Săptămâna Clisei sau Săptămâna Albă este cea care face legătura dintre perioada consumului de carne și lactate și cel de post, ultima săptămână în care se mai mănâncă orice fel de carne. Zilele de sărbătoare sunt sâmbăta și duminica.
Ultima zi în care se pot mânca preparate din carne, înaintea Postului Paștelui, se numește Duminica Lăsatului de sec de carne. Atât Lăsatul de sec de carne, cât și cel din săptămâna ce urmează, Lăsatul de sec de brânză, păstrează reminiscențele unor sărbători păgâne deosebit de importante pentru Calendarul popular.
În plină iarnă, existau ceremonii prin care se marca despărțirea oficială de frigul și de întunericul de moarte al iernii, precum și ceremonii de invocare a soarelui învingător. Acestea cuprindeau aprinderea și manipularea focurilor, săriturile în înălțime, veghea rituală, întrecerile cailor.
Flăcăii obișnuiau să facă focuri pe drumurile satului. Aprindeau câte o bucată de pânză dintr-un sac, după ce au înmuiau în petrol, o puneau într-un par, o ridicau în aer și alergau pe ulițele satului.
Legarea grânelor este un obicei uitat în majoritatea comunităților rurale. În ziua lăsatului de carne, oamenii se fereau toată ziua să umble cu vreun fel de cereale. Nu dădeau nici păsărilor de mâncare, nici de pomană, nici nu se duceau la moară. După ce se însera, luau tot felul de bucate în gură, închideau ochii și apoi, cu ochii închiși și cu gura plină cu tot felul de boabe, ieșeau de trei ori afară din casă și aruncau boabele la păsări.
* Baterea alviței
Baterea alviței este un alt obicei uitat în negura vremurilor. De un cui bătut în tavan, se lega o ață lungă, până în dreptul pieptului copiilor. La capătul de jos al aței, se lega o bucată de alviță. Doi sau mai mulți copii se așezau față în față și încercau să prindă cu gura, de cât mai multe ori, bucata de alviță. După ce se isprăvea jocul, încercau să-și afle norocul. Cu lumânarea se dădea foc aței, în norocul fiecăruia, sorocind-o până unde să ardă.
Dacă se stingea și ”n-ajunge până unde este sorocită ața, se zice că n-are noroc în anul acela. Astfel petreceau până la miezul nopții, anume ca să fie străji, pentru că, după credința lor, în ziua aceasta va sta Iisus Hristos la judecată”.
