EXCLUSIV: Osemintele tatălui lui Grigore Ureche, descoperite la Mănăstirea Secu

pietricica turism

Aflată într-un proces complex de restaurare, grație unui proiect amplu cu finanțare europeană, biserica Mănăstirii Secu a devenit, implicit, scena unei cercetări arheologice făcute cu responsabilitate de profesorul Costică Asăvoaie și de ”ucenicul” său Cosmin Niță, arheologii care muncesc, de ani de zile, pe șantierul de la Schitul Nifon Vechi (detalii aici). Ei au descoperit două cripte, situate în naos, simetric, și o alta în pronaos – probabil și aceasta având corespondent în partea dinspre nord. În ziua de 28 mai, sub supravegherea arheologilor, a fost desfăcută prima criptă, la care erau urme că s-a mai umblat în trecut. Toate indiciile conduc spre ipoteza că acolo a fost înhumat Nestor Ureche – tatăl cronicarului Grigore Ureche și ctitorul bisericii.

Biserica a mai trecut printr-un proces de restaurare în anii 1960-1970 , sub conducerea arhitectului Ioana Grigorescu, dispărută între timp, iar consecinţele unei restaurări prost făcute le vedem şi astăzi”, ne-a declarat arheologul Costică Asăvoaie. ”Din cauza infiltraţiilor majore de ape pluviale şi freatice – în primul rând pentru că nu este făcut ca lumea drenul, iar în al doilea rând, având în vedere microrelieful de aici, există infiltraţii de sub deal -, biserica era în pericol. Înainte cu 4-5 generaţii, s-a făcut un şanţ la deal de mănăstire, care prelua toate apele din pământ şi proteja cumva ansamblul, dar, șanțul fiind colmatat, umezeala a persistat și, dacă nu se intervenea, exista riscul ca această biserică să se macine şi să se ruineze chiar, la un moment dat. Ne putem imagina şi chestia asta. În cadrul proiectului actual de restaurare, se va face inclusiv amenajarea pe verticală a complexului și un sistem de drenare funcțional”.

Lucrările la Biserica ”Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” au început în ziua de 6 mai și ar trebui să fie finalizate la sfârșitul anului 2020. Respectarea termenului limită este preocuparea de bază a starețului, părintele Vichentie Amariei, care are niște îngrijorări vizavi de ”surprizele” care mai pot apărea, cripta ctitorului fiind una dintre ele: ”Sperăm ca lucrările să meargă în ritmul pe care ni l-am propus, ca să ne putem încadra în termenul stabilit. Bineînţeles, trebuie să ne pregătim și pentru alte surprize care pot apărea şi care pot să ne mai întârzie. Cu siguranţă că, în cadrul simpozionului anual, care are loc la mănăstire, vor fi tratate şi teme legate de ceea ce se va descoperi aici pe timpul lucrărilor, iar participanţii vor prezenta şi aceste lucruri, ca să le discutăm şi să aducem o îmbunătăţire istoricului mănăstirii, pentru că asta este, de fapt, şi dorinţa noastră şi scopul simpozionului. Pentru noi, este foarte important acest proiect de restaurare, pentru care am muncit aproape doi ani înainte să-l vedem aprobat. Și, tocmai pentru a respecta strict pașii, sperăm să nu găsim lucruri care să ne împiedice a ne încadra în timp. Asta e cea mai mare grijă pentru noi. Criptele constituie un subiect. Noi nu am presupus că sunt aici morminte, pentru că a fost pardoseală deasupra, iar peste pietrele funerare era pus parchet de vreo 30 de ani. Nimeni dintre cei care cercetează arhivele nu ne-a adus la cunoştinţă că ar fi cripte în biserică. Era de bănuit că ar putea fi aici Nestor Ureche, dar să dea Dumnezeu să găsim un însemn, ceva, ca să avem certitudinea că este vorba despre el. Şi apoi să vedem paşii următori pentru a conserva cripta, să facem să fie şi vizibilă cumva, e un lucru important pentru noi. Cât despre umezeală, eu cred că este şi de la ploile din primăvara aceasta și sper să fie doar o chestiune temporară. Oricum, se va face un sistem de captare a apei care se va strâge din ploi și nu cred să mai fie probleme în viitor, după ce vor fi încheiate lucrările de restaurare”.

Având în vedere stadiul derulării proiectului, aflat abia la început, și faptul că fiecare dintre factorii implicați pune accent pe partea sa de responsabilitate (arheologii pe cercetare, iar constructorul – firma Conbas, a inginerului Eugen Borș -, pe respectarea termenului de execuție), ideal ar fi să existe o colaborare care să funcționeze la parametri optimi. Miza fiind, totuși, un proiect în valoare de 110 miliarde de lei vechi, după cum spune starețul.

* ”Da, este ctitoria lui Nestor Ureche, însă zidirea care este acum în picioare este o creaţie târzie”

Osemintele găsite în criptă vor fi supuse unei analize antropologice. Urmează să fie deschisă și cripta situată în partea stângă a naosului, unde se presupune că se află soția lui Nestor Ureche, Mitrofana. Ambele cripte se află sub pardoseală, la fel ca și cele din pronaos, astfel că toată lumea care s-a închinat în biserică a călcat, practic, peste ctitori.

Se poate folosi analogia cu Putna, unde este mormântul lui Ştefan cel Mare”, spune profesorul Costică Asăvoaie.”Piatra este una, dar domnitorul este exact sub picioarele oamenilor, toţi îl calcă pe piept. Dar ceea ce mi se pare foarte important este faptul că sunt două biserici. Cea care este în picioare acum, este o poveste. Da, este ctitoria lui Nestor Ureche, pentru că, din momentul în care a bătut ţăruşul ca să se facă şantierul, el rămâne ctitorul principal, însă zidirea care este acum în picioare este o creaţie târzie, cel mai probabil asta aparţine secolului XIX. Planimetria este uşor modificată, iar compartimentarea dintre biserici are nişte ziduri intermediare. Inițial, a fost o compartimentare cu criptă, cu camera mormintelor după arhitectura medievală la noi, inaugurată în vremea lui Ştefan cel Mare. Ceea ce avem astăzi este un complex generos, dar nu cel al lui Ureche. Este, însă, pe locul lui Ureche şi rămâne ctitoria lui Nestor Ureche, datorită faptului că a fost refăcută pe amplasamentul inițial, aşa cum au fost refăcute bisericile lui Ştefan cel Mare. Eu am vorbit de Putna, pentru că toată lumea crede că se închină în biserica lui Ştefan cel Mare, dar ceea ce este acum – și susţin cei care ştiu un pic de istorie-, este, de fapt, ctitoria lui Vasile Lupu”.

Cripta în care a fost înmormântat Nestor Ureche n-ar fi fost o surpriză pentru comisia care a asistat la deschiderea ei, dacă ar fi existat măcar un raport al cercetării arheologice făcute acum mai bine de 50 de ani. Așa trebuie să facă un arheolog care-și respectă meseria, după cum spune Costică Asăvoaie: ”Datoria fiecărui arheolog este ca, în 5 ani de zile, conform noilor reglementări, să publice un studiu. Dacă nu publică, își pierde dreptul de autor, iar materialul poate să fie publicat şi de altcineva. Pe vremea când s-a făcut restaurarea veche, în mod normal, carnetul de şantier şi desenele, fotografiile şi tot ce ţine de un şantier arheologic ar fi trebuit să fie în arhiva Direcției Monumentelor Istorice, care este vraişte de altfel. A furat fiecare cât a putut, şi unii dintre arhitecţi, şi alții care au avut acces la ea. Şi, din punctul ăsta de vedere, noi suntem într-o situaţie în care nu putem să-l acuzăm pe cel care a săpat şi n-a apucat să publice. De vină sunt cei care au administrat proiectul de restaurare. S-a săpat cu nişte fonduri şi atunci erau alocaţi bani de la fondul naţional, deci, din punctul ăsta de vedere, este bizar cum s-a decontat… Iar când vorbim despre istoriografia naţională şi de faptul că suntem în pom, iată dovezile. Surpriza de la Secu este doar un exemplu. Dacă am fi avut un studiu publicat sau măcar un raport în materialul de cercetare arheologică, cum era obligatoriu, noi nu mai lucram orbeşte, cum am lucrat. Iar restaurarea s-a făcut cum s-a făcut. În pridvor, bunăoară, există un ziduleţul, care avea marcați, cu cărămidă, un fel de piloni, dar, în realitate, este zid plin şi nu avea nimeni treabă cu cărămida la vremea aia. Ce-a fost în capul lor… mi-e greu să înțeleg. Clar este că au fost nişte şmenuri ale Direcției Monumentelor Istorice și, probabil, şi comuniştii şi-au dat seama câtă escrocherie au făcut . Tot aşa s-a stricat şi regimul de microclimat de la Voroneţ şi se schimbă culoarea pe zi ce trece, pentru că au pus un zid care n-are nicio noimă, de jur-împrejur. Efectul a fost că au stricat microclimatul şi, încetul cu încetul, într-o sută şi ceva de ani, dacă n-or să se ia măsuri – şi trebuie luate măsuri sensibile -, albastrul de Voroneț se va face verde ca la Suceviţa! Dar o să fie frumos şi acela”.

* ”Nestor Ureche a creat un sistem care i-a asigurat mănăstirii un rol foarte important”

Cosmin Niță își face lucrarea de doctorat despre Mănăstirea Secu și, cum a fost învățat să lucreze temeinic, a întocmit deja o hartă a domeniilor pe care le-a deținut mănăstirea de-a lungul vremurilor. Este singura mănăstire din țară care are un astfel de document și, probabil, printre puținele care organizează, anual, un simpozion în cadrul căruia sunt prezentate descoperirile de pe șantierul arheologic de la Nifon, dar și comunicări despre istoricul locului. Istoricul vetrei monahale, relatat în rezumat de un specialist care l-a studiat de la începuturi, este foarte interesant.

Finanţele pentru ridicarea mănăstirii au fost dobândite de Nestor Ureche, după campania lui Mihai Viteazu. Domnia Ţării Româneşti a fost preluată de Simion Movilă fratele lui Ieremia Movilă, iar Nestor Ureche, fiind mare vornic în Ţara de Sus, a fost luat de Simion Movilă şi pus mare ban în Oltenia. Mercenarii polonezi se plâng, la un moment dat, că Nestor Ureche nu le-a dat mulţi bani şi multe cirezi de animale, care ar fi trebuit să fie plata lor. Pur și simplu, din aceste fonduri a făcut Mănăstirea Secu. El a venit în februarie în 1602 şi în iunie a început construcţia mănăstirii. În 1604, a dăruit mănăstirii 12 sate, din care pot să enumăr Petricanii, luaţi la schimb de la mănăstirea Galata, pe urmă Târpeştii, Lieştii, Giurgeştii, sate din judeţul Suceava – Giuleşti, Ungheni -, și sate din ţinutul Tutova. Pe lângă partea economică, dăruită cu satele acestea, ctitorul Nestor Ureche a dăruit şi obiecte necesare săvârşirii ritualului, din care putem menţiona Sfântul Aer, care se păstrează în mănăstire şi în ziua de astăzi, dăruit la 1608, comandat de la Constantinopol, sfeșnice și alte obiecte de cult. De asemenea, în 1607, a adus o bucăţică din piciorul Sf. Ioan Botezătorul, obţinut cu mare greutate de la Constantinopol, şi s-a făcut o întreagă ceremonie când a fost adus în ziua hramului, pe 29 august, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Alţi ctitori importanţi ai bisericii, pe lângă familia lui Nestor Ureche, au fost şi membrii marilor familii domnitoare din Moldova, cu care s-a înrudit. Nestor şi-a căsătorit toţi copiii strategic: s-a înrudit cu Movileştii, indirect şi cu Vasile Lupu, şi cu Gheorghe Ştefan. Şi-a făcut un sistem de alianţe şi toate aceste rude erau obligate, indirect, să susţină ctitoria lui de aici. Nestor Ureche a creat un sistem care i-a asigurat mănăstirii un rol foarte important în Ţara Moldovei în secolul XVII şi o parte a secolului XVIII, căci de aici au fost promovaţi ierarhi pe toate scaunele episcopale, şi la Huşi, şi la Rădăuţi, şi la Roman, şi pe scaunul Mitropoliei Ţării Moldovei. Iar ierarhii aceştia aveau şi un rol religios, dar şi un rol politic foarte important, ceea ce a asigurat continuitatea şi bunăstarea mănăstirii în toată această perioadă”.

* Scurt istoric oficial al Mănăstirii Secu

În secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Țării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, împreună cu soția sa Mitrofana, ctitoresc mănăstirea de piatră, în formă de cetate dreptunghiulară, cu biserica mare în mijlocul zidurilor, căreia i-au fixat hramul ”Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătorit în fiecare an pe 29 august.

Nestor Ureche ajunsese în rândurile celor dintâi boieri ai Moldovei sub domnia lui Ieremia Movilă, prin bogăția casei sale, către care se îndreptau veniturile a peste 70 de sate, dar și prin istețimea minții. El avea demnitatea de Mare Vornic, fiind judecător principal al țării și ”mai marele curții domnești”.

Marele boier a înzestrat această ctitorie cu odoare, cărți și moșii, așa cum erau înzestrate toate mănăstirile domnești în vremea voievodului Ieremia Movilă. Pe atunci, în scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movilă, fratele voievodului, egumen la Mănăstirea Secu fiind Ieroschimonahul Dosoftei.

După obicei, și la Secu, numele ctitorului este menționat în pisania așezată pe peretele de sud al bisericii mari, pisanie originală scrisă frumos în limba slavonă, a cărei traducere o redăm mai jos:

Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și cu ale Sfântului Ioan Înaintemergătorul și cu ale tuturor sfinților, cu bunăvoința și îngăduința dreptcredinciosului domnului nostru Io Ieremia Movilă Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn Țării Moldovei și a de Dumnezeu dăruiților săi fii Io Constantin și Alexandru Voievod și cu a celuilalt frate al său Simeon Movilă Voievod și a copiilor săi; și cu binecuvântarea fratelui domniei lor Preasfințitului Gheorghe Moghilă, Mitropolitul Sucevei, cu bună râvnă dumnezeiască și cu adevărata avere de la Dumnezeu dăruită a adevăraților ctitori, s-au făcut acest locaș dumnezeiesc și s-au zidit spre lauda lui Dumnezeu celui Înalt, în numele Sfântului Slăvitului Prooroc Înaintemergătorul și Botezătorul lui Hristos Ioan și a cinstitei lui tăieri, de smeritul și mult greșitul și nevrednicul rob al Stăpânului Hristos, Nestor Ureche, Marele Vornic al Țării de Jos și de Doamna lui Mitrofana și de copiii lui: Vasile și Grigore și de alți de Dumnezeu dăruiți copii ai lor. Sfinților părinți petrecători din acest sfânt locaș ca să vă rugați lui Dumnezeu pentru noi mult greșiții robi ai lui Dumnezeu, Nestor Ureche și soția sa Mitrofana și pentru tot neamul lor și pentru iertarea păcatelor lor în vecii vecilor. Amin.

Și s-au început a se zidi la anul 7110 (1602, n.r.), iunie 7, și s-a isprăvit în același an, octombrie 5.

Construcțiile care alcătuiesc astăzi complexul mănăstiresc de la Secu nu datează toate din aceeași perioadă. Bisericii ctitorite de vornicul Nestor Ureche în 1602 i s-a adăugat în secolul al XVIII-lea pridvorul, apoi, în prima jumătate a veacului trecut, un diaconicon, un proscomidiar, precum și pridvorașul de pe latura vestică. În anul 1850, i s-a refăcut în întregime pictura interioară și, tot atunci, s-a reînnoit catapeteasma. Zidurile incintei și turnurile de apărare, a căror construcție a început, desigur, cam în aceeași vreme cu cea a bisericii, au suferit intervenții și refaceri în timpul marelui domn al Moldovei, Vasile Lupu. Celelalte clădiri ale mănăstirii, în forma lor actuală, cu excepția laturii de sud, datează din perioada care a urmat incendiului năprasnic din 1821, provocat de turcii care au asediat mănăstirea.

Cristina MIRCEA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.