An: 2015
Biserica Precista veche, cum îi spun pietrenii care n-o cunosc sub numele hramului (Adormirea Maicii Domnului), este una dintre bijuteriile…
Sfânta Muceniță Lucia era din Siracuza Siciliei și a trăit în secolul IV d.H. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu…
Se știe prea bine că normele de exprimare corectă (orală și scrisă) sunt învățate temeinic în școală, dacă se dorește,…
”N-am vrut să ajung bibliotecar, sincer să fiu. Dat fiind faptul că urmasem profilul uman la liceu, am mers pe…
Potrivit tradiției populare, Sfântul Spiridon este singurul sfânt care își părăsește racla, pentru a veni în ajutorul oamenilor care îl…
Conducerea CJ Neamț (președinte, vicepreședinți și secretar general) a fost invitată de către directorul Victor Purice, să vizioneze, mâine seară,…
E complicat să fii pesedist, dar nici penelist nu e mai ușor. Galbenii cu săgeată albastră au adoptat și ei,…
interviu cu deputatul Ștefan Burlacu, secretar general adjunct al MP – V-ați declarat rădăcinile din Neamț. Sunteți la curent cu…
În prezența secretarului general Dorel Onaca, a secretarului general adjunct Ștefan Burlacu, și a vicepreședintelui Petre Movilă, Mișcarea Populară și-a…