Istoricul Cosmin Popa este cercetător științific la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga” al Academiei Române. Specializat în spațiul ex-sovietic, istoria Rusiei și a Războiului Rece, Cosmin Popa a fost, în perioada studiilor de istorie și bursier al statutului român la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale a Universității Pedagogice de Stat din Moscova, unde s-a specializat în istoria Uniunii Sovietice.
– Care e pericolul cel mai mare pentru România, în momentul de față?
Sunt de fapt câteva mari pericole cu care se confruntă România, în momentul de față. Primul, de natură internă, este legat de adevărata epidemie de extremism și de naționalism, intens alimentată de forțele conservatoare și populiste din interior și care este menită să dezorganizeze țara și să discrediteze ideea de democrație liberală în România. Al doilea, tot de natură internă, este legat de criza de idei și de deficitul de curaj politic pe care îl traversează partidele tradiționale din România, care au devenit sisteme de contraselecție a elitelor. În astfel de situație, partidele tradiționale și-au tăiat canalele de comunicare cu societatea, transformându-se în sisteme autosuficiente preocupate mai degrabă de auto-replicare și mai puțin de exercițiul unei guvernări competente și raționale. De aceea, elitele politice românești, fie că ne referim la cele de la vârfurile partidelor tradiționale sau ale sistemului birocratic sunt prea puțin interesate de consolidarea instituțiilor și practicilor democratice, fiind în plin proces de acomodare și negociere cu cercurile conservatoare pentru construcția unor alianțe viitoare. Un al treilea pericol, care se manifestă din plin și în alte țări, este legat de criza generală a percepției populare a instituțiilor democratice. Fenomenul se suprapune pe o radicală schimbare de mentalități și de tipare cognitive în întreaga lume occidentală. Asistăm la un puternic curent anti-raționalist, anti-modernist, anti-democratic, pe care până acum reușesc să-l instrumentalizeze politic doar cele mai radicale și cele mai populiste mișcări politice din Europa și America de Nord.
– În ce condiții istorice și geopolitice, s-ar putea îndeplini următorul scenariu: nepoții noștri să învețe obligatoriu limba rusă în școli? Vă pun această întrebare, existând temerile că la finalul întâlnirii dintre Trump și Putin, România va reintra sub influența Rusiei.
Scenariul în cauză este foarte puțin probabil, indiferent de planurile Președintelui Trump, care din păcate pentru cei mai mulți dintre americani, se comportă și mai ales vorbește ca un capitalist din caricaturile „Pravdei”, din primii ani ai regimului bolșevic. Totuși, în pofida declarațiilor „optimiste” pe care le fac liderii săi, Rusia nu are capacitatea de a controla efectiv țările din fostul „lagăr comunist”. Ce poate face Rusia cu mai mult succes este să încerce să le paralizeze, dezorganizeze, discrediteze, cu ajutorul forțelor antidemocratice din interiorul lor, însă acest lucru nu va duce la refacerea fostului imperiu sovietic. Rusia nu a câștigat războiul din Ucraina, în pofida avansului, destul de modest, pe care l-au realizat forțele sale. Războiul i-a pus la grea încercare nu doar forțele armate, care s-au dovedit mult mai puțin puternice decât pretindea propaganda Kremlinului, dar și în egală măsură economia și societatea. Statele Europei Centrale și de Sud-Est au la dispoziție puterea economică și potențialul militar pentru a se apăra de o eventuală agresiune rusească, fără a mai vorbi despre ajutorul pe care îl pot primi din celelalte state occidentale. Este mare nevoie ca și politicienii și societățile din aceste țări să înțeleagă aceste lucruri cât mai repede și să se comporte în consecință. Moscova își bazează acțiunile de destabilizare din Europa exact pe deficitul de încredere în propriile forțe și pe paralizia politică a unor guverne, inclusiv a celui din România. Câți dintre noi credeau că Ucraina se va bate atâta timp și atât de curajos cu Rusia, atunci când a început războiul, și mai ales câte guverne i-au propus Președintelui Zelenski să plece din țară? Oare nu am învățat nimic din exemplul Ucrainei?
– Depolitizarea Curții Constituționale a României. E necesară sau nu?
Algoritmul politic care se aplică în toate instituțiile românești, inclusiv la Curtea Constituțională, nu este un lucru rău în sine. Devastator este faptul că întotdeauna criteriile loialității politice primează în fața celor profesionale. De aceea, algoritmul a dus la deprofesionalizarea birocrației și la scăderea nivelului de expertiză profesională în toate instituțiile românești. Criteriile pe care funcționează trebuie să fie modificate, astfel încât echilibrul dintre profesionalism și politică să fie asigurat. În caz contrar, politizarea este pe cale să se transforme într-un soi de cancer al sistemului instituțional românesc, iar absența schimbărilor va duce în scurt timp la colapsul tuturor ramurilor sale. Fie că ne referim la administrație, învățământ, sănătate sau ordine publică.
– De unde vine acest val de simpatie (uneori fanatică) față de legionarism, ceaușism și suveranism? Cine sunt vinovații? Se face clasa politică de până acum complice la această situație?
Vine din toate cele care au fost menționate de mai sus. Din faptul că mulți dintre cetățenii noștri cred cu tărie că trăiesc într-o societate nedreaptă și imorală, care nu reușește să dea binelui și răului locurile pe care le merită fiecare. Din revolta legitimă față de un sistem instituțional care nu funcționează previzibil și clar, din frustrarea faptului că milioane de cetățeni ai României nu-și găsesc locul pe care cred că-l merită în țară și mai ales din impresia deplorabilă pe care o lasă mulți dintre politicienii de frunte ai României, care fac tot ce ține de ei pentru a îndepărta de partidele politice, deci de Putere, oamenii educați, competenți și morali. Toate aceste generează unora dintre noi nevoia acută de a se întoarce la un trecut glorios și luminos, care, de fapt, nu a existat niciodată. Încurajează apelul la soluții radicale și violente, menite să înlăture „răul” dintr-o singură mișcare, care nu au funcționat nicicând și niciunde. Legionarismul și ceaușismul sunt produse culturale și politice profund românești. Ele se originează în tradiționalul excepționalism românesc, pe care l-a cultivat în bună măsură gândirea națională romantică, în literatura, istoria și filosofia sa politică și pe care l-au „refolosit” cu mare succes atât legionarii, cât și regimul comunist în perioada sa naționalistă. Adevărul este că radicalismul etnic și religios al legionarismului românesc a fost puternic eroizat în primii ani de după căderea comunismului. Cei care au administrat lunga tranziție a României către modernitate, după înlăturarea lui Ceaușescu, au preferat să alimenteze discuția despre varianta stalinistă a represiunii comuniste din România, trecând de fapt sub tăcere crimele perioadei Ceaușescu a comunismului românesc. Astfel stând lucrurile, legionarismul s-a transformat într-un fel de victimă inocentă a dictaturilor românești, fie ea cea regală sau cea comunistă, fără a se insista asupra responsabilității Mișcării pentru transformarea antisemitismului vernacular al românilor dintr-un subprodus al modernizării într-un program de acțiune genocidară. Acceptarea publică și mai ales conștientizarea Holocaustului românesc s-a făcut superficial, ca răspuns la presiunile internaționale, iar derivele legionaroide ale unor pretinși gânditori sau politicieni aspiranți la dictatură au fost tolerate de instituțiile statului și de societate. În paralel cu acestea, mulți dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe au confundat parada de fervoare ortodoxă pe care o afișau și o afișează grupurile și organizațiile legionare cu un autentic sentiment religios, încurajându-le astfel. Biserica se consideră, și în mare măsură este, păstrătoarea valorilor naționale, dar deseori pare să uite că democrația, libertatea și toleranța trebuie să-și găsească locul în rândul acestora și să coexiste armonios cu ele. În cazul în care Biserica nu reușește să acomodeze organic aceste valori, ea riscă să se transforme într-un bastion al conservatorismului antidemocratic românesc, întorcându-se dacă vreți la o poziție similară cu cea a Mitropolitului Neofit din timpul Revoluției muntene de la 1848.
– Ce nu au înțeles și nu înțeleg încă politicienii care ne-au condus timp de 35 de ani?
Un lucru fundamental, anume că cei mai mulți dintre cetățenii României pe care-i conduc sunt mai inteligenți decât ei. Suntem, dacă vreți, în mijlocul unei premiere istorice, anume că avem o societate mai modernă și mai performantă decât politicienii care o conduc. Până acum, lucrurile au stat invers.
– Cum s-ar putea reforma clasa politică? Sau se poate reforma cu actualii politicieni ancorați de prea mulți ani la resursele și bugetul țării?
Reforma partidelor politice din România nu se poate petrece decât prin deschiderea acestora către societate și schimbarea radicală a filosofiei de guvernare, pe care o împărtășesc deocamdată mulți dintre cei aflați la conducerea partidelor tradiționale din România. Un prim pas important ar fi să caute în propriile eșaloane secundare oamenii competenți și morali, pe care până acum i-au ignorat, și să le dea locul meritat. Ei există și ar fi o mare nedreptate să credem că toți concetățenii noștri implicați în politică sunt niște profitori. Cei mai mulți dintre membri partidelor politice sunt oameni cu profesii certe, cu formații academice complete și animați de obiective generoase și morale. Trebuia doar ca acestora să li se dea cu adevărat cuvântul, chiar dacă inițial au lucruri neplăcute și dureroase de spus. După aceea, sunt convins că lucrurile se vor petrece de la sine. Ulterior se poate trece la schimbarea traseelor de selecție a liderilor politici și la concilierea loialității ideologice și de grup cu criteriile profesionale. Decuplarea politicienilor veroși de la resursele bugetare nu se poate face doar cu polițiști și procurori. Temeinic ea se face doar cu profesionalism, moralitate și autentic patriotism.
– Mai poate redeveni Rusia, imperiul care a fost?
Nu! Războiul pe care îl poartă astăzi în Ucraina este una dintre ultimele zbateri ale obsesiei imperiale ruse. Într-un orizont istoric mediu, Rusia va fi nevoită să accepte o radicală schimbare de paradigmă, care cu siguranță va avea loc, dar care va comporta riscuri majore pentru echilibrul mondial, dacă nu va fi administrată atent și responsabil de întreaga lume. Marea provocare a acelei perioade va fi aceea de a stabili un set de valori accesibile și inteligibile unor populații atât de diverse, care trăiesc în teritorii insuficient asimilate și integrate.
A consemnat Ciprian-Traian STURZU
