Poliția de patrimoniu, trasă pe dreapta de inconștiența guvernanților

La români, există tentația de a crea formele în care să se desfășoare o activitate, fără a avea fondul necesar rezolvării problemelor. Este celebra teorie a formelor fără fond, care, la noi, s-a simțit și se simte mai ales în legislație. Un exemplu care nu doar doare, dar arată cum funcționează un adevărat atentat la moștenirea culturală a poporului român îl reprezintă ceea ce foarte frumos s-a numit ”Poliția de patrimoniu”. Adică un fel de structură specializată în cadrul poliției, care să se ocupe de tot ce ar constitui infracțiuni de patrimoniu.

O analiză a ceea ce s-a ales dintr-o asemenea inițiativă și cum se încearcă blocarea activității acestei structuri constituite deja în România face, pe Facebook, comisarul Vitalie Josanu, singurul polițist in Neamț specializat în protejarea patrimoniului, care semnează și ca reprezentant al unui sindicat. Imaginea care transpare este sumbră, de la mecanismul greoi prin care a luat naștere structura respectivă și piedicile puse în desfășurarea activității, până la momentul actual, când aproape intervine un blocaj în activitate.

Primele reglementări au apărut, sub presiunea convențiilor internaționale, în anul 2000. Numai că, spune Vitalie Josanu, ”nimeni nu a fost preocupat de punerea la punct a unor mecanisme structurale funcționale, mai mult decât a bifa și a raporta alinierea noastră la pretențiile «lumii civilizate» și la acest capitol”.

Exemplele continuă:

Lista monumentelor istorice a fost pentru prima dată publicată în Monitorul Oficial abia în anul 2004 și este documentul de căpătâi – inventarul general al patrimoniului imobil (situri arheologice și monumente). Cu erori de localizare, imobile dispărute, adrese și denumiri greșite, datări aiurea… probleme în vigoare inclusiv în anul de grație 2020!

Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice au fost publicate abia în anul 2008, Normele privind exportul definitiv al bunurilor culturale, publicate în 2004, Normele privind comerțul cu bunuri culturale, publicate în 2003… Sunt doar câteva dintre reglementările de căpătâi care au amânat, dincolo de data intrării în vigoare, legile mult dorite… de europeni”.

Despre poliția de patrimoniu există un singur paragraf, în legea din 2000, unde se dă dispoziție ca, în 90 de zile, să se organizeze ”structuri specializate în prevenirea, descoperirea și urmărirea faptelor ilegale la regimul bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil”. 90 de zile au însemnat, în acest caz, 6 ani, dar, până la urmă, s-a făcut pasul, în fiecare inspectorat județean fiind înființate compartimente de specialitate, formate din doi polițiști: unul provenind din interiorul MAI și altul din ”sursă externă” – specialistul, aflat, inițial, sub tutela și coordonarea celui dintâi. Compartimentele au fost puse sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, de unde și struțo-cămila cu atribuțiile: ”Așadar, după perioada de formare, acești oameni au trebuit să uite repede că au fost aduși în sistem pentru a acționa conform pregătirii lor și în interesul societății: protejarea patrimoniului cultural național. Efectiv s-au confundat cu orice judiciarist, preluând și executând tot felul de lucrări apărute la nivelul serviciului. Pe undeva, poate că această diversitate a folosit deschiderii unui orizont mai larg în pregătirea profesională, doar că în majoritatea cazurilor, practica respectivă a restâns spre nesemnificativ timpul de muncă rezervat domeniului «principal» de activitate. În anul 2009, de unul singur aveam în gestiune falsurile, furturile, diversele, distrugerile, o vreme falsul de monedă… și undeva în coada listei: patrimoniul cultural național!”, spune comisarul Josanu.

De ce e greu să fii polițist de patrimoniu

Și în privința propriei activități, Vitalie Josanu prezintă o imagine sumbră, poate și un pic subiectivă, venind din dubla calitate, de specialist și sindicalist:

Activarea în domeniu nu a fost însă privită mereu cu apreciere de șefi. Mulți «oaspeți» de la Capitală trebuiau omeniți și plimbați prin județ. Evident că nu pe la posturile de poliție care stau să cadă, ci undeva unde-i frumos și ne poate așeza la masă, gratis și bine! Or, tocmai verificările declanșate prin mănăstiri și lăcașuri de cult, deținătoare de patrimoniu, dar și surse principale ale traficului de icoane din anii 2000, nu au avut parte de cea mai bună apreciere și nici susținere: «părintele cutare a dat mâna cu domnul președinte, cum – tocmai pe el! – l-ai găsit infractor»! «Tu vii din exterior, nu cred că înțelegi foarte bine fenomenul, efectiv nu are cum să fie distrugere (un zid spart cu buldozerul)». Încăpățânarea de a continua aducea multă mâhnire pe fețele celor care aveau puterea de decizie, în ceea ce privește evoluția în carieră, accesul la sporuri «de excelență», «salariu de merit» ori avansări înainte de termen. Aici nu au fost alocate funcții atractive și deci, nu există nici o perspectivă de evoluție în carieră. Ești blocat, la mâna șefului!

Atunci, a început atacul din interior, pe principiul «nu vrea să se potolească, îngroapă-l în dosare». În 2009, deja se punea deschis problema desființării structurii de patrimoniu, așa au dispărut compartimentele: din doi lucrători, care – printre altele – făceau și patrimoniu, a rămas în fiecare județ câte un singur polițist. O singură excepție notabilă, la Hunedoara, unde au rămas și acum – deocamdată – doi oameni.

O altă formă de anihilare: resurse cât mai limitate. (…) Unii – oameni foarte bine pregătiți – nu au rezistat și au demisionat din sistem, alții au ales să muște diversele oportunități apărute, migrând spre alte domenii de activitate polițienească. Câțiva au ajuns șefi de structuri, un procuror, alții fac orice altceva numai nu patrimoniu. Până și funcția de purtător de cuvânt s-a dovedit mai tentantă decât protejarea patrimoniului cultural!”.

Viitorul sună bine? Deloc!

După o zbatere aprigă, de culise, cu mari eforturi, s-a reușit renunțarea la ideea desființării biroului de patrimoniu la nivel central, topit într-un serviciu ce vizează infracționalitatea transfrontalieră. Pe undeva, nu puteau să se abată cu totul de la cerințele europene… Între timp, însă, toate aceste atacuri au avut efecte. Așa ne-am trezit în anul 2018 cu doar 15 polițiști specializați în domeniul protejării patrimoniului cultural național, la nivelul țării, cu continuitate din 2002 sau 2006: trei dintre aceștia activând în structura centrală și la Hunedoara, ocupat de doi oameni. Așadar, doar 12 unități administrative se bucură de continuitate. (…)

În ultima vreme, circulă o formulă de reorganizare a structurilor judiciare, în cadrul acestor, mult trâmbițate, inițiative reformatoare. Propunerile frizează realitatea: de la 19 oameni pare să se ajungă la 50 de polițiști la structurile de judiciar. Toate împărțite pe necesarul de oameni. Linii de muncă dublate, triplate… rămâne însă domeniul protejării patrimoniului cultural, cu un singur om (un polițist dintre cei doi performeri de la Hunedoara trebuie să plece!). De ce? Pentru că întreaga conducere a Inspectoratului General al Poliției Române nu a atins nivelul de cultură necesar să înțeleagă importanța acestui domeniu pentru România și nici vorbele Președintelui – pomenite la început – nu au trecut de la formele declarative la cele imperative.

Pentru un singur polițist, gestionarea acestei linii de muncă presupune monitorizarea a peste 1.000 de obiective protejate (monumente, ansambluri, situri arheologice), ceea ce presupune o prezență susținută în teren. Presupune un ansamblu de fapte, pentru identificarea cărora este nevoie de o minimă specializare, ceea ce înseamnă că unitățile subordonate nu pot asigura un suport informativ și reactiv mulțumitor. Acestora li se adaugă numărul, în creștere exponențială, a deținătorilor de detectoare de metale, ceea ce presupune nu doar autorizare, ci și o presiune sporită asupra patrimoniului arheologic. Activitățile de documentare și monitorizare a unor fapte de braconaj arheologic ori trafic de bunuri sunt asemănătoare și folosesc toate tehnicile de investigație la care apelează structurile de investigare a grupărilor infracționale. Sunt cazuri complexe, de cercetare, documentare, cu acoperire națională și prejudicii care ajung la valori extraordinar de mari și care trebuie identificate, în timp, cu toată atenția cuvenită.

Oamenii cu care intri în contact au un nivel de pregătire peste medie, astfel încât faptele și modul de acțiune, atitudinea sunt ceva mai sofisticate și solicitante.

Care dintre șefii structurilor de investigații criminale (…) va pune preț pe faptul că o susținută muncă de teren, desfășurată într-un singur an, 2012, pentru a impune obligația legală de a monta sisteme de alarmă, a eradicat fenomenul furturilor din biserici pe raza întregului județ? Două cazuri cunoscute până acum au fost doar tentative, urmate de identificarea făptuitorilor. (…) Câți au aflat că un cutare monument sau altul, se restaurează și s-au întrebat dacă – nu cumva – o oarecare determinare se datorează și implicării acelui umil «polițist de patrimoniu»?

«Poliția de patrimoniu» – admirată și urâtă de mulți – a fost lovită și suferă din anul 2009. Până la desființare nu mai este mult, IGPR-ul nu-i înțelege utilitatea, Ministerul Culturii nu i-a dorit niciodată ființa. Actuala comisie de elaborare a Codului Patrimoniului a făcut publică intenția de a restrânge competențele poliției în domeniul patrimoniului cultural. Fundamentarea, este cel puțin, surprinzătoare: au întrebat Poliția dacă a aplicat vreo amendă la Legea 182/2000, rezultatul fiind zero, deci, nu are rost să menținem competențe de sancționare contravențională!

Doar că «poliția de patrimoniu» NU are competențe de sancționare contravențională la Legea 182/2000, în schimb are în domeniul monumentelor istorice sau a patrimoniului arheologic. Evident, de aceste aspecte nu s-a interesat pe nimeni”.

Poliția de patrimoniu este necesară. Unde va fi plasată în structura MAI este o problemă internă. La fel și câte resurse îi sunt alocate, în condițiile în care se știe cam care e dotarea poliției și care sunt efectivele necesare pentru ca ea să funcționeze la parametri. În Neamț, din fericire, ea funcționează, cu rezultate și cu merite recunoscute și de opinia publică. (V.B.)

3 COMENTARII

  1. Inutili pana la ceruri .Sa aruncam un ochi critic asupra a doua cladiri numa.
    Tribunalul si vecina, fostul club al tineretului .
    Prima, plina de balarii si cu gardul prins in proptele ca la vadane, a doua cu acoperisul si ziduri care mai au o chemare si cad .
    Asa ca solda dlui comisar nu stim pe ce merite se incaseaza .
    Si mai sunt cladiri in situatii la fel de nefericite .

  2. Cred ca politia ar trebui sa se ocupe de hoti, violatori, talhari, nu de patrimoniu.Dl Josanu se afla si intr-o situatie speciala, sotia domniei-sale fiind sefa la Patrimoniu la Directia de Cultura!O familie de bugetari fericita, nu-i asa?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.