Propunerea aparține arhitectului Iulian Diaconescu
Se încheie un sezon de lucrări pe șantiere în care nu am văzut mare lucru în privința celor ce au ca obiect monumente istorice din județul Neamț. Tergiversarea accesării fondurilor, indiferent de natura lor, a dus la astfel de situații extrem de nocive, consideră arhitectul pietrean Iulian Diaconescu. Cunoscut ca un profesionist pasionat și respectat, Diaconescu nu ezită să spună lucrurilor pe nume. Crede că factorul politic și incoerența unei gândiri politice pe sectorul monumentelor istorice, cu accent pe clădiri, este vinovatul principal. Și a punctat dintr-o răsuflare: „La onor statul român avem o mare problemă. Nu înțeleg ce se întâmplă, au oameni care nu înțeleg. Nu sunt alocate suficiente fonduri, dar și acelea care sunt alocate nu interesează pe mai nimeni. Asistăm la o nepăsare totală a autorităților în privința monumentelor istorice. Declarativ, stăm bine. Practic, fac rapoarte”.
O situație îngrijorătoare, spune mândrul absolvent de „Petru Rareș”, privește monumentele istorice aflate în proprietatea unor persoane juridice sau fizice. Ca unul care a dus două mandate în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice cunoaște bine situația reală din teren. „Sunt construcții valoroase, unde oamenii nu pot investi că nu au ce. Statul român doar declarativ spune că îi sprijină. În realitate, a avea un monument istoric în proprietate, în acest moment, nu este un lucru ușor, nu este un lucru care să te favorizeze. Din păcate, legislația perpetuează această situație”, a detaliat Diaconescu.
Soluții locale s-au găsit. Etalon este fascinanta Oradea, cu al lor Ilie Bolojan. Un program coerent se derulează acolo de foarte mulți ani. Cel puțin clădirile importante restaurate din Pietonalul Republicii sunt celebre. Administrației i-a păsat. I-a cointeresat pe oameni, i-a stimulat. Abia pe urmă, dacă refuzau, i-a sancționat.
Dramatice, povestește arhitectul nostru, sunt cazuri precum cel al conacului de la Tupilați. A copilărit în zonă. Pe timpul comuniștilor era întreținut. Își amintește că acolo erau candelabre, iar deasupra intrării, într-o bibliotecă sau birou al cui a aparținut conacul, l-a impresionat un glasvand din sticlă cristal. Erau și sobe de teracotă sculptată. După revoluție s-a furat ce s-a putut fura, fiindcă era al CAP-ului. Fiind nerevendicat, a fost lăsat în paragină de autorități. La început au apărut infiltrații prin acoperiș. Șarpanta s-a degradat iremediabil. La începutul anilor 2000 a găsit acolo niște mormane de moloz. A venit cineva și l-a cumpărat. Primul lucru pe care l-a făcut – a intervenit prost pe zidărie. Stejarul din apropiere, despre care se zice că e de pe timpul lui Ștefan cel Mare, rezistă.
Iulian Diaconescu, dacă s-a uitat, este acea voce distinctă care n-a fost luată în seamă când niște „băieți deștepți” s-au apucat să restaureze Cetatea Neamț. Nu a spus direct că proiectul era prost, dar a exprimat repede, în timp real, unele… neajunsuri. Afirma că nu este vina constructorului. Ne amintim, totuși, cum constructorul a „produs” o ditai bortă în zidul cetății, deasupra porții de intrare. Turcii și leșii nu reușiseră.
Gânduri „alese” se îndreaptă și spre autoritățile locale din Piatra-Neamț. Acestora, se cuvine reamintit, nu le-a trecut prin cap să dezvolte din Casa Lalu, de pe strada Ștefan cel Mare, un obiectiv turistic. Diaconescu vine și plusează provocator: „Obiectiv turistic ar trebui să fie toată strada Ștefan cel Mare. Cu câteva excepții, care din păcate sunt, pe Ștefan cel Mare ar trebui să spunem că e un fel de muzeu. Un muzeu utilizat. Mai este o așa arteră păstrată în Piatra-Neamț?”
Pentru cine e curios, o mărturie despre ce înseamnă Cultul Performanței în dreptul său se găsește în arhiva „Mesagerul de Neamț”, într-o prezentare din aprilie 2018. (Viorel COSMA)
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 506, săptămâna 16 – 22 septembrie.
