Consultaţiile acordate de profesorul Horaţiu Suciu în premieră la Piatra-Neamţ, la Antares Clinic, marţi, 5 aprilie, constituie un posibil punct de inflexiune în destinul multor bolnavi grav de inimă din judeţul Neamţ.
Privilegiul de a discuta cu cel mai bun specialist român în domeniul transplantului de inimă şi sentimentul tulburător pe care îl trăieşti în preajma sa sunt imposibil de exprimat în cuvinte care să nu amplifice emoţia.
**********
– Cum bate inima?
Inima bate miraculos. Are un automatism demn de invidiat. Sunt privilegiat să lucrez pe un astfel de organ miraculos. Chiar dacă-l opreşti, vrea să repornească.
– Când v-aţi îndrăgostit de cord?
M-am îndrăgostit când am văzut-o şi am înţeles cum funcţionează. În studenţie.
– Chiar de la lucrările practice de anatomie?
Nu neapărat, a trecut un timp. Aş spune că în anul IV-V. Ştiţi cum e, indiferent cât povesteşti despre un lucru, până nu-l vezi, nu crezi. Singurul loc unde poţi vedea inima în toată splendoarea ei e în sala de operaţie. Nu virtual, nu prin intermediul unor aparate cu ecrane. Am avut şansa să învăţ şi să lucrez într-un loc unde chirurgia cardiovasculară e la ea acasă. Când am văzut pentru prima oară inima cum bate şi acel miracol al opririi timpului şi al lumii urmat de repornirea inimii, m-am îndrăgostit. Dar dragostea nu e suficientă. Trebuie dublată de determinare, de multă voinţă. Mulţi se îndrăgostesc, dar nu toţi pot duce dragostea până la capăt.
E nevoie de 1.000 de operaţii anual la nou-născuţii cu probleme cardiace, dar se fac numai 300!
– Sărind direct la zi, aveţi o secţiune de amor special cu inima. E acel domeniu pe care îl consider aproape imposibil, cardio-chirurgia pediatrică.
Chiar dacă aparent este aceeaşi specialitate, de operaţii pe inimă, inima copilului este ceva special, deosebit de ce abordăm în patologia adultului. Mă refer în primul rând la nou-născuţi şi copiii de vârstă foarte mică, de o lună, două, trei, care au nevoie de operaţie pentru a trăi. Sunt nişte patologii extrem de grave care ameninţă viaţa. Ei au o inimă de multe ori altfel. Sunt peste 100 de malformaţii cardiace şi ca atare peste 100 de intervenţii posibile în acest domeniu. Spre deosebire de patologia adultului, în chirurgia copilului ai nevoie de o echipă complexă şi completă, care începe cu neonatologul. Dacă lipseşte o verigă, activitatea nu se poate desfăşura. De aceea România are în momentul de faţă o atât de mare rămânere în urmă. Nu pentru faptul că nu avem chirurgi deosebiţi, anestezişti deosebiţi, cardiologi deosebiţi – problema e că nu s-au constituit colective care să lucreze în jurul acestor copii. E vorba de o echipă care să lucreze 24 de ore, 7 zile pe săptămână, nu din când în când. Aici avem o mare problemă. Şi aici avem noi, la Târgu Mureş, o primordialitate, dacă putem spune aşa. Noi avem echipă care în orice moment poate să acţioneze şi să rezolve, atât ca diagnostic, cât şi ca tratament, orice nou-născut de oriunde de pe teritoriul ţării. Din păcate, aşa se şi întâmplă. Vin nou-născuţi din Bucureşti, Timişoara, Iaşi…
– ...Mai face cineva intervenţii de genul acesta, nu neapărat la scara la care se fac la Târgu Mureş?
Se mai fac astfel de intervenţii, dar nu în ritmul nostru, de 24 cu 7. Pot să vă informez că există un colectiv inimos la Spitalul de copii „Marie Curie” din Bucureşti. Există acolo un program de dezvoltare a acestei specialităţi, început undeva prin 2010. Din păcate, nici până în prezent nu există o echipă completă care să facă zi de zi astfel de intervenţii, ci colaborează cu un spital din Italia care deleagă o echipă să facă periodic intervenţiile. La fel, la Cluj există această preocupare, există o echipă, dar nu au un departament care să se ocupe exclusiv de copii. Ca atare, nici numărul de intervenţii nu este aşa de mare. Oricum, ca să ne facem o idee despre ce vorbim, în România se nasc peste 1.000 de copii cu probleme cardiace. Cam 10% dintre ei sunt urgenţe, deci nou-născuţi care trebuie operaţi pentru a trăi. Ceilalţi trebuie operaţi în primul an. În România e nevoie cam de 1.000 de operaţii pe an, însă se fac vreo 300.
– La sfârşitul anului trecut, o ziaristă a anunţat câte mii de operaţii aţi făcut dumneavoastră la copii. Când am citit 4.000, m-a luat cu fiori.
Sunt foarte mulţi copii, sunt drame care trec pe lângă noi. Unii, care suntem în interiorul sistemului, încercăm să facem ce putem. Cei care sunt doar tangenţi cu sistemul de sănătate nu realizează. Este rolul nostru să atragem atenţia opiniei publice şi celor care conduc destinele Sănătăţii asupra faptului că problematica copiilor cu boli congenitale cardiace este actuală şi nu facem destul, deşi este o prioritate.
Rolul omului providenţial ca ministru şi sistemul cel defect din Sănătate
– Una dintre întrebările pe care o repet când vorbesc cu un profesionist de top, mai ales în ultimii doi ani, de când a fost „demisionat” ministrul Victor Costache, este dacă mai putem spera la un om providenţial ca ministru? Reforma radicală trebuie generată de Ministerul Sănătăţii. Voinţa politică vine pe urmă. Insist, fără un om providenţial, un erou, cred nu se poate întâmpla nimic bun în România. Ultimii 30 de ani stau mărturie.
Lucrurile pot fi discutate şi în acest sens. Consider că un sistem performant nu trebuie să depindă de un om. Dacă acel om a dispărut, vedem că pe urmă lucrurile merg prost.
– De acord, dar eu vorbeam despre un iniţiator, despre un moment iniţial.
Este foarte important rolul de a conduce destinele sistemului şi acel om trebuie să fie providenţial, să aducă înnoiri şi îmbunătăţiri, dar trebuie să tindem la un sistem care să poate fi manageriat în sensul acesta. Deocamdată suntem în aceeaşi paradigmă care mie nu-mi place, cu omul care sfinţeşte locul. Când omul dispare, ce se întâmplă cu locul? Trebuie un sistem care să meargă singur, iar conducătorul doar să facă acele corecţii fine. Revenind la situaţia noastră actuală, este nevoie de omul providenţial care să aibă cunoştinţe solide, dar şi de voinţă politică. În ultimii ani am înţeles că politicul este esenţial, deşi toţi ne dorim ca politicul să nu interfereze cu Sănătatea. Politicul şi modul în care se raportează la Sănătate o influenţează în mod determinant. Până la urmă există şi nişte politici de Sănătate. Indiferent cât ne place să idealizăm Sănătatea, s-o ducem în zona medicului şi a performanţei lui, intervine sistemul. Sistemul este unul social, unul care protejează sănătatea poporului român. Trebuie pus pe nişte piloni care doar politic pot fi puşi. Este evident rolul unui ministru să armonizeze investiţiile în Sănătate şi să stimuleze performanţa. În rest trebuie voinţă politică, toate forţele politice să acţioneze sinergic, în aceeaşi direcţie. Din păcate, în acest moment există viziuni diferite asupra a ce vrem, de fapt nu ne dăm seama ce vrem.
– Cred că în zona politică nu este nicio viziune.
Probabil că nu. În lume există multe sisteme de Sănătate. Există sistemul american, unde totul este privat, dar nu ne putem raporta la ei…
– ...Există şi sistemul britanic, unul de stat şi foarte discutabil.
Da, ca şi cel francez, e foarte larg la acceptabilitate.
– Până îţi vine rândul la o programare, în Marea Britanie, eşti terminat.
Da, fiindcă e pentru toată lumea. Poţi să aştepţi şi doi ani. Am avut cazuri care au venit să se opereze în România. Nu erau români stabiliţi în Marea Britanie, erau britanici-britanici. Există mai multe sisteme şi trebuie să vedem ce se potriveşte la noi. Poporul român a fost obişnuit că sistemul e deschis pentru toţi şi avem pretenţia să fim trataţi în mod egal.
– Şi nu putem schimba nimic peste noapte.
Exact! Este un sistem oarecum social, dar în acelaşi timp trebuie cumva să oferim, pentru medicina de performanţă, posibilitatea accesului anumitor pacienţi la tehnici care se fac doar în străinătate. Evident, aceste lucruri nu pot fi finanţate la fel.
Demotivarea resursei umane îşi arată colţii
– Vorbim degeaba de ani de zile despre modul în care au degenerat cu totul plecările în străinătate în baza celebrului formular E112. Acestea trebuie reduse în favoarea a ce se poate trata în ţară şi trebuie finanţat corespunzător.
E bine că România este în Uniunea Europeană şi avem acces la tratamentele de înaltă performanţă, dar este o picătură într-un ocean. Noi trebuie să facem în aşa fel încât să stimulăm performanţa medicală şi excelenţa în medicină în România. Nu trebuie să uităm un lucru foarte clar, medicina se face cu oameni şi pentru oameni. Este o profesie exclusiv dedicată oamenilor şi cel mai valoros element al sistemului este resursa umană. E cea mai preţioasă. Din păcate, eforturile tuturor celor care au contact cu sistemul de Sănătate, temporar sau de mai mult timp, se îndreaptă spre achiziţia de aparatură, echipamente ş.a.m.d., crezând că dacă ai aparate – care de multe ori ajung să zacă prin subsoluri de spital -, gata, ai medicină performantă. Nu, problema noastră e resursa umană. Medicii trebuia să aibă posibilitatea să lucreze şi să dobândească cunoştinţe astfel încât să facă un sistem performant. Degeaba cumpărăm CT-uri şi RMN-uri de sute de milioane, dacă oamenii nu ştiu să le folosească. Ce înseamnă asta? Tinerii trebuie trimişi în străinătate să se şcolească. Avem exemplu Israelului unde nu există un medic specialist care să nu fi făcut un an măcar în Statele Unite. Bine, ei au o relaţie privilegiată cu SUA, dar şi noi avem multe relaţii privilegiate ca să începem să trimitem oamenii să înveţe, să revină şi să aplice ce au învăţat. Prea puţin ne ocupăm de oameni, prea mult ne ocupăm de aparate.
– Am avea nişte exemple, nişte oaze de practici exemplare.
Avem, dar prea puţine.
– Cred că se face foarte puţin, începând cu cei din acele zone, pentru promovarea, pentru multiplicarea exemplului de succes. Nu mă refer neapărat la celebra poveste privată cu Polisano de la Sibiu, care prin Remus Borza l-a adus acasă din Franţa pe doctorul Victor Costache, dar am descoperit o istorie frumoasă la Bacău. Pe dr. Alexandru Angheluş l-a recuperat tot din Franţa un fost director de spital, Dan Stoica se numeşte, care nu e de profesie medic. După ce i-a creat condiţii, doctorul Angheluş face minuni pe Urologie la spitalul judeţean, e peste nivelul centrului universitar Iaşi.
Asta confirmă ce am spus eu – deocamdată omul sfinţeşte locul. Trebuie ca toţi managerii să aibă şansa să poată aplica o astfel de politică, să poată să promoveze medicina de excelenţă pentru că despre asta vorbim, despre elite. Şi în medicină elitele vor trage în sus sistemul. Dacă identificăm zonele de excelenţă pe diferite specialităţi, vedem că ele nu sunt stimulate suficient, când ele trebuie stimulate să înflorească. La noi e şi o demotivare când vezi că nu există recunoaşterea, şi nu mă refer doar la cea mediatică, ci din toate punctele de vedere a excelenţei în medicină. S-o zicem pe-aia dreaptă, nu există distincţie între un chirurg de excepţie, un neurochirurg care face minuni într-un spital şi cine vreţi, din orice specialitate, dintr-un spital, unde se dau trei pastile pe zi şi care este plătit la fel.
Despre alt deficit de operaţii şi insuficienţa unui diagnostic
– Mai e un aspect. Dacă mă apuc ca din senin să scriu despre performanţele uluitoare de la Institutul Sânului din Bucureşti, să laud ce face dr. Cristian Viişoreanu cu echipa sa, intră în acţiune vigilenţii şi deontologii, care întreabă cu cât m-a plătit doctorul, cum şi de unde-l cunosc? Asta e mentalitatea românului. Apropo de mentalitate, sunteţi foarte în măsură să trageţi clopotul naţional şi să daţi deşteptarea! În Europa cred că suntem pe locul 2 la incidenţa bolilor cardiovasculare, după Rusia.
Eu ce pot să vă spun despre România este că bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 de deces. Dar şi în toată Europa. Institutul Naţional de Statistică spune că peste 60%, în jur de 65% dintre decese sunt din cauza bolilor cardiovasculare. Vă mai pot spune că în România, statistic, ar cam fi nevoie de 1.000 de operaţii, intervenţii chirurgicale pe cord deschis la 1 milion de locuitori. Asta ne duce undeva la 16.000 de intervenţii anual, nu mai ştiu câţi suntem. Se fac în jur de 5.000. Deci, peste 10.000 de români nu ajung la aceste proceduri din motive diferite. Dacă disecăm un pic motivele, sunt multiple. Ele sunt şi obiective, şi subiective. Unii efectiv nu ajung, unii nu vor, unora le e frică, unii nu sunt informaţi, alţii sunt informaţi greşit. Mulţi trebuie să se informeze, iată, din presă pentru a-şi găsi calea spre vindecare. Dacă ne ducem mai jos, noi nu avem reţea de cardiologie care să funcţioneze cum trebuie. Nu există relaţia între centrele diverse şi vorbesc de relaţia medic-medic, nu relaţia între instituţii. Nu mai vorbesc de relaţia medic-pacient.
– Cum ar veni, vă referiţi şi la medicul corespondent dumneavoastră dintr-un spital ca al nostru.
Trebuie să funcţioneze cu adevărat această scrisoare medicală care începe cu „stimate coleg”. Aici ar trebui cumva o comunicare mai bună între medici. Din câte observ eu, de multe ori pacientului i se dă un diagnostic, mulţumim, la revedere şi trece pe la casierie. După care se duce să îşi caute un chirurg. Eu cred că unul dintre marile impedimente este că medicii nu comunică între ei. Lucrurile astea, ştiţi, nu se învaţă la facultatea de medicină. Se învaţă de la maeştri, din locul de unde îţi tragi seva profesiei. Până la urmă, pacientul trebuie să plece cu o rezolvare, cu o perspectivă asupra rezolvării, nu cu un diagnostic. Când nu punem la punct aceste lucruri, nu ne putem aştepta la performanţă decât în mod izolat, în anumite centre de excelenţă, unde ce există? Există o tradiţie. Dacă vorbim de Târgu Mureş, noi la anul împlinim 50 de ani de la prima operaţie pe cord deschis. O jumătate de secol de când a fost oprită prima inimă şi operată, ceea ce în 1973 nu se făcea în foarte multe locuri din lume. În România, se făcea în două locuri, la Târgu Mureş şi Bucureşti, la Fundeni. (*) La Târgu Mureş avem o experienţă pe care am clădit şi am ridicat-o mai sus. Pe de altă parte, din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre toate specialităţile sau despre toate centrele din România. Nu poţi să creezi performanţă acolo unde nu există tradiţie şi unde nu există resursa umană capabilă să creeze performanţa. În continuare, cele două şcoli îşi arată roadele. Până la urma, ideea este să existe o competiţie absolut colegială în interesul pacienţilor. Suntem prea puţini ca să ne certăm. (va urma)
Interviu realizat de Viorel COSMA
**********
„Altceva nu ştiu să fac!”
– V-aţi asigurat mâinile? Cu cât?
Sincer, mi le-am asigurat. Nu mai ştiu cu cât. A venit la mine o societate de asigurări şi m-au întrebat dacă nu aş dori să îmi asigur mâinile. Nu plătesc o sumă extraordinară. Eu altceva nu ştiu să fac. Ăsta e singurul lucru pe care-l ştiu. Chirurgie, în greceşte, înseamnă lucru cu mâna. Mă întreb uneori ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu mă făceam chirurg?
– Avocat, zic şi eu.
Poate avocat. Şi tatăl meu, şi fratele meu au fost avocaţi.
– E o firmă românească?
Da, dar cu capital străin.
– Mai aveţi colegi care s-au asigurat?
Nu ştiu. O să le dau ideea.
**********
„Am venit cu ideea de a umple un gol”
– De ce a durat atâta ca să ajungeţi la Piatra-Neamţ?
Nu ştiu de ce a durat. Mie mi-a plăcut totdeauna la Piatra-Neamţ. Mama mea e din Rădăuţi. Noi veneam în fiecare an în Bucovina. Toţi din zonă, Neamţ şi Suceava, îmi sunt foarte dragi. Printr-o întâmplare sau nu, am foarte mulţi pe care i-am operat sau i-am ajutat să ajungă la tratament. Dar toate lucrurile bune durează. Nu se fac peste noapte. Acuma îmi dau seama cu câtă bucurie m-au aşteptat oamenii. Este o motivaţie pentru mine să revin. Şi cu siguranţă voi reveni.
– Există şi presiunea programului dumneavoastră.
Am un program pentru care mulţi mă invidiază, dar dacă l-ar vedea nu m-ar mai invidia. Odată ce laşi nişte urme în carieră, apar şi alte îndatoriri. Devii un fel de reper care trebuie să împărtăşească ce ştie. Am dobândit şi grade universitare, sunt profesor universitar, pe lângă partea de spital. În plus, sunt preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie, sunt şi preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară.
– Nu vă ajung 24 de ore.
De aia mă şi mir cum am reuşit.
– Cum v-a convins Gabriela Timofte, şefa de la Antares, să veniţi încoace?
N-a trebuit să mă convingă foarte mult. Ştiu mai mulţi colegi, prieteni care vin şi consultă aici, la Piatra-Neamţ. Au fost câţiva antemergători de alte specialităţi. Ştiţi cum e, am luat informaţiile. Ştiu că aici e o oază de medicină de bună calitate. Evident, peste tot e loc de mai bine. M-am gândit că e un loc care merită o atenţie sporită. Sunt oameni care merită să fie informaţi şi să aibă acces la tratamente de înaltă performanţă. Cum am spus mai înainte, există şi o oarece lipsă de informare. Şi medicina evoluează. Avem acces la anumite tratamente care acum 4-5 ani nu se făceau. Astea trebuie ştiute. Fiţi convins că sunt mulţi pacienţi care şi-ar dori să ajungă în centrele de excelenţă şi din motive obiective sau subiective nu reuşesc. Am venit cu această idee de a umple un gol. Sper să şi reuşesc .
Un comentariu
NE BUCURAM DE PREZENTA PROF.SUCIU SI VREM SA STIM DE URMATOAREA VIZITA.