Luigi Bodo nu are nevoie de o introducere clasică atunci când vrei să vorbești despre dânsul la Piatra Neamț – e, pur și simplu, Bodo de la RIFIL. La fel ca Ion Strătilă, e sinonim cu epoca modernă a acestei companii și a grupului industrial pe care-l reprezintă ca lider. Oficial e vicepreședinte al Consiliului de administrație, oficial a fost director tehnic-comercial. În plus, e aici de la începuturile primei societăți mixte înregistrate în România și în fostul bloc comunist.
Bodo e greu de urnit la povești. În discuție liberă mai scoți câte ceva, dar când dai drumul la înregistrare îl pierzi de client. Și nu are răbdare să stea la fotografii. De altfel, ieșirile sale în presă sau emisiuni TV au fost nu rare, cât aproape unicate. De prin 1990, lumea își aduce aminte câte ceva din presa locală, la repornirea RIFIL-ului. Apoi, în 1993, a fost o emisiune TV la Iași, când Tele M emitea dimineața pe frecvența TVR 2. Cu scuzele de rigoare față de alți realizatori, cam astea se rețin.
Serialul nostru, un modest omagiu pe altarul responsabilității și profesionalismului, care v-a prezentat un Bodo mai puțin cunoscut până și colaboratorilor săi, ajunge astăzi la final. Veți descoperi câteva amintiri legate de al doilea început al RIFIL, în 1990. Materialul documentar de acum 25 de ani, după articolele publicate în ziarul local „Acțiunea”, provine din arhiva sa personală. (Viorel COSMA)
– În ultimii 25 de ani, cam ce șanse a ratat Piatra Neamț? Vă rog să nu fiți diplomat, nici prudent.
A ratat multe. Ce să spun? Din punctul meu de vedere, în România, tot ce era trecutul s-a vrut ca să fie distrus. Aceasta a fost o mare greșeală.
– E una, ați mai pomenit-o, e generală.
De exemplul consorțiul, chestia cu concentrarea celor care pot să facă ceva în niște clustere. Eu cred că oamenii n-au priceput că trebuie să conlucreze între ei pentru a obține rezultate bune. Sunt lucruri pe care am vrut să le facem cu unii, și am reușit cu alții. Dovadă este acest consorțiu, Astrico, care a fost dorit de noi în mod indiscutabil. Este un lucru care funcționează, care a pornit de la zero și facturează 6 milioane euro pe tricoturi. Prin urmare, este un lucru destul de important. Ca să realizezi niște lucruri trebuie ca oamenii să fie capabili să lucreze împreună. Lupi solitari care dezvoltă ceva nu prea sunt.
– Ați răspuns tot în stilul dvs, diplomatic-constructiv. Nesatisfăctor.
Nu, nu, ar trebui să analizăm prea mult. S-a pierdut și pentru că oamenii sunt prea mândri de ceea ce reprezintă ei. De exemplu, eu pot să spun un lucru: o ratare mare, pe care o consider ratarea mea, este Melana. Este ratarea cea mai mare din România că n-am reușit să preluăm Melana.
– V-ați luat între timp și cetățenia română? Parcă n-o aveați.
Nu.
– Nu v-a preocupat?
Nu. Nu exclud să mă gândesc înainte să merg la pensie…
– Mi-ați spus să nu vă întreb niciodată când vă retrageți.
Știi, un om activ nu se retrage. Atât eu, cât și domnul Strătilă, ne-am propus ca atunci când pleacă unul, pleacă și celălalt. Noi ne simțim ca la 50 de ani, avem o viață înainte.
– A doua etapă semnificativă a vieții a început după 22 decembrie 1989. Ce făceați în acea zi?
Eram la telefon și băteam tastele unui telex cu RIFIL. M-am întors pe 15 ianuarie 1990 în România și am fost la minister, după care m-am întors în Italia. Pe 2 februarie am venit la Piatra Neamț și am repornit RIFIL. Am avut o ședință la Casa de Cultură care mi-a rămas în inimă. Au fost toți oamenii de la RIFIL. Am mai spus, eu m-am gândit că o să cadă Ceaușescu, dar nu m-am gândit că va cădea comunismul. În orice caz, Ferma animalelor a lui George Orwell era adevărată. Am văzut-o aplicată pe oameni în România.
* Spune cineva că Bodo n-a fost vizionar în 1990?…
Marți, 24 aprilie 1990, la peste două luni după reluarea activității la RIFIL, profesorul Constantin Tomșa publica în ziarul „Acțiunea” un interviu cu Emilio Falco, președintele grupului de firme ROMALFA din Italia, cel care semnase alături de Valeriu Momanu, în 1973, actul de naștere al primei societăți mixte din România și Europa de Est. Se vorbea direct, la câteva luni de la Revoluție, despre disponibilitatea italienilor de a da o dezvoltare mai mare acestei companii mixte și extinderea activității în alte unități industriale din România. Ca aspect inedit, era amintit un posibil interes pentru Stațiunea Bălțătești.
Anterior, în aceeași publicație, sub aceeași semnătură, apăruse un interviu în serial cu Luigi Bodo sub marginalul „Adevărul despre RIFIL”. Printre altele, rememora acel telex transmis pe 22 decembrie, la ora 13.39, în care scria: „Bună ziua. Este clar că sunt foarte emoționat. Azi este una din cele mai frumoase zile din viața mea chiar dacă sunt în Italia. Plouă, dar este ca primăvara. Sper că toată lumea este bine. La mulți ani și să ne vedem curând. Acum am multe de zis, dar am lacrimi în ochi, așa că nu mai văd bine textele. Ciao la toată lumea”.
O importanță aparte capătă însă alte cuvinte din aprilie 1990, poate mai apăsătoare astăzi decât spectrul lichidării companiei înainte de Revoluție: „România poate fi comparată, în momentul de față, cu un tren care a fost oprit în stația STAGNARE în anul 1945. În tot acest timp, șinele au fost acoperite cu buruieni și tot felul de gunoaie că nu se mai vede drumul. Niște tineri îndrăzneți au eliberat calea ferată, așa că acum drumul este din nou deschis și se văd șinele. Acum trebuie repornită locomotiva, numai că, nefiind întreținută de atâția ani, se pare că nu mai este nimeni care să-i cunoască mecanismele. Mulți sunt cei care spun că se pricep s-o pornească, chiar dacă nu știu mare lucru, dar au bunăvoință să învețe repede. Între timp călătorii sunt nerăbdători. Vor să ajungă la destinație cât mai repede. Protestează că nu se pornește. Unii, care se pretind mai deștepți, au și început să desfacă o parte din vagoane, ca să fie mai ușor. Numesc acest lucru «inițiativă particulară». Alții îi presează pe conducători, sugerând diferite feluri de mișcări care, nefiind cunoscute, nu se știe la ce rezultat vor duce. Sunt și unii care cer celor din locomotivă să coboare pentru a se urca ei, care, chiar dacă nu se pricep, au rude în străinătate și aceștia au văzut un asemenea tip de locomotivă. În tot acest haos, locomotiva se mișcă când înainte, când înapoi, dar la drum nu pornește. Lumea este nemulțumită iar unii chiar au înțeles că este bine și așa și caută să pună bețe în roate. Astfel se întârzie plecarea și nu se știe când va ajunge acest tren la stația care se numește PROGRESUL.
România trece acum printr-un moment favorabil. Toată lumea este solidară cu ea, dar să nu uităm că acest moment va fi depășit și trebuie să fie pregătită să continue drumul singură, fără niciun sprijin. Nu trebuie uitat că libertatea și democrația sunt bunuri care trebuie câștigate în fiecare zi. Libertatea comportă și o responsabilitate din partea tuturor. Libertatea trebuie înțeleasă corect. Nu înseamnă că dacă ai 10 l de vin și poți să-l bei tot, asta e bine. Trebuie să dai dovadă de responsabilitatea de a te opri înainte de a fi prea târziu. Mai sunt și niște principii care nu pot fi ignorate: 1. – Libertatea omului are limită în momentul când se încalcă libertatea altor oameni; 2. – Democrația înseamnă că minoritatea se va supune majorității și va lupta în mod civilizat pentru a-și apăra propriile idei. Pentru a întări cele spuse, voi reproduce cuvintele fostului președinte al Italiei, domnul Pertini (Sandro Pertini, președinte între 1978 și 1985 – n.a.), care se adresa unui adversar politic spunându-i: «… te previn că eu voi combate cu toate forțele mele ideile tale, dar tot cu aceeași ardoare mă voi bate pentru ca tu să ai posibilitatea, în orice ocazie, să-ți exprimi ideile pe care le ai…» (Versiunea românească a acestui crez a fost exprimată de Ion Rațiu, în 1990 – n.a.)”.
Din nefericire, trebuie reținute și gândurile exprimate atunci despre tineri: „Lumea întreagă a admirat ceea ce au făcut tinerii români luptând împotriva unui sistem polițist teribil. Toți oamenii liberi s-au simțit români în acele zile și eu cu atât mai mult. Pentru aceasta trebuie să fim conștienți că tinerilor le datorăm libertatea de astăzi și nu putem să ne opunem la viitorul lor, întrucât viitorul le aparține. Nouă ne aparține numai trecutul. Trebuie să le dăm spațiu tinerilor, să-i ajutăm să crească și să nu greșească, dar să nu ne agităm pentru o putere pe care nu o merităm. Oamenii în vârstă trebuie să înțeleagă că rolul lor este, în momentul de față, numai tranzitoriu pentru a crea o clasă conducătoare nouă cu creier nestricat de toate spălăturile suferite de cei care au lucrat numai în regimul comunist”. E blestemul cel puțin al unei generații distruse de conducătorii României…
* Despre Astrico
Asociația ASTRICO NORD EST este un grup de producători de fire și tricotaje situat în regiunea de dezvoltare Nord-Est a României.
Principalul exponent al grupului este RIFIL SA Săvinești, cel mai important producător de fire acrilice din Uniunea Europeană.
Grupul produce anual peste 20.000 tone de fire în diferite sortimente și compoziții și circa 3,5 milioane articole tricotate realizate pe mașini de tricotat rectilinii și circulare, utilizând și alte echipamente pentru asamblare, călcare și finisare.
În unitățile de producție și marketing ale grupului lucrează peste 2.200 de salariați, iar, în 2014, cifra de afaceri cumulată a fost de peste 675 milioane lei (153 milioane euro). Produsele sunt exportate pe piața europeană (Franța, Italia, Germania, Spania, Belgia, Marea Britanie, Slovenia etc.), dar și în S.U.A. și alte state din America și Asia.
În anul 2010, Asociația ASTRICO NORD-EST a încheiat un parteneriat cu:
- Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est;
- Facultatea de Textile, Pielărie și Management Industrial a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași;
- Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile Pielărie – București;
- Inno Consult SRL – București, luând nastere, astfel, Clusterul textil Astrico Nord-Est.
Clusterele sunt recunoscute ca factori cheie ai inovării și creșterii economice, constituind o structură organizatorică consolidată și de succes în țările Uniunii Europene. Ele se compun din reprezentanți ai producătorilor (întreprinderi, inclusiv IMM), instituții de învățământ (universități, institute de cercetare-dezvoltare, școli tehnice de profil), consultanți specializați, autorități locale și organizații non-guvernamentale.
Clusterele sunt componente ale politicilor și strategiilor de întărire a competitivității și dezvoltării regionale și naționale.
Grupul Astrico Nord-Est este compus în prezent din 24 unități industriale, două unități de învățământ-cercetare, o organizație prezentată ca autoritate publică (ADRNE) și una catalizatoare. (sursă: www.astricone.eu )