Doctorița care stă la muncă 24 de zile într-o lună

Dr. Ana Graur este ieșeancă și face naveta la Roman, pentru echipa din care face parte la Centrul Primiri Urgențe, al Spitalului Municipal.

Nu-i o navetă ușoară”, apreciază ea, dar o face, pentru sine, pentru oamenii cu care lucrează – doctori, asistente, brancardieri – și pentru oamenii pentru care lucrează, pacienții.

Este dureros de sinceră când spune că ”Nu m-am gândit încă să plec, dar este o opțiune”. Apoi explică: ”Ar fi două cauze, din care una este mai puțin importantă, volumul foarte mare de muncă. Important este că aici sunt pacienți foarte recalcitranți. Bine, sunt peste tot, dar aici parcă din ce în ce sunt mai recalcitranți și parcă lucrurile merg înspre mai rău. Astăzi, de exemplu, până la ora 14, am avut 80 de prezentări. Doar 20 au fost, efectiv, urgențe! Paradoxul este că cei mai nemulțumiți de așteptare sunt cei care nu sunt urgențe! Și mai este o problemă, iar asta e socială: 70% din pacienții noștri nu sunt asigurați… Ei nu au un medic de familie și, deci, nu au de unde lua o rețetă, nu are cine să-i consulte, iar urgența este singura soluție pentru ei. Sigur că îi primim, îi consultăm, le recomandăm tratamente, dar, neavând altă soluție, ei revin, peste o săptămână, peste o zi chiar…

Doctorița Graur are și un contract de colaborare cu Iașiul: face gărzi pe elicopter. Și asta de șase ani, anul acesta fiind al șaptelea. Surprinzător – sau, poate, nu – din cei 7 medici care fac gărzi pe elicopter, doar doi sunt bărbați, restul sunt femei…

În ceea ce privește cadrele medii, proporția se păstrează, majoritatea absolută fiind femei. Gărzile se fac la aeroport, sunt tot de 24 de ore, iar de la primirea apelului de urgență, în 2 minute, se decolează.

La începutul contractului, doctorița Graur a făcut doar un zbor de acomodare cu elicopterul și atât, nu cum am fi tentați să ne imaginăm, că ar fi urmat și niște cursuri de sărituri cu parașuta. Accidente se mai întâmplă, din nefericire, cum a fost și cel de anul trecut, în care Ana Graur și-a pierdut o colegă. ”Elicopterul care a căzut atunci era mai mare, avea dotări inclusiv pentru resuscitare – și am făcut resuscitare în elicopterul acela -, acesta, cu care zburăm acum, e mai compact și mai îngust, nu prea avem loc de cine știe ce manevre”.

Dacă ar fi să compare gărzile, cele din CPU și cele de pe elicopter, Ana spune că pe elicopter gărzile sunt mult mai ușoare: ”Deși pe elicopter sunt cei mai gravi pacienți, ai, totuși, un singur pacient pe zbor. Unul singur! Ești acolo doar pentru el, nu se ceartă nimeni la ușă, nu mai trag alții de tine, că ei sunt mai gravi, nu-ți cere nimeni socoteală… E doar pacientul și e doar în mâinile tale! Și e grozav că e așa!”.

Dr. Ana Graur a vrut să fie urgetist. Motivul? ”Eu vreau să văd rezultatul muncii mele cât mai repede, nu am destulă răbdare să aștept”.

Este căsătorită, dar încă nu are un copil. După un calcul, destul de exact, Ana Graur lipsește de acasă 24 de zile pe lună!

Soțul meu (care este inginer – n.red.) are nopțile libere și week-end-urile… ”, glumește Ana. Dar, cam o dată la trei săptămâni, cei doi se sincronizează și fac mici excursii prin țară.

Medicul urgentist, spune doctorița Graur, este și el om. Are și el slăbiciuni, emoții, empatii, antipatii… Cazurile nereușite îi urmăresc o vreme, de aceea ei, doctorii, toți, încearcă să-și stăpânească trăirile, însă nu întotdeauna reușesc. ”Eu nu am copii, dar iubesc copiii la nebunie! Nu-mi plac urgențele cu copii, pentru nu mă pot reține, nu-mi reușește autocontrolul… Am resuscitat, de câteva ori în viață, copii și de fiecare dată resuscitam plângând”.

* Accident casnic

Pacient în vârstă, prezentat direct, cu o vânătaie mare deasupra urechii drepte, acuzând dureri foarte mari la cap. I se face electrocardiogramă și i se ia tensiunea. Doctorița Ana Graur îl consultă:

  • Bună ziua. Ce s-a întâmplat?

  • Mă doare rău capul…

  • Dar ce ați pățit la cap, ați căzut?

  • Da, în casă, mi-a venit o amețeală, așa și am căzut cu capul de ușă.

  • V-ați ridicat singur de jos?

  • Nu, m-a ridicat soția și m-a pus în pat.

  • Au fost momente când n-ați mai știut ce se întâmplă cu dvs.?

  • Nu. M-a pus soția în pat… și nu aveam dureri…

  • Nu aveați dureri, dar v-ați pierdut cunoștința cumva?

  • Nu. Atunci nu aveam dureri, dar a doua zi a început să mă doară… pe urmă mai tare…

  • În altă parte a corpului v-ați mai lovit? Piept, burtă, mâini…?

  • Nu.

(Medicul palpează diverse zone ale corpului pacientului, verificând dacă acesta are dureri și nu găsește nicio altă zonă dureroasă.)

  • Când a început să doară capul foarte tare?

  • Ieri.

  • Adică a doua zi după ce v-ați lovit. Ați vărsat?

  • Da, ieri, după ce am mâncat.

  • Vedeți bine?

  • Am ochelari.

  • Vă întreb dacă nu cumva vedeți dublu după căzătura asta?

  • Nu, nu.

  • În ce zi suntem astăzi?

  • … nu mai știu.

  • În ce lună suntem?

  • În februarie.

  • Cum vă numiți și câți ani aveți?

  • B.C., 75 de ani.

  • Bine. (către asistente) E prezent, dar mă gâdesc la o hemoragie intra. Facem un antitetanos, că are o zgârietură urâtă, îi punem guler cervical, îi luăm set de analize și merge la CT (computer tomograf).

După 10 minute, pacientul se întoarce de la tomograf cu rezultatul. Intuiția  doctorului urgentist a fost exactă: hemoragie intracraniană. Dr. Ana Graur a solicitat imediat ambulanță, pentru a  trimite pacientul la Iași, la Neurochirurgie.

 Dan AILINCĂI

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here