna oricui.

Așa se face că orice dezbatere economică reală a ajuns să intre pe-o ureche și să iasă pe cealaltă. Orbiți de participarea la guvernare cu orice preț, cu orice risc, cei din PNL demonstrează că însăși această participare e proiectul în care au încremenit. În afară de Crin-președinte și menținerea cotei unice nu mai văd altceva. Nici că, din partid declarat de dreapta, au virat periculos spre stânga, peste linia continuă, în timp ce PSD merge pur și simplu înainte. O disciplină nefirească, străină liberalismului, îi face inclusiv pe realiștii lor să-și țină gura ori să comenteze cu năduf doar în particular.

Pe direcția principală de mers, făcând abstracție de orice urmă doctrinară, PSD joacă la sacrificii reunite. Și al lor, și al țării. Le este foarte limpede – după anii când au supraviețuit susținându-l pe Tăriceanu și după anii în care nu se apropiau de butoanele puterii păzite cu strășnicie de PDL – că schimbarea generației de lideri nu e suficientă. Consolidarea politică reală, în România, vine din exercițiul puterii, nu lustruind băncile opoziției. Ceea ce scrie prin cărți și funcționează în țările cu vechime într-ale alternanței sănătoase la putere nu ni se potrivește defel. S-au prins într-un târziu că nu dreapta sau stânga politică au trecere la români, fără a mai vorbi de combinațiile centriste sau coaliții electorale, în determinarea susținerii unui guvern, ci felul în care stăpânești puterea. Drept dovadă, neluată în seamă de incredibil de mulți, stă atitudinea față de manifestațiile de stradă, altfel o spaimă de la Petre Roman încoace.

Totuși, unde se va junge? Răspunsul cinstit e că, în întunericul ce se prefigurează, nimeni nu știe. Cât va dura? Nici asta nu se poate anticipa din moment ce fundul sacului îl fascinează până la pasiune pe român. Restul nu e durere, nu e soartă, nu-i blestem – e țara noastră.

Viorel COSMA