S-a mai încheiat un an școlar, iar ziua de vineri, 24 iunie, va rămâne, probabil, în amintirea tinerilor și foarte tinerilor promovați ca un episod din frumoșii ani de școală. Ce-i drept, puțini sunt cei care îl pot aprecia acum la justa valoare sentimentală, dar sunt generații întregi care pot depune mărturie că așa vor sta lucrurile.
Dimineața de vineri a umplut curțile școlilor cu actori și spectatori la ceea ce se poate numi spectacolul ultimului clopoțel. Elevi în straie de sărbătoare, profesori obosiți după un an de muncă, dar mândri că pot înmâna diplome și premii, mii de buchete de flori dăruite de toată lumea pentru toată lumea.
Dincolo de emoție – sau, poate, până la ea -, sfârșitul anului școlar înseamnă, de fapt, începutul unei pauze financiare pentru părinți. La fel ca orice alt moment important dintr-un an școlar – deschidere, serbare, ziua copilului, ziua școlii, Școala Altfel, Crăciun, 8 martie, 1 iunie – și încheierea anului școlar s-a făcut tot pe banii lor. Doar pe banii lor.
Cei care își amintesc momentul emoționant al coroniței puse pe cap, al diplomei înmânate și al cărților frumos împachetate în hârtie lucioasă sunt aceiași care, acum, ca părinți, bunici sau tutori, au băgat adânc mâna-n buzunare, ca să cumpere flori, coronițe, diplome și cărți, plus darurile de mulțumire pentru dascăli și diriginți, o altă tradiție a ultimului clopoțel, dar una din cele care-a ajuns hulită și vânată de instituții a căror denumire se scrie cu CapsLock. Cei care au avut. Cei care n-au avut au privit cu durere în suflet cum copilul lor împrumută coronița de la altă clasă, să facă tradiționala poză de sfârșit de an școlar.
Și aceasta e realitatea. Avem, pe de o parte, un sistem funcționăresc, încremenit în nimicnicia lui, care, veșnic, reformează Educația, atât de des și atât de prost încât uită să mai facă Educație. Avem, de cealaltă parte, o breaslă, a dascălilor, cu uscăturile, dar și cu elitele sale, care încearcă să-și facă meseria așa cum au învățat și cum pot. Și mai avem, undeva între, marea masă a ”beneficiarilor” – copiii -, pe care toată lumea declară că îi vrea oameni mari, viitorul de bază al societății, bine pregătiți, bine instruiți, cu chef de studiu, nu chef de chiul, cu drag de carte, nu de baruri, băutură și droguri. Copii pentru care Directorul/Școala/Inspectoratul/Ministerul/Țara nu a găsit un ban să le dea premiu o carte.
Vorbim de motivarea copiilor de a merge la școală, vorbim de reducerea absenteismului, a abandonului școlar, vorbim de încurajarea performanței. Vorbim și vorbim degeaba. Sistemul rămâne același, dascălii vin și trec, copiii nu vor mai fi copii, ci oameni mari care, poate, vor avea șansa de a nu repeta istoria cu apucăturile ei cele mai urâte.
Dana OSTAHIE
foto: Marian TEODOROF
3 comentarii
Incepe să devină deranjant! Eu sunt unul dintre dascalii care nu așteaptă nicio “compensație” de la părinți și mi-am premiat elevii merituoși cu câte o carte, oferită cu tot dragul, folosind propriul buzunar de bugetar. Și știu șa sunt mulți ca mine în această blamată breaslă. Vă rog să aveți decența de a nu transforma excepțiile în general. Și pe lângă dascăl mai sunt și părinte și am fost mai mult decât încântată de emoția pe care copilul meu a resimțit-o oferind o floare doamnei învățătoare, mi-a demonstrat că are sensibilitate și știe să și dea nu numai să ia.
Cine VA obliga la asa ceva? EU stiu ca scoala e a oamenilor SI EU fac CE spine legea: diploma ssi evidentiere.In rest snobisme SI CE Mai vreti sa puneti alaturi.cine VA pine sa luati flori,martisoare,sa lasati copiii in tabere SI excursii, banchete etc.????
Ce va mai supara adevarul pe unii! E un articol foarte bun! Asta este realitatea din sistemul de invatamant romanesc care e la pamant. De aceea avem la clasa pregatitoare elevi de 7-8 ani care trebuiau sa fie in clasa a I-a sau a -II-a, pe care parintii ii compara cu micutii care abia implinesc sase ani in aceasta clasa! “Vai, dar al meu stie sa citeasca cursiv inca din primul trimestru!” Iar invatatoarea ii obliga pe cei mici nu sa tina pasul cu programa, ci cu cei mari pentru ca , nu-i asa: “Avem elevi care deja stiu sa citeasca si sa socoteasca foarte bine”. Pai daca erau asa destepti de ce nu i-au dat parintii lor direct in clasa I? In clasa pregatitoare din cauza unor asemenea tampiti laudarosi, copilul meu a plans, a tinut pasul foarte bine, dar i-au si curs o gramada de lacrimi, pt. ca matracuca de doamna le-a dat texte de citit acasa care nu erau de nivelul pregatitoarei si nici macar de nivelul clasei I-A sau a -II-a, texte alcatuite din cuvinte greoaie, cu fraze lungi, alcatuite din multe propozitii,pline de metafore si alte figuri de stil iar la mete au trecut de mult de cifra 31, facand scaderi si adunari pana la 100.