Securitatea în Neamț: informatorii de ieri, potentații de azi

După 30 de ani de la lovitura de stat din 1989 sau, în fine, revoluție pentru cei care au crezut sincer că totul a fost o izbucnire populară spontană, un subiect a fost aruncat în derizoriu cu bună știință. Colaboratorii fostei Securități. Oameni care au semnat angajamente, au dat note informative, au turnat, unii chiar obținând avantaje personale pentru asta, dar care, oficial, nu răspund pentru ce au făcut.

Ca peste tot, și Neamțul a avut partea sa de colaboratori ai temutei Securități. Au existat, și-au făcut treaba, unii cu pasiune, alții obligați, unii din interes și mulți din dorința de a muri capra vecinului. Activitatea lor a declanșat drame, multe dintre ele rămase necunoscute. Asta e o realitate. O altă realitate e că mulți dintre acei ”securiști” sunt, astăzi, cetățeni mai mult sau mai puțin respectabili, dar, cu siguranță, perfect adaptați la perioada post-decembristă. Exemple de reușită în politică, în afaceri sau în profesie. Cât au reușit asta prin talentul și forțele proprii și cât a fost ajutor din partea unor mâini nevăzute, profitând la maximum de rețelele foștilor lucrători în Securitate, rețele consolidate în timp, este un subiect fierbinte și greu de surprins. Nu și de intuit. În ce măsură mai sunt prizonierii unor rețele, oficiale sau neoficiale, de interese? E greu de demonstrat, dar, din nou, nu foarte greu de intuit.

În 99,99% din cazuri, există un numitor comun: aceste persoane neagă, cu tărie și multă autoconvingere, că ar fi colaborat cu Securitatea. Chiar și când apar documente. Cu chiu, cu vai, când chiar sunt puși în fața evidenței, recunosc că au cunoscut un ofițer, dar ar fi dat informații pentru că ar fi fost șantajați sau amenințați. Iar informațiile turnate ar fost benigne, fără urmări pentru cei despre care ar fi dat date.

Nimeni nu a încercat o sinteză a ceea ce a însemnat fenomenul colaboraționist în Neamț. Este și foarte greu, pentru că CNSAS-ul este o instituție care, periodic, revine asupra evaluării unor personaje, parcă în funcție de interesul pe care fiecare din ele îl suscită la un moment dat.

* Primarii, președinți, parlamentari cu nume de cod

Un personaj, bine ancorat în tenebrele din dosarele niciodată distruse cu adevărat, spunea că, în Neamț, nu a ajuns nimeni primar într-o localitate importantă fără să fi colaborat cu Securitatea. A dat și exemple, care, mai târziu, s-au confirmat și a dat asigurări că surprizele se vor ține lanț. Tot el spunea, însă, că aceștia vor fi protejați în continuare, pentru că, mai mult sau mai puțin oficial, sistemul funcționează.

Se știe că, atunci când candidează pentru calitatea de primar, consilier, președinte de consiliu județean sau parlamentar, fiecare doritor depune o declarație, pe proprie răspundere, sub sancțiunea legii penale, că nu a colaborat cu Securitatea. Mulți au fost dovediți ca informatori, dar asta nu i-a făcut, totuși, să răspundă penal.

În România, a fi informator al Securității nu e același lucru cu a fi colaborator. Așa că o mulțime de informatori nu au fost declarați colaboratori ”în sensul legii”! Adică da, au colaborat, au dat note informative sau au relatat verbal, cineva a tot îngroșat dosare cu ce turnau ei, dar altcineva, o comisie, a stabilit că genul acesta de colaborare a fost nevinovată, fără urmări. Deci împricinatul n-a fost colaborat, ci doar un obișnuit al șuetelor cu cadrele Securității. Palavre de socializare…

Iar în cazul când, printr-o minune – a se citi interes -, un politician a ajuns să fie declarat oficial colaborator al Securității, n-a pățit nimic. Chit că a încălcat legea și s-a șters pe mâini cu propria răspundere trecută în declarație. Pentru că, probabil, așa funcționa sistemul și tot așa merge și-acum.

* ”Dorin”, primarul cu două adeverințe și două opinii separate

Gheorghe Ștefan a fost și este unul dintre cei mai importanți oameni politici, din Neamț, dar nu numai. Se poate spune chiar că, acum, e mai mult decât cât a fost când se considera ”pe val”, dar asta o va dovedi (cu) timpul.

Personaj controversat, ajuns pe poziții incredibile de decizie în statul român, Ștefan a avut mulți prieteni, dar și mulți dușmani. Odată cu intrarea sa în lumina reflectoarelor publice, mulți s-au mirat cum un profesor, inginer de meserie, a ajuns să fie printre cei mai bogați și influenți oameni din județ. În doar doi ani!

În 2007, pe când era primar de Piatra și apăruseră, ușor, niște șoapte despre o posibilă conexiune a acestuia cu Securitatea, Ștefan  a prezentat o adeverință de necolaborare și, în conferințe publice, susținea chiar că el a fost victimă – recte urmărit -, nicidecum colaborator.

În 2014, subiectul a devenit scandal confirmat. Gheorghe Ștefan a primit o nouă adeverință de necolaborator, dar doi dintre membrii Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, istoricul și ziaristul Florian Bichir și Florin Abraham, au făcut opinie separată, susținând-o cu fragmente din rapoartele unor ofițeri ai Securității din Neamț. Ei au punctat că informațiile lui ”Dorin” au dus la urmărirea unor persoane, s-au referit la informații personale și, bref, considerau că el trebuie încadrat în categoria colaboratorilor poliției politice. În susținerea argumentației, au spus că angajamentul a fost asumat, că ofițerii au apreciat sinceritatea în faptele prezentate și că dovada colaborării se găsește în dosarele R 209867, R 221714 și I 147885.

În ciuda poziției argumentate a celor doi cercetători, rămâne important pentru Ștefan că adeverința finală la acel moment a fost de necolaborare. Oficial, din prisma raporturilor sale cu Securitatea, Gheorghe Ștefan poate candida oricând la o funcție publică și/ sau politică. Dacă va scăpa de toate procesele în care e implicat, desigur.

* ”Luțaș”- două mandate și multă sinceritate: ”Cu ce deranjează că am colaborat?”

Primar timp de doi ani la Cândești, Vasile Grigoraș a fost declarat colaborator al Securității când deja își pierduse postul și era doar consilier local. La cererea CNSAS, Curtea de Apel Bacău l-a declarat colaborator pentru că semnase un angajament pentru acoperirea informativă a platformei Săvinești. Sub numele Luțaș, acesta dădea Securității informații despre oameni nemulțumiți de condițiile de muncă, despre cei care voiau să plece din țară sau aveau rude în străinătate.

Reținem reacția fostului primar de Cândești, consemnată în Realitatea Nemțeană: ”Am colaborat cu Securitatea, că aşa o fost atunci, cu armata, cu nu ştiu ce… O fost de la uzină, cum era atunci, cu întreprinderea Săvineşti. Nu-mi mai amintesc, nu ştiu cum o fost, da’ nu mi-o avut grija niciodată nimeni, numai aşa o fost, aia şi gata. (…) N-am niciun necaz în timp că am fost colaborator. Da’ cu ce deranjează asta, că am colaborat cu Securitatea?! Asta o început când eram militar şi o continuat la Săvineşti, că au trimis ăia de-acolo angajamentul iar. Nu mai ţin minte clar, da’ cred că, atunci când am venit la Săvineşti, ne-o reînnoit angajamentele şi o trebuit să semnăm iar”.

Reținem și că, în timp, n-a avut niciun necaz că a fost colaborator al Securității. Nici după ce s-a dovedit că mințise în privința asta.

* ”Victor Popescu” a dat informații, dar… nu a colaborat

La început, a fost recrutat din liceu, pe când era în anul III, apoi, reînregistrat pe când făcea armata la Buzău. În mai 1976, a semnat un angajament, primind numele conspirativ ”Ionescu Mihai”. În 1985, pe când era inginer electronist la Combinatul de lianți și azbociment Bicaz, semna un alt angajament și primea numele ”Victor Popescu”, cu care a rămas până în 1988, când a fost scos din rețea pentru că s-a făcut membru PCR.

Astăzi este viceprimar la Bicaz și lumea îl știe după numele din cartea de identitate: Nicu Butnaru. Vicele de astăzi al orașului Bicaz a dat note olografe despre aspecte mai mult tehnice, despre accidente, despre lipsurile din aprovizionare și despre proasta organizare a muncii, care făcea ca utilajele să se defecteze sau să se strice. Îi critica pe unii maiștrii că nu-și făceau treaba cu profesionalism, că nu-și controlau subalternii și de aceea se defectau liniile tehnologice.

Comisia care i-a cercetat dosarul a considerat că nu i se poate atribui calitatea de colaborator/ lucrător al Securității în sensul legii. Totuși, un membru al comisiei, prof. dr. Corneliu Turianu, a făcut opinie separată și a spus că Butnaru a colaborat, dar nu a turnat în măsura în care să-i facă rău cuiva.

Documentul emis de Turianu merită publicat pentru că el arată tâmpenia legii care vorbește despre colaborarea cu Securitatea. Toți cei cu angajament au colaborat, nu toți au turnat încât să nenorocească oameni.

* ”Dumitru” de la Târgu Neamț, între două adeverințe ciudate

Traian Humulescu, fost viceprimar la Târgu Neamț, în prezent consilier local, este un personaj binecunoscut în zonă. Din punctul de vedere al CNSAS, are două experiențe care se bat cap în cap.

În 2014, a fost verificat din oficiu, în calitate de consilier local, și, pe baza materialul avut la dispoziție până la 15.05.2014, CNSAS i-a dat adeverință de necolaborare.

În 2017, surpriză!, apar date noi și, în nota de constatare emisă de CNSAS în iunie, se regăsesc următoarele: ”Domnul Humulescu Traian este titular al dosarului fond rețea nr. R 449610. Domnia sa a fost recrutat pentru realizarea supravegherii informative generale pe linia problemei «învățământ» în rândul Liceului Industrial Piatra Neamț, a semnat un angajament la data de 10.10.1975, atribuindu-i-se numele conspirativ «Dumitru». La data de 29.12.1978 s-a făcut propunerea de scoatere din rețea, nemaifiind util”.

Limbajul unui document oficial nu explică foarte clar ce s-a întâmplat în cei 3 ani de colaborare, dar spune că ”elementele mai sus prezentate nu se circumscriu prevederilor OUG 24/2008 (…) astfel domnului Humulescu Traian (…) nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securității în sensul legii”. În sensul strict al cuvântului, a existat colaborare.

Cunoscută fiind capacitatea creatoare a unor ofițeri nevoiți să raporteze realizări la grămadă, nimeni, nici chiar dl. Humulescu, nu poate garanta dacă mai există sau nu și alte documente. Probabil dacă dl. Humulescu va candida pentru o funcție importantă ne vom lămuri.

* Arsen(i)e – un necolaborator cu dosar distrus

În toamna lui 2013, când Ionel Arsene era președinte PSD Neamț și deputat, ziarul Monitorul de Neamț publica o serie de articole care vorbeau despre o posibilă colaborare a acestuia cu Securitatea, fără a fi aduse dovezi în acest sens. La vremea aceea, cel care, peste trei ani, avea să devină președintele Consiliului Județean Neamț, era foarte vehement și spunea că își va da demisia din toate funcțiile dacă se va dovedi acest lucru. Principalul argument era că, la 17 ani, ar fi fost prea tânăr pentru a colabora cu Securitatea.

Sigur, există și un document oficial, o adeverință CNSAS, eliberată având în vederea calitatea sa de candidat pentru Parlamentul României. În hârtia CNSAS, Ionel Arsene apare menționat în dosarul fond rețea nr. R 2254467, care se referă la o serie de procese verbale de constatare a distrugerii unor acte în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Concret, este vorba de distrugerea unor dosare personale și mape ale fostului Inspectorat al Securității Neamț. Dosarul în care este menționat actualul deputat avea nr. 9159. După ce face referire la toate acestea, Consiliul spune că nu s-au găsit documente care să arate că Ionel Arsene transmitea informații Securității. Prin urmare, CNSAS a conchis că lui Ionel Arsene, fiul lui Vasile și Elena, născut în data de 11 septembrie 1972, la Grumăzești, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securității.

Într-o altă notă de constatare a CNSAS apar niște documente (mai) explicite. Totuși, mai rău încurcă lucrurile decât să le lămurească, fiindcă fac vorbire de Ionel Arsenie, născut la aceeași dată, din părinți cu același nume, tot din Grumăzești, Neamț. Despre Ionel Arsenie se știe că, pe 22 decembrie 1989, înainte să fie executați soții Ceaușescu, încă avea dosarul întreg. A fost distrus în acea zi, lucru consemnat de un proces-verbal și de o declarație a celui care a făcut-o, Valer Melinte, lucrător la secția 1 a Securității, care a motivat distrugerea dosarului respectiv simplu: situația din țară și ”pentru siguranța muncii”!

Pentru a înlătura orice dubiu asupra participării acelui Ionel Arsenie într-o rețea, există încă un document care nu a fost distrus, un fel de proces verbal, încheiat pe 4 aprilie 1990, când deja se mai liniștiseră lucrurile. Aici se face trimitere la predarea în arhivă a ”proceselor verbale de distrugere a documentelor privind rețeaua informativă a fostului Serviciu de Informații Interne”.

Cu meticulozitate și atenție, s-a întocmit un opis, o listă pe criterii pe care doar cei din interior le cunoșteau. În respectiva listă, la poziția 31, apare Arsenie Ionel, cu data nașterii și referirea clară la dosar, iar CNSAS face trimitere la listă în adeverința pentru Ionel Arsene.

Concluzia pe care o lasă să se întrevadă documentele de mai sus pare simplă: Ionel Arsene a făcut parte din rețeaua informativă a Securității. În ce calitate, este greu de spus acum. Dosarul său era destul de sensibil, din moment ce a trebuit distrus, împreună cu altele de același fel. Până la proba contrarie, Ionel Arsene a avut dosar de rețea, dar, până la data de 12 mai 2009, nu s-au găsit documente care să ateste că ar fi furnizat informații Securității.

* ”Eduard/ Edmond” a ajuns primar și prefect

Ideea că, la 17 ani, cineva era prea tânăr ca să fie recrutat se dovedește a fi falsă. Cazul lui Vasile Panaite, ajuns primar de Dragomirești și prefect de Neamț sub președinția lui Ionel Arsene la Consiliul Județean Neamț și cu sprijinul acestuia, este mai mult decât relevant. La 17 ani și 10 luni, pe când era elev la Liceul de Chimie din Piatra Neamț, probabil în ultimul an, Panaite a semnat un angajament și a fost recrutat în scopul încadrării informative.

CNSAS a identificat o singură notă informativă furnizată de el, care făcea referire la practica de producție făcută de elevii liceului, dar, și în acest caz, nimeni nu poate garanta că nu mai există și altele. În adeverința de necolaborator cu colaborare (în afara sensului legii) dovedită, nu se precizează când s-au încheiat relațiile cu fosta Securitate.

Reținem că doi oameni cu funcții importante acum au avut, într-un fel sau altul, legături în documentele de la CNSAS cu Securitatea.

* ”Dănuț Ciubotaru” a ajuns deputat

Un alt elev, de 17 ani și 5 luni, de la Liceu Teoretic nr. 2 Roman, semna în octombrie 1973 un angajament cu Securitatea, pentru supravegherea informativă a colegilor și profesorilor. A primit numele conspirativ de Ciubotaru Dănuț/ Ciubotaru și a continuat colaborarea în armată, când a fost folosit pentru supravegherea colegilor din unitate. În facultate, a fost preluat de Securitatea care răspundea de obiectiv, pentru supravegherea informativă a colegilor. În București, la început, apoi în Iași. Ca profesor la Liceul Industrial nr. 3 Roman, a fost reactivat pentru acoperirea informativă a colegilor și elevilor din liceu și, în iunie 1989, a fost scos din rețea pentru că a intrat în PCR. Ulterior, a devenit inspector școlar general, actualmente deputat Viorel Stan.

În adeverința CNSAS apar doar o parte din notele informative, semn că ori nu sunt toate la dispoziție încă, ori celelalte nu au fost considerate relevante. Cert este că s-a constatat că Viorel Stan îndeplinea pe jumătate calitatea de colaborator, în sensul că a dat informații care vizau ”îngrădirea drepturilor și libertăților democratice”, dar nu și unele care să facă referire la activități și atitudini ”potrivnice regimului comunist”. Cum cele două condiții trebuie să fie cumulative, dl. Stan a primit adeverință de necolaborare, în sensul legii. Că altfel a colaborat, fără niciun dubiu.

Este și părerea dr. Florin Abraham, membru CNSAS, care a formulat o vehementă opinie separată. El spune că Viorel Stan trebuia declarat informator și dă exemple care ar cumula cele două condiții cerute de lege: ”A furnizat materiale informative despre elevul C.D., ce întreține relații cu diverse elemente din RFG, Franța, de la care primește diverse obiecte”. Dl. Abraham atrage atenția asupra unui document, în care se spune că, ”pe baza informațiilor furnizate de acest colaborator, cât și a altor surse, s-au întreprins măsuri ale organelor noastre, fiind atenționat un număr însemnat de elevi, printre care și C.D.”. Și conchide că ”informațiile transmise Securității de Viorel Stan îndeplinesc simultan cele două condiții cumulative impuse de lege”. Din punctul său de vedere, minoritar în comisie, actualul deputat Stan a fost colaborator în sensul legii al Securității.

Să reținem că Viorel Stan a apărut pe lista de candidați pentru Parlament la organizația condusă de Ionel Arsene.

* ”Sandu” sau despre colaborarea de bună voie

Când un prim-procuror se cere brusc la pensie, la doar câteva luni de la numire, toată lumea se întreabă de ce. În cazul lui Alexandru Togan, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, lucrurile s-au lămurit rapid: el a fost dovedit de CNSAS că a colaborat cu Securitatea. Ca un făcut, a devenit colaborator tot la 17 ani și ceva, ba chiar a avut o activitate prolifică. Verdictul în cazul său este definitiv, iar în decizia instanței sunt publicate părți din aceste declarații, care arată convingere și voluptatea cu care erau transmise informațiile.

Exemplu sunt foarte multe, dar câteva sunt semnificative: ”Avem elevi cum sunt V.P. si B.E., care răspândesc glume și bancuri pe seama conducătorului de partid, președintele R.S.R., tov. Nicolae Ceaușescu. Există de asemenea la noi în liceu elevi depărtați de civilizație: B.V. și M.M. sunt eleve care fumează, antrenează fetele celelalte la o viață decadentă, josnică (personal am urmărit-o pe eleva B.). Într-una din ultimele zilele de școală ale trimestrului 3, eleva B. acordă întâlnire nocturnă unui necunoscut și vine în liceu la ora unu noaptea”.

Sau: ”Relațiile de dragoste între elevi și eleve există, dar nu au depășit limitele. Înclină spre o dragoste-afacere elevele B.N. și I.I”.

Sau: ”Pe măsură ce colegii mei se măresc, încep să gândească mai matur. Totuși, rămân unii care își închistează în suflet unele concepții aventuriste, iluzia unei vieți mai bune peste hotare. Cazuri elevii E.P., D.V., V.C. Intervine aici UTC-ul cu lipsurile sale, o slabă pregatire a lecțiilor politico-ideologice, o slabă propagandă. E vina poate a secretarei D.D. care activează foarte slab. Și ei îi place să asculte posturi de radio străine: Europa Liberă sau Vocea Americii împreună cu colega ei de camera G.M., care de asemenea e aplecată spre o viață ușoară, fără griji și muncă”.

În cazul fostului procuror, lucrurile s-au dovedit foarte clare, de aici și verdictul de colaborator. Ceea ce ridică o altă întrebare: cum s-a aplicat legea în cazul falsului în declarații? Pentru că așa a declarat, că n-a colaborat. Și nu se poate spune că nu știa cum se fac încadrările juridice pentru așa ceva.

* Informatori sau colaboratori

Problema colaboratorilor cu fosta Securitate a fost dusă în derizoriu chiar de cei care trebuiau să o lămurească. O lege ambiguă, care permite interpretări largi și oricând aplicabile pro sau contra cuiva, oameni din CNSAS care, uneori, au probleme în a-și dovedi obiectivitatea, mulți dintre ei chiar bănuiți de legături cu lumea serviciilor secrete… Toate acestea permit apariția unor adeverințe de necolaborare halucinant de prost argumentate.

Acum, la 30 de ani de la Loviluția din ’89, reținem doar că multă lume bună a avut legături cu Securitatea sau apare în documentele ei. Lume bună care, ulterior, a ajuns în posturi de conducere, în fruntea unor comunități, chiar prefecți și parlamentari. Sigur, nu intră aici cei încă activi, despre care nu se va afla prea curând. În multe cazuri, pare că se trag unii pe alții în funcții. Ca și cum ar acționa coerent, pe baza unor planuri prestabilite.

Fenomenul colaborării cu Securitatea a fost extrem de larg. O spune chiar instituția, în diverse documente apărute. Ca să ne dăm seama de amploare, mergem la un act din 1983, vizat de colonelul Aurel Mihalcea, care vorbea despre deschiderea dosarului de obiectiv la Direcția de Poștă și Telecomunicații Neamț. Acolo, în text, se spune că, la deschiderea dosarului, existau 38 de oameni în rețeaua informativă a Securității și 56 în cea a Poliției. În momentul respectiv, la Poștă, lucrau 1.619 oameni, ceea ce înseamnă că unul din 18 angajați dădea informații despre colegi și sistem. Și lucrurile erau abia la început. Nici acum nu sunt mai aproape de final…

Valentin BĂLĂNESCU