Cui îi pasă de Ziua Națională a României?

Da, sărbătorim 98 de ani de la făurirea României Mari, pentru că 1 Decembrie 1918 va rămâne de-a pururi ”Steaua Polară a neamului românesc, pe un ocean planetar frământat de furtuni și născători de primejdii”. Sunt numai 98 de ani, dat câtă istorie și câte învățăminte se cuprind în aceste timpuri? Cine mai știe câtă istorie ”a ars” în spațiul carpato-danubiano-pontic?

Mai întâi, Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu vechea Românie, întregind astfel hotarele vechii Dacii, deși milioane de români au rămas în afara lor.

În ’24, când autoritățile sovietice au creat la răsărit de Nistru o alcătuire artificială, opusă Basarabiei românești, o Republică ”Moldovenească Transnistreană”, a uimit pe mulți. Ion I.C. Brătianu, unul din artizanii Marii Uniri, remarca, malițios, că acest act al Moscovei certifica cum nu se putea mai bine că românii nu și-au întins hotarele până unde justiția istorică, bazată pe naționalitate, le-ar fi permis să o facă.

Foarte rar, o Țară de pe această planetă a fost râvnită asemenea pământului românesc, din atâtea direcții și de atâția dintre mai-marii lumii dintr-o dată! E suficient să amintim pretențiile marilor imperii – otoman, austro-ungar și rusesc – asupra pământului mioritic, pentru a înțelege miracolul supraviețuirii românești, în timp ce, în jurul nostru, state vecine erau, pentru sute de ani, șterse de pe harta continentului.

După Marea Zăpăceală din Decembrie ’89, s-au împuținat îngrijorător patrioții, oamenii harnici și tovarășii cinstiți. Astăzi, dacă cineva e patriot și rostește ”patrie”, ”neam” sau ”iubire de țară” e considerat retardat sau compătimit de prieteni. Anul acesta, Ziua Națională a României ”pică” în campania electorală, așa că, foarte probabil, cea mai mare sărbătoare a noastră va trece într-un alt registru. Patriotismul a murit cam de multișor. Nu vă luați după politicienii care duc mâna la inimă când se intonează Imnul Național; acelea-s interese politice, să ajungă în Parlament. Evident, de 1 Decembrie se vor depune coroane, fanfara ca cânta în foișorul municipiului, se va defila și se vor îngurgita fasole cu cârnați. Și, chiar dacă, la 1 Decembrie, românii sărbătoresc Marea Unire, formarea statului național unitar român, se pare că suntem destul de dezbinați. Dacă nu credeți, priviți spre panourile electorale stradale, admirați chipurile zâmbitoare a celor care cerșesc jilțurile din Parlamentul României. Cum cerșesc? În versuri: ”Tu, popor obedient,/ Aruncă-mă în Parlament” sau ”Pune-mă la treabă/ Să vezi că pot”. Din păcate, nu precizează și ce poate.

Deci, cui îi pasă cu adevărat de UNIREA CEA MARE? De eroii de la Mărășești, Mărăști și Oituz, care au murit cu numele Transilvaniei pe buze? Noi sărbătorim mai degrabă Ziua Americii și Halloween-ul decât sărbătorile noastre…! Cum zicea un bătrân activist din armata PCR-ului, astăzi pensionar: ”Noi suntem obișnuiți cu 1 Mai și 23 August, nu cu 1 Decembrie, cum vor boierii actuali”.

Ce mai înseamnă Ziua României, dincolo de ”manifestările speciale dedicate”, de limbajul de lemn și disputele separatist-maghiare de la tribuna Parlamentului? Pentru românul de rând, mai nimic! Azi, Marea Unire poate aduce doar oportunitatea unui week-end prelungit, undeva, pentru că Guvernul le-a dat liber românilor să se bucure de Ziua Națională. La mulți ani!

Prof. Dumitru RUSU