Obiceiuri în zilele ”Străjerilor lui Dumnezeu”

În unele scrieri apocrife, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, prăznuit pe 17 februarie, este descris ca fiind unul dintre ”Străjerii lui Dumnezeu”. Se spunea că Dumnezeu i-a poruncit ”să descuie vara” şi ”să aducă Soarele în calea iernii”.

Bătrânii de altădată, dacă auzeau bufnița cântând în februarie, credeau că semn de primăvară timpurie.

În calendarul creștin-ortodox există doi sfinţi apropiați ca nume: Teodor Stratilat, prăznuit pe 8 februarie, şi Teodor Tiron, prăznuit pe 17 februarie. Ambii au fost militari și credeau cu tărie nemăsurată în Mântuitorul Iisus Hristos. Ambii au fost martirizați în secolul al IV-lea d.H., ceea ce explică, într-o oarecare măsură, emblema ecvestră pe care le-au ataşat-o tradiţiile populare. Sfântul Mare Mucenic Tiron este celebrat și prin Canonul compus în cinstea sa de Sf. Ioan Damaschin. Miracolul colivei, care a rămas în tradiția creștină drept ”Coliva lui Sântoader”, este un exemplu de ascultare și încredere în Dumnezeu și în slujitorii Lui, sfinții. La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul, dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a transmis acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă și le-a oferit, în schimb, rețeta colivei, adică grâu fiert şi îndulcit. În amintirea acestui miracol, în toate satele locuite de români, se prepară şi azi ”coliva lui Sântoader”, ofrandă adusă strămoşilor şi simbol al jertfei trupului întru Hristos. Și tot în amintirea acestei întâmplări minunate, Biserica creștin-ortodoxă îl sărbătorește pe Sf. Teodor Tiron anual, în prima sâmbătă a Postului Mare.

Prin multe zone din țară, în prima săptămână de post nu se aprindea focul pentru prepararea hranei, ci se consumau numai alimente nefierte, ziua de sâmbătă fiind cea de ”dezlegare a fierturilor”.

Sfântul Teodor Tiron în sufletul românilor

Un colind vechi amintește despre un personaj maiestuos, Toader Diaconul, care i-a cerut lui Dumnezeu îngăduinţa de a zidi o mănăstire nemaivăzută. Dumnezeu l-a menit unei sarcini cu totul copleșitoare pentru un muritor de rând, să ”zidească” un nou neam de oameni. ”Bolovanii cărunţi” pe care Toader Diaconul i-a ales s-au preschimbat în munţi, ”nisipul mărunt, care e mai mult” a reînnoit lumea, iar oamenii s-au ivit din ”nisipul humos, cel ales frumos”. Aceste imagini deosebite ale lui Sântoader se îndepărtează mult de reprezentarea personajelor creștine. Tradițiile populare păstrate până azi amintesc de herghelia lui Sântoader, formată din ”cai cu statura oablă, dreaptă, ca a oamenilor, jumătate oameni, jumătate cai, cu cozile vârâte în cizme”.

Superstiții de Sântoader

Caii lui Sântoader – sau Sântoaderii, cum mai erau cunoscuți în mentalul popular – pot fi alungați doar cu vrăji ”de întors”, adică se întorceau toate vasele în casă, şi cu ”pâinea-rugăciune”, ritual în care se descriau ”chinurile” grâului până să devină hrană. Acestea erau antidoturi magice folosite de oameni şi la întâlnirea cu alte spirite rele, precum strigoii. Interesant este faptul că unele dintre aceste practici magice, ușor diferite, se întâlnesc și în filmele Harry Potter.

Se păstrează până în zilele noastre credința că, mai cu seamă după căderea nopţii, caii nevăzuți se întrupează şi vin să pedepsească pe femeile şi fetele care nu cinstesc cum se cuvine sărbătoarea.

În ziua Sf. Teodor erau interzise torsul și țesutul.

Superstiții de la lume adunate și înapoi la lume date

Un studiu etnografic, efectuat pe bază de chestionar în secolul al XIX-lea, a scos la suprafață o mulțime de credințe și superstiții care bântuiau, la propriu, mințile și sufletele românilor. Studiul a fost efectual la scară națională, dar, în zona județelor Roman, Bacău, Neamț, Suceava, Dorohoi și Botoșani, chestionarele au fost aplicate de elevii de la gimnaziu, coordonați de prof. N. Apostol. Una din întrebări făcea referire la animalele considerate benefice sau care aduceau ghinion când le întâlneai. În aproape toate zonele, era răspândită credința că nu-i a bine când întâlnești iepurele și, mai ales, când îți taie calea.

”Toate fiarele sălbatece prevestesc a bine, când ies înaintea omului. De exemplu, lupul, ursul, vulpea. Dar mai multe din animalele prietene omului nu-i bine să le întâlnești. De exemplu, în zona Roman, era considerat semn rău dacă vedeai un cal alb de Bobotează, deoarece nu ți se mai mărită fetele”. Se considera că aduc binele în gospodărie și cocostârcul, rândunica, păunii, broasca țestoasă (!), șarpele de casă și hulubii. Cucuveaua și câinele prevesteau moartea, deși, despre cucuvea, se spunea că prevestește moartea unui om doar atunci când ea plânge, iar câinele indica moartea doar dacă scurma în fața casei.

Semnele bune ale primăverii

În același studiu, o altă întrebare cerceta credințele oamenilor referitoare la animalele pe care e bine să le vezi la începutul primăverii sau la sfârșitul iernii. Prin județul Roman, se credea că e bine să ai cal alb sau bălan sau de culoarea zodiei stăpânului casei.

”Primul fluture văzut primăvara trebuie prins”, spuneau țăranii, în vreme ce ”pe cuc trebuie să-l saluți când îl auzi sau îl vezi întâi primăvara”. Și primul șarpe văzut primăvara trebuia ucis, ca să nu ia puterea celui care l-a observat.

Ce culoare au animalele care aduc belșug și spor

Țăranii din zona Romanului credeau că e foarte bine să ai în curte orice animal de culoare neagră – câine negru, cocoș negru, rațe negre etc. În schimb, orice animal roșu, bălțat, de prin jurul casei, era considerat aducător de rele.

Animalele de culoare albă erau considerate sfinte. De exemplu, gâștele și găinile albe erau privite ca fiind deosebite. Iar primăvara, dacă vedeai întâia oară pui albi de animale, era semn foarte benefic. Țăranii de prin Neamț credeau că bolnavul care se visează îmbrăcat în alb are să se facă sănătos.

La o altă întrebare, se făcea o clasificare a animalelor pe care nu era bine să le ucizi, nici să le mănânci, nici chiar să le vezi. O credință aproape universală era să nu ucizi rândunici și nici să le strici cuibul. Cocostârcii și cucoarele se bucurau, de asemenea, de oarecare considerație, și foarte rar se găsea cineva care să le omoare. Cucuveaua și broasca erau considerate chiar sfinte, prin satele de pe lângă Roman, și nu trebuiau omorâte.

Erau și animale care trebuiau mâncate doar o dată pe an, cum ar fi porcul, mielul și vrăbiile, despre care se credea că dau putere celui care le mănâncă.

Animalele dăunătoare trebuiau ucise, considerându-se că Dumnezeu iartă din păcate celui care ucide un păianjen. În schimb, în întreaga Moldovă, era interzis să ucizi câini.