Sfinții Mucenici Fotie și Anichit au pătimit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Ei sunt prăznuiți în calendarul creștin-ortodox pe 12 august. Anichit era slujbaș împărătesc, iar Fotie era nepotul său. Când Dioclețian îi chinuia pe creștini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur și a mărturisit credința sa. În timp ce Anichit era supus la chinuri, Fotie, văzând puterea credinței unchiului său, L-a mărturisit și el pe Mântuitorul Iisus. Astfel, unchiul și nepotul, Anichit și Fotie, au primit cununa muceniciei.
În calendarul popular se credea că, dacă de ziua Sfântului Mucenic Fotie va fi frumos, atunci și toamna va fi frumoasă. Zilele de sărbătoare erau prăznuite cu strictețe, călcarea interdicțiilor atrăgând după sine pedepse năprasnice.
Astfel, aceluia care cioplea lemne în zi de sărbătoare ”i se ardeau așchiile pe piept și pe ochi”; copilul născut în zi mare era predestinat a fi ”om mare”.
Sărbătoarea era zi ”aleasă”, ziua lui Dumnezeu, când sufletul omului trebuie să fie mai bun și mai curat.
În afara sărbătorilor populare, biserica creștină a consacrat zilelor săptămânii câte un sfânt important. Sărbătorile religioase au format, la rândul lor, obiceiuri și tradiții specifice, legate de patronii spirituali ai zilei.
Astfel, în unele zone, lunea este consacrată Sfinților Arhangheli, marțea – Sfântului Ioan Botezătorul, miercurea – Crucii, joia – Sfinților Apostoli și Sfântului Nicolae, vinerea – Născătoarei de Dumnezeu, sâmbăta – morților și profeților, iar duminica – Învierii Domnului.