A fost o adolescentă timidă, silitoare, cu un scop bine stabilit: facultatea de Medicină. S-a construit ca om în timp, pas cu pas, și spune că e foarte important să mergi prin viață cu ochii larg deschiși, să iei ce e mai bun din ea. Cântă cu plăcere, este o bună dansatoare, se înviorează când are în jur copii energici și conduce secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț din 2007. Viața a înconjurat-o cu oameni frumoși, în care are încredere și pe care îi iubește. Dr. Suzana Constantinescu spune că viața este o luptă continuă, iar gândirea optimistă i-a adus numai lucruri frumoase de-a lungul timpului.
”Lucrul cu copilul este înălțător”
Doctorul Suzana Constantinescu a avut o copilărie foarte frumoasă, valorile vieții fiindu-i insuflate de părinții săi. A fost un copil matur și echilibrat, iar ca adolescentă și-a pus o carapace inabordabilă, pentru a-și masca timiditatea. „Încă sunt un om timid, contrar aparențelor. Înaintând în vârstă, am reușit să mă deschid și să mă dezinhib. Dar, în adolescența și tinerețea mea timpurie, eram extrem de timidă și inhibată ca persoană. După ce m-am căsătorit, am avut copilul meu, m-am deschis, am evoluat. Eu permanent sunt în evoluție. Îmi doresc să fiu activă multă vreme, pentru că am multe de oferit, multe de spus și mai am pe mulți de ajutat. Acum… cum o vrea bunul Dumnezeu să mă țină”.
A absolvit facultatea de Medicină, secția Pediatrie, în 1987 la Iași. „Am dat la Pediatrie, pentru că mi se părea că lucrul cu copilul este foarte frumos și înălțător. La fel consider și acum. Și viața mi-a dovedit că n-am greșit, că acesta a fost drumul meu în viață: copilul”.
„Revenirea în Pediatrie a fost ca reîntoarcerea la locul de baștină”
A lucrat trei ani ca medic stagiar în spitalul din Piatra Neamț. În 1994, a terminat specialitatea, iar în 1999 a devenit medic primar. A lucrat aproape un an la Spitalul din Roman, la început, apoi s-a reîntors la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, unde și-a petrecut 14 ani la Neonatologie. „Din 2007, am revenit în Pediatrie, unde eu am lucrat și ca stagiar și ca secundar. Am revenit ca șef de secție, printr-o absolută întâmplare. Am avut parte de multe întâmplări plăcute de-a lungul timpului, care mi-au schimbat viața. Una din ele a fost acest post, de care am aflat cu 2-3 zile înainte de a se închide înscrierea. Am fost împinsă de la spate de o colegă. M-a întrebat: «Da’ tu de ce nu te duci?». Eu îmi doream să ajung în Pediatrie. Am dat concurs și am revenit în secție, după o absență de 15 ani, cu senzația că nu am lipsit aproape deloc. Revenirea mea a fost ca reîntoarcerea la locul de baștină. În 3 zile, m-am acomodat. Mi-a venit numirea la ora 9, iar la 9.30 eram pe secție. Bineînțeles, la început am fost privită cu suspiciune, că nu știau ce strategii am, cum mă voi comporta, ce pretenții am, ce fel de om sunt. În scurt timp, am reușit și am creat o atmosferă foarte bună, de colaborare și de înțelegere”.
”Pe copii nu-i poți minți, ei te simt foarte bine”
Medicul Suzana Constantinescu spune că gândirea pozitivă atrage situații pozitive în viață și consideră că ea, ca om, are această structură, de a atrage lucrurile bune în jurul său sau de a le influența în bine. „Pentru că eu sunt un om deschis și un om foarte optimist și pozitiv. În felul acesta, drumul este mult mai ușor, pentru că viața este o luptă permanentă. De la școală, unde luptăm să luăm note bune, până la carieră, o situație bună, luptăm să mergem înainte. Nimic nu vine de la sine. Eu am luptat pentru tot. Și pentru viața personală, și pentru carieră. De altfel, sunt Berbec cu ascendent în Leu și cred că momentul nașterii influențează niște aspecte, care pot imprima un anumit caracter”.
Ea, personal, are foarte multă deschidere și înțelegere pentru cei din jur. Îi place meseria și o face cu mare drag: „Pot să spun că primul meu mod de a fi este acela de a lucra cu copiii. Sunt inocenți, puri, plini de energie și foarte pozitivi. Comunicarea este foarte ușoară, dacă ești pe aceeași lungime de undă cu ei. Pe copii nu-i poți minți, ei te simt foarte bine. Este o energie care circulă de la mine către ei și de la ei către mine. Eu așa mă încarc. Relația medic-pacient este foarte mult influențată de puterea aceasta de a comunica și de a le câștiga încrederea. Vindecarea se face mult mai rapid când pacientul are încredere în tine. În cazul de față, mama. Dacă tu ai încredere în ce-ți spune medicul și în ceea ce-ți propune el ca terapie, evoluția este mult mai bună și mai rapidă. Am constatat asta de foarte multe ori. Copilul unei mămici reticente, temătoare, căreia nu i-am câștigat încrederea, a evoluat destul de lent. Pentru că mama își influențează copilul foarte mult, prin starea ei de anxietate, de neliniște și de neîncredere, iar legătura între mamă și copilul mic este extraordinar de strânsă. Copilul se blochează și tu, ca medic, nu mai ajungi la el cu tratamentele. E esențial să câștig încrederea mămicii până la urmă, iar cea mai mare mulțumire vine din privirea părintelui care-mi mulțumește”.
Medicina este o muncă de echipă
Ca șef de secție pediatrică, dr. Suzana Constantinescu a reușit să-și creeze o echipă foarte bună, pe care se poate baza la greu. De la infirmieră până la medici, toți au același scop comun: binele copilului. Iar acest lucru… „Mi se datorează, în mare măsură. E echipa formată de mine. Am un colectiv foarte bun, cu colegi foarte buni. Am întreținut o atmosferă bună de lucru, fără a fi relațiile grevate de mici invidii. Ne respectăm și ne înțelegem unii pe alții. Relația de bună colegialitate și de respect funcționează foarte bine și asta poate confirma oricine din echipă. Ne cerem sfaturi, învățăm unii de la alții. Am înțelepciunea de a cere ajutorul atunci când e nevoie. Pentru că medicina se practică în echipă. Trebuie să lăsăm orgoliile deoparte și să știm care ne este limita. Medicina nu e o muncă solitară”.
„Lumea de astăzi este o junglă”
Medicina nu este ușoară și nu este pentru oricine. Ca să ajungi un medic apreciat, este nevoie de multă voință și renunțare, iar Suzana Constantinescu a renunțat mereu la câte ceva. Când era adolescentă, a renunțat la prieteni, la vacanțe, apoi a renunțat la concedii, pentru că avea un țel bine stabilit. „Meseria noastră înseamnă foarte multă renunțare de sine. Renunți, pe perioade, la familie. Munca noastră, gărzile noastre, faptul că nu suntem acasă câte 30 de ore, sâmbăta, duminica, de sărbători. Asta înseamnă foarte mult sacrificiu. De obicei, eu câștig luptele. Pe care nu le câștig, nu le abandonez decât pentru scurt moment, ca să-mi refac forțele, și reîncep lupta. Am multe de oferit, îmi place să ajut, să fiu lângă cei care au probleme. Am vocația asta. Îmi place să ajut, fără niciun fel de condiționare, cât pot de mult și cât pot de bine.Și, luptând și sacrificându-te atât de mult, în momentul în care ajungi la un anumit nivel, vrei să-ți fie recunoscută munca. Ori, din păcate, la noi, în România, în general, munca nu este recunoscută. În particular, munca noastră medicală. Nu că nu este apreciată, dar mai este și denigrată. Aici e durerea cea mare. Denigrarea noastră permanentă, ca medici, cu motive mai mult sau mai puțin întemeiate, doar de dragul de a crea vâlvă, pentru că dă bine. Este atât de umilitor pentru noi! Suntem extrem de revoltați și de nemulțumiți de starea în care am fost aduși. Pentru că s-a diminuat foarte mult respectul pentru noi, ca oameni și ca medici. Se vine la medic în orice condiții, îmbrăcat oricum, salutând oricum. «Bună ziua, domnule doctor!», «Vă rog», «Dacă-mi permiteți», «Nu vă supărați», nu mai există. A dispărut bunul simț, din păcate… din cauza a acestor 25 de ani nenorociți pe care-i traversăm și în care s-au răsturnat valorile. Nu mai există echilibru, este un haos, toată lumea gonește după ceva. Tânăra generație calcă pe cadavre, din motive lesne de înțeles, pentru că trebuie să-ți faci loc în junglă. Este o junglă lumea de astăzi, în țara noastră”.
„Aș mai fi vrut un copil”
Îi plac foarte mult copiii, trăiește printre ei și de aceea regretă că nu a mai făcut un copil. Spune că… „Viața personală este pilonul tău ca om. Dacă e bogată și echilibrată, te construiește ca persoană. Dar, ca să devii medic, trebuie să renunți foarte mult la viața ta personală. Am făcut un copil, l-am lăsat mic, acasă, cu părinții mei, cu socrii, cu soțul, iar eu m-am dus să studiez, să mă fac doctor. A fost un sacrificiu enorm să nu-mi văd copilul câte două-trei săptămâni. După aceea, a trecut timpul. Poate și frica, egoismul și faptul că te ia viața înainte. Până la urmă, așa a fost să fie. Bineînțeles că mi-a părut rău și-mi pare rău și acum că nu am avut măcar doi copii. Eu și soțul meu am fost copii unici și știm ce înseamnă. Tot timpul am să regret. Din păcate, nu reușești mereu să-ți organizezi viața pe toate planurile. Undeva trebuie să ai niște minusuri, niște neîmpliniri”.
„Sunt o fană a celor tineri”
Are încredere în oameni și iubește oamenii. Iar meseria care îi aduce atâta mulțumire în viață consideră că e o artă. „Este o artă să știi să tratezi, să știi să comunici, să te faci înțeles. Iar eu, în viață, am luat de la fiecare cât am putut de mult, de la cei din jurul meu, de la profesorii mei, de la colegi, am tot acumulat. Tot ce mi-a plăcut, tot ce mi s-a părut că mi se potrivește. Chiar și de la tineri. Mie îmi place tineretul, sunt o fană a celor tineri. Sunt inventivi, sunt plini de energie și învăț de la ei, mă «upgradez» și eu pe lângă ei. Mie îmi plac oamenii și am încredere în ei. Nu sunt o idealistă, sunt realistă și pot să spun că nu am avut dezamăgiri majore… Este foarte important să iei omul așa cum este, să nu încerci să-l schimbi cu forța. Și să iei ce e mai bun din el. E valabil și în viața personală și în cea profesională”.
„Îmi place să cânt și să dansez”
Are o mare pasiune pentru pentru muzică. Îi place să cânte, spune că este o bună și mare dansatoare, dar și o bună interpretă. De asemenea, îi place să citească. „Am citit foarte mult. Îmi pare rău că acum nu mai reușesc să citesc din cauza lipsei de timp și a lipsei de disponibilitate. Deși stau cu cărțile pe noptieră permanent, să mă stimuleze, constat că sunt din ce în ce mai greu de stimulat din punctul acesta de vedere și îmi reproșez permanent. Sunt o mare iubitoare de muzică, pop și clasică. Mi-ar fi plăcut să pot să cânt la un instrument, dar, pentru că am fost un elev foarte silitor, aveam foarte multe activități, n-am mai ajuns să fac și acest lucru. Apreciez muzica bună, de calitate. Îmi pare rău că nu am avut timp să-mi cultiv o pasiune. Un bărbat își poate cultiva o pasiune, pentru că el este degrevat de treburile casnice, de copii, pe când o femeie nu-și poate permite asta”. Cu toate acestea, șefa secției de Pediatrie a Spitalului Județean Piatra Neamț își face timp, din când în când, și pentru sufletul ei. „Îmi fac momentele mele personale, de intimitate, de eu cu mine. Foarte rar, dar le mai am. M-am mutat de curând la casă și mă ajută foarte mult și lucrul acesta, să stau eu cu mine. Dintotdeauna mi-a plăcut să stau cu mine. Bineînțeles, din ce în ce mai rar, dar încă le mai am și țin la momentele de genul acesta. Sunt foarte importante, te încarcă cu energie”. (Oana IOSUB-TOMA)
Un comentariu
Un OM de excepție, doamna doctor Suzana Constantinescu.
Ii mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru ca mi-a oferit ocazia de a întâlni o astfel de persona fiind totodata si medicul fiului meu, Călin.Este intr-adevăr un om echilibrat, un foarte bun psiholog si reușește sa inducă atât mamei cât si copilului acel echilibru vital de cele mai multe ori. E unul dintre puținii oameni ce fac cinste municipalității noastre.
O iubim si o felicitam pentru tot ce face cu atât de multa dăruire.