Mănăstirea Durău este astăzi unul dintre cele mai reprezentative lăcaşuri monastice ortodoxe româneşti, cu o adevărată aură în spiritualitatea românească, datorată, desigur, şi Ceahlăului, în sprânceana înverzită a căruia şi-a întins bisericile, turnurile şi chiliile.
Complexul monastic de la Durău are mai multe clădiri ridicate în perioade diferite, dar, în ciuda diferențelor arhitecturale, formează un tot armonios. Este un meleu arhitectonic fericit în care se îmbină tradiţionalul cu modernul, cu o dispunere reuşită în spaţiu, într-un patrulater bine încadrat în peisajul natural şi antropic.
Conform inscripţiei săpată pe o placă de marmură, întocmită de însuşi mitropolitul Pimen, un apropiat al Durăului, la 1931, „cea dintâi aşezare călugărească a Durăului, după tradiţie, e ctitorită de călugăriţa Mariana- zice-se- fiică de domn moldovean”. Este ceea ce afirmă şi preotul şi arheologul Constantin Matasă: „După tradiţie, Durăul a fost în vechime săhăstrie de maice, cu o bisericuţă mai sus de unde este astăzi, mai sub Ceahlău. Se zice că o fată de domn, Mariana, a venit aici cu două tovarăşe, s-a făcut schivnică şi a întemeiat săhăstria Durăului, unde au stat maice până s-a făcut Schitul Hangu, din apropiere”.
Varahil Lateş, stareţ al Mănăstirii Durău, scria într-o carte tipărită în 1885: „După tradiţie, Schitul Durău a fost înfiinţat de sihaştri care au locuit împrejurul Ceahlăului (Pionului) şi chiar deasupra lui, unde rar un urs sau un lup rătăceşte gonit fiind de foame. Sihaştrii, unii după alţii, trăind în această regiune neospitalieră şi obosiţi de suferinţele singurătăţii, au înfiinţat schitul Durău, gios la poalele Pionului”. La 1779 este menţionată o maică Magdalena care vine la un schit de maice condus de maica Nazaria. În anul 1787, schimonahia Nazaria a fost numită ca stareță a Schitului Văratec, ea fiind urmată acolo de toate maicile de la Schitul Durău.
Schitul de maice a dăinuit până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când, la 1802 este menţionat la Durău un călugăr Petru, care, împreună cu tovarăşii săi de călugărie, a înnoit biserica, pe locul celei vechi, cu acelaşi hram, şi apoi la îndemnul mitropolitului Veniamin Costache, au ridicat căsuţe pentru călugări și pelerini sosiţi pe aceste meleaguri. Acest schit se afla sub ascultarea Mănăstirii Pionul din satul Schit. Pomelnicul din 1822 arată că Schitul Durău era sub ascultarea „mănăstirei cea de piatră din vale” – Mănăstirea Pionul. Un document din 1830 dat de mitropolitul Veniamin Costache confirmă „că schitul acesta de acum înainte să nu mai aibă atârnarea sa de către Mănăstirea Hangului (…) locul cât s-ar socoti împrejurul schitului pentru a lor trebuinţă, să rămână supt a lor îngrijire fără să mai ceie de la Mănăstirea Hangul nimic pentru a lor vieţuire”.
La construirea bisericii de zid au contribuit negustorii pietreni Gheorghe şi Ioan Prosie şi Vasile Iliovici şi, de asemenea, menţionăm „osârdia părintelui Ghervasie”. Au ajutat construcţia călugării de la Mănăstirea Neamţ şi Secu şi călugăriţa Safta Brâncoveanu de la Mănăstirea Văratic. Pisania de deasupra intrării din pridvor spune: „Biserica Bunei Vestiri a pre Sf. Născătoarii de Dumnezeu zidită în zilele Pre Înalțatului Domnu Mihail Grigoriu Sturdza Voevod, cu blagoslovenia Preosfintului Mitropolit Veniamin, cu ajutorul acelor ce au năstăvit Duhul Sfânt, prin osârdia cuvioșii sale părintele Ghervasie și a neguțătorilor dumnealor frați Gheorghie și Ioan Prosie, și Vasilie Iliovici. Sihăstria Durăul în Muntile Pionul. 1835”.
Pridvorul bisericii și catapeteasma din lemn de tei au fost pictate în ulei, în anul 1853, de către pictorul grec Haralambie Agnostul din Constantinopol. Cu acel prilej, a fost pictat pe peretele vestic al pridvorului, în stânga intrării, un tablou votiv cu următoarea inscripție cu caractere chirilice: „Ghervasie s[c]himonah cu metaniia din sf[â]nta mănăstirea Neamțului fiind nacealnec acestui sf[â]nt lăcaș Durău și biserica din temelie zidită prin osârdiia cuvioșiei sale și împreună [cu] ostenitori[i] părinți, Pimen ieros[c]himrnah și Macarii s[c]himonah”.
Biserica „Buna Vestire” a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, iar mănăstirea are încă cinci obiective monumente istorice:
– Casa mitropolitului Veniamin Costachi – datând din anul 1832;
– Casa monahului Varahil Moraru – datând din sec. al XIX-lea;
– Stăreția – datând din sec. al XIX-lea;
– Clopotnița de zid – datând de la începutul sec. al XX-lea;
– Clopotnița de lemn – datând din perioada 1830 – 1835.
Clopotniţa de lemn este din bârne şi scânduri, de forma unui turn. S-a emis ipoteza că ar fi mai veche construită în secolul al XVIII-lea, datorită aşezării, căci nu se gândea la acea vreme patrulaterul de mai târziu.
La început, schitul Durău a fost sprijinit de boierii Cantacuzini şi apoi Sturdzeşti, dar după secularizare şi reforma agrară, nu a mai avut sprijin şi a ajuns în sărăcie, pe la 1880, luându-se în calcul chiar desfinţarea sa.
A vorbi despre istoria Durăului fără a-l aminti pe George Panu se constitue într-un act de necuviinţă faţă de memoria acestui important sprijinitor al său. Pisania menţionează: „Frumoasa poziţie a schitului singuraţie a atras şi adăposti în timpul verii pe G. Panu. Acest mare cugetător şi dârz luptător politic, găsise aice, la poalele Ceahlăului, liniştea sufletească pe care o căuta, după multă luptă, uneori dusă prea departe şi încordare şi muncă. El a fost cel mai mare ajutor al Schitului Durău, care până atunci era abia cunoscut şi călugării trăiau din mila poporului. Lui Panu se datoreşte ridicarea schitului la rangul de mănăstire, cu personalul călugăresc întreţinut de stat în vremea miniştrilor Dr. Istrati şi Spiru Haret, cum şi reparaţia bisericei celei mari, zidirea clopotniţei, a bisericuţei de la cimitir şi a caselor de oaspeţi”. Să mai amintim şi alte fapte ale lui George Panu, aşa cum sunt ele scrise de Dimitrie Hogea, un apropiat al acestuia: „Primul lucru pe care l-a preocupat a fost construirea şoselei – vreo 9 km – care duce de la Capul Dealului Din Răpciuni la Durău, făcându-se mai uşor acest drum, pe atunci impracticabil. În urma stăruinţelor sale neîncetate, judeţul şi comuna Hangu au făcut şoseaua, podurile, podeţele şi parapetele de pe pârâul Schitului. A stăruit apoi a se face linia telefonică şi instalarea postului de telefon şi serviciul regulat de poştă la Durău. A luptat mult timp împotriva prinţului Sturdza, prin organele silvice ale statului ca să nu se taie şi exploateze pădurea de brazi din jurul Durăului, care-i face farmecul lui”.
Continuăm să prezentăm încă un fragment din pisania săpată în marmură la 1931: „Prin stăruinţa I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei, în vremea şi cu ajutorul ministrului Al. Constantinescu, mănăstirea a fost înzestrată cu pământ de lucru şi cu clădiri trebuincioase gospodăriei. În timpul marelui război şi mai ales pe vremea armistiţiului, Mănăstirea Durău a fost cercetată, în mai multe rânduri de marele rege Ferdinand I şi de regina Maria, care au găsit aici în acele zile grele, loc de retragere şi reculegere”.
Fără îndoială, valoarea arhitectonică a bisericii a fost completată în chip fericit de remarcabila pictură a lui Nicolae Tonitza realizată cu sprijinul unor tineri pictori: Corneliu Baba, I. Huduci, V.T. Moraru, Petru Hârtopeanu ş.a. Ca fundal al picturii înfăţişând „Naşterea Domnului” se află Ceahlăul, iar martori la divinul eveniment sunt ţăranii îmbrăcaţi ca cei din partea locului. Deasupra intrării în pronaos a fost pictată următoarea inscripție: „Cu voia Tatălui, binecuvântarea Fiului și ajutorul Sfântului Duh, în vremea păstoriei I.P.S. Nicodim, mitropolitul Moldovei, prin strădania doctorului Paul Gotcu și sprijinul câtorva drept credincioși creștini, împodobitu-s-a acest sfânt lăcaș, în milostivă clacă, de studenții și diplomații Academiei de Arte-Frumoase din Iași, sub călăuza dascălului lor, zugravul Nicolae Tonitza. Sfințirea lucrului de zugrăvire și înoire s-a făcut cu strălucită sărbătoare la 14 septembr. 1937”.
Odată cu instaurarea comunismului, Mănăstirea a fost deposedată de moşii şi de alte bogăţii şi mai apoi a fost desfiinţată, rămânând monument istoric şi de artă, dar poziţia sa privilegiată a făcut să fie căutată în continuare mereu de turişti şi pelerini. Mănăstirea Durău a fost desființată în anul 1959, lăcașul de cult devenind biserică de parohie. Autoritățile comuniste au hotărât construirea stațiunii climaterice Durău în apropierea fostei mănăstiri. Astfel, biserica Schitului Sofia din fostul cimitir al mănăstirii, precum și majoritatea chiliilor monahale din împrejurimi, au fost demolate în anul 1977. După 1989, şi-a recăpătat faima şi puterea de altădată, fiind cel mai important locaş de cult monastic al regiunii şi singurul dintre vechile mari mănăstiri care a trecut peste veacuri, nu în ruină, ci în tot mai mare strălucire.
În anul 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea a transformat schitul de călugări în mănăstire de maici şi complexul monahal a devenit un important loc de promovare a spiritualității ortodoxe.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
