A iubit total Agapia, aici a scris și a predat generațiilor de copii pe care învățat să-și iubească vatra, tradițiile strămoșești și să se aplece cu sfială dar, în același timp, cu îndrăzneală, asupra cuvântului. Opera lui, premiată de multe ori, va rămâne și, într-o lume tot mai nebună, se vor găsi destui care să-i înțeleagă rostul. În 2012, poetul Nicolae Sava scria un text în care vorbea despre poet și marea lui dragoste pentru Agapia. Reăm cîteva fragmente, materialul integral îl puteți citi aici.
”La Agapia trăieşte un poet important al literaturii române contemporane dar care iese din sihăstria sa doar atunci când are ceva de spus. Uneori o face direct, în public, alteori printr-o carte de versuri. Din dicţionarele literare aflăm că este născut la 27 martie 1950, la Mânăstirea Agapia, judetul Neamţ, din părinţii Ioan şi Natalia, a făcut clasele primare şi gimnaziale în comuna Agapia, iar cursurile liceale la Târgu Neamţ, la Liceul Ştefan cel Mare, terminate în anul 1969 după care a urmat Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, absolvent în 1975. A fost membru fondator şi redactor şef adjunct al revistei „Opinia studentească” din Iaşi. În 1969, a debutat în ziarul Ceahlăul, iar editorial cu volumul „Fulgere captive” (poeme), Editura Junimea, 1984. A mai publicat: „Viata după Iisus” (poeme), Editura Panteon, 1996; „Duminica absentelor” (poeme), Editura Priceps Edit, 2004, „Ardere de tot”, Editura Princeps Edit, 2009. A publicat mai multe eseuri de specialitate: La quête sans conquête, Franta 1994; James Joyce, une lecture roumaine, Franţa 1996. A semnat în revistele literare poeme şi eseuri pentru care a primit mai multe premii: premiul revistei „Luceafărul” (pentru eseu), premiul revistei „Ateneu” (pentru eseu), premiul revistei „Tribuna” (pentru eseu). A participat la colocviile AEFM (Asociaţia Europeană „François Mauriac”), colocviul dedicat poetului François Cheng, membru al Academiei franceze prezentarea comunicării: „François Cheng entre le souffle initial et le dernier appel”, Strasbourg, Franta, 2009. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Asociatiei Europene „François Mauriac”. (…) Întâlnindu-l la Agapia, în livada cu nuci şi meri scuturaţi de prima brumă a acestei toamne târzii, l-am rugat să-mi răspundă la câteva întrebări. Deocamdată, o primă întrebare despre titlul cărţii sale.
* De ce “AMIN AGAPIA” (cu adevărat Agapia)? Nu sună puţin publicitar acest titlu ? De ce acest patriotism local accentuat ? C
– (…) Amin Agapia e răspunsul bun la chemarea asurzitoare a tăcerii neîntinate, ca ispăşire şi iscusire, prin asceza Verbului, pe toate jertfind, jertfitor. E un fel de ieşire din Infernul singurătăţii atroce, aşa cum poetul Ioan Es Pop şi-a găsit mântuirea prin poezie şi prin mărturisire, fără de umbrire, părăsind Ieudul natal, din prinos de iubire. Titlul, Amin Agapia, mi-a fost sugerat de poeta Constanţa Buzea, găsindu-i o noimă ascunsă, implicită poeziei pe care o compun : un fel de nimb al Închinătorului dintotdeauna, respirând aerul agapic, sub tâmpla văzduhului împresurat de iubire. Etimologic, AMIN, e un cuvânt ebraic, însemnând AŞA SĂ FIE ! AMIN e şi un fel de confirmare şi de întărire a rostirii, când ruga e “fierbinte”, către cele înalte, fără umbră de implorare sau de invocare. Mai mult, AMINUL poate fi expresia necoruptei şi nesmintitei aspiraţii umane, spre împlinire, inspirat fiindu-ne sufletul de un duh eliberator. Agapia nu mai e un loc, ci un nume; nume consfinţit de Închinătorii şi Mărturisitorii care s-au inspirat din Duhul răcoritor al contemplării, lăsând la intrare povara cotidiană a urgisirii, dând expresie senină, grigoresciană, chipului în admirare şi încântare de sine. AMINUL e în fiecare suflet, ca o clipire, o sclipire a ceea ce ne va fi dat să vedem o singură dată, făcînd să se risipească tot ce e vraişte în mintea noastră, tot ceea ce ne împovărează, pe măsură ce ne cucerim abisul/prăpastia, performeri netăgăduitori, dar atât de fericiţi, biruiţi de neputinţă. Da, AminAgapia pot fi rostite împreună, fără de smintire, întrucât amândouă, cuvintele, sunt sălaş de iubire şi de împlinire. Aminul e o confirmare a Creaţiei, o consfinţire şi o consimţire faţă de actul pur gratuit, dar atât de cuceritor, cumpănitor, al poeziei, ca putinţă şi făgăduinţă, prin asceza Duhului, care poartă numele poetului, numele nostru.”
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
Parteneri
Mesagerul Bacău Mașina unui polițist din Buhuși, atacată de mulțimea agitată, adunată în fața sediului Poliției 
ZCH FOTO. Cascadorie nedorită cu mașina. Un accident petrecut la Pipirig s-a soldat cu rănirea a 5 persoane 
NewsEdge Frumuseţea şi credința ca limbaj de stat. Scurte însemnări despre epoca Sfântului Constantin Brâncoveanu 
BusinessEdge Povestea Campbell: Cum a devenit supa condensată un simbol al industriei alimentare americane și al artei pop 
