În stațiunea Piatra Neamț, turiștii sunt îndrumați cu indicatoare ruginite, „ascunse” după stâlpi și arbuști

Municipiul Piatra-Neamț este de vreo 11 ani stațiune turistică de interes național. Statutul a fost reconfirmat ultima dată în ianuarie 2019. Inițiativa de a face din reședința județului Neamț o zonă căutată de turiști – la fel ca Târgu Neamț, Sucevița, Vatra Dornei, Băile Herculane sau Slănic Moldova – era și este extrem de valoroasă. Deschidea calea pentru dezvoltarea reală a orașului, având în vedere oferta extrem de generoasă a zonei. A hrănit speranța că vor crește veniturile economiei locale. Plus că permitea și acces mai ușor la fondurile europene. Practic, posibilitățile erau nenumărate, fiindcă tot municipiul Piatra-Neamț a fost declarat stațiune turistică de interes național. Nu doar Cozla cu pârtia de schi și telegondola, nu doar muntele Pietricica, ori Catedrala voievodală „Sfântul Ioan Domnesc” și Curtea Domnească, sau Cetatea Dacică Petrodava de pe Bâtca Doamnei.

Ce s-a făcut în acești ani? Cum sunt puse în valoare toate obiectivele turistice, nu doar cele consacrate, ci și cele cu potențial de a aduce puhoi de vizitatori? O scurtă incursiune de la un capăt la altul al orașului redă impresia pe care o simte orice străin care, mergând la pas ori cu mașina, alege din ceea ce comunitatea promovează.

Nimic nu vorbește mai clar de patriotismul și mândria unei comunități decât modul în care aceasta își prezintăcomorile locale în panouri, indicatoare și orice alte simboluri care le pot face remarcate. Prima impresie contează enorm de mult.După cât de îngrijite, cât de mari și lizibile, cât de bine amplasate și clare sunt aceste repere îți dai seama cât de importante suntpentru acea comunitate. Și te asiguri că nici un musafir nu ratează ceva. Ce vede cineva care n-a fost niciodată în Piatra-Neamț? Cum este îndrumat cel care vine chiar și pentru o vizită ocazională, dar sigur va povesti acasă cât de impresionat a fost?

Extrem de importantă este intrarea în oraș. Sunt 4 intrări și 4 stâlpi de hotar dinspre Bacău, Roman, Târgu Neamț și Bicaz. Sintagma „stațiune turistică de interes național” apare cu excepția celor dinspre Bicaz și Târgu Neamț. La cea dinspre Bacău, de pildă, plăcuța e sus, o bucată de tablă mică, ruginită și scrisul deloc vizibil. La fel ca și informațiile din afiș, în care sunt enumerate pe verticală orașele din câteva țări de pe mapamond cu care Piatra-Neamț este înfrățit. Înfrățirea, una la nivel administrativ, este un fel de cutumă ce-și are obârșia în primii ani de după revoluție, dar care și-a mai pierdut din entuziasm în ultimii ani. Enumerarea țărilor în ordinea cronologică a înfrățirilor între orașe – Franța, Israel, Italia, Republica Moldova, Spania, SUA, Turcia, Ucraina – plasată lângă emblematicul Turn al lui Ștefan cel Mare, lasă impresia că intri într-un oraș cosmopolit, unde vechiul coexistă alături de nou.

Indiferent pe unde intri în Piatra-Neamț, trebuie să parcurgi vreo doi kilometri până la primul indicator din care să afli cum să te orientezi și unde poți ajunge. Ca și indicatorul ce cuprinde într-un pătrat albastru litera „i”, adică punct de informare turistică, mic și prost amplasat, între stâlpi și tot felul de alte panouri. Cu cât te apropii de inima orașului, cu atât senzația de înghesuit și încâlcit devine mai limpede. Pentru contrast cu indicatoarele rutiere, plăcuțele care indică obiectivele de vizitat sunt cu scris alb pe fond maroniu. Pe lângă faptul că sunt amplasate destul de aproape de respectivele obiective, trebuie să le cauți pe după stâlpi de electricitate, cuburi publicitare, arbuști și copaci ornamentali. Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, Cetatea Dacică Petrodava, Muzeul de Științe Naturale sau Biserica monument istoric „Schimbarea la Față” din anexa Văleni nu există. Cel puțin nu pe indicatoare.

Pârtia de schi, la început mândria orașului, se „bucură” și-acum de indicatoare care parcă au fost scoase din vreu pod și lipite în grabă, stinghere și netransmițând nimic clar. Ironia face ca și indicatorul să semene cu pârtia construită pe versantul sudic al muntelui Cozla și prea puțin funcțională. Ca și Stadionul Municipal, ce nu „merită” mai mult decât o tăbliță „vintage”. Deh, patina timpului. Și în acest caz este vorba tot despre interesul autorităților față de aspectul urban, chiar dacă stadionul pietrean nu pare a fi de interes turistic.

Nici dacă intri în Piatra-Neamț cu trenul dinspre Bacău, nu ai parte de un peisaj primitor: în stânga este terenul viran cu câteva ruine rămase din fosta fabrică de celuloză și hârtie Reconstrucția, teren „revendicat” de câini, iar în dreapta se înalță bălăriile crescute de-a valma, printre care se lăfăie gunoaiele. Oricum, de la gară până la Casa de cultură nu există nici un indicator.

Lovitura năucitoare o primește turistul chiar în zona 0 a orașului. Pe câțiva stâlpi din zona giratoriului încă mai rezistă câteva plăcuțe care îndrumă spre Muzeul de istorie Petrodava. De fapt, din 1980 s-a adoptat titulatura Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, iar mai târziu Complexul Muzeal Județean Neamț și actualmente Complexul Muzeal Național Neamț. La capătul plimbării, senzației de înghesuit și încâlcit i se mai adaugă una: parcă totul își dă ghes de a ieși cât mai repede din stațiunea turistică de interes național Piatra-Neamț și a te îndrepta mai bine spre una din destinațiile de pe indicatoarele rutiere. Mult mai numeroase, mai bine amplasate, mai îngrijite și mai vizibile, așa cum este și normal, indicatoarele rutiere crează un impact mai puternic decât cele turistice.

Chestie și de marketing, care arată prin contrast lipsa de viziune turistică ce reiese din aceste exemple de mici și aparent neînsemnate detalii din cartea de vizită a municipiului Piatra-Neamț, stațiunea turistică de interes național.