
„Chiar dacă Curtea de Conturi s-a pronunțat că acel contract este nelegal, iar banii trebuie returnați de FC Ceahlăul, singura instanță ce poate anula contractul este instanța de judecată de la Tribunalul Neamț – secția Contencios Administrativ. Eu, în calitate de ordonator principal de credite sunt obligat să duc la îndeplinire hotărârile din actul Curții de Conturi. iar termenul de recuperare a banilor de la FC Ceahlăul SA a fost prelungit de la finalul anului trecut, adică luna decembrie 2014, până în luna septembrie 2015”, a explicat președintele Constantin Iacoban.
Partea mai puțin veselă pentru județ este că termenul de recuparare a banilor a fost prelungit de la sfârșitul anului 2014 spre luna septembrie 2015. Iar semne clare că vor exista bani de returnat sunt foarte slabe, dacă nu cumva instanța va stabili că cei vinovați de alocarea banilor și apoi cei care au promovat deconturile duble sunt buni de plată.
În același caz, Dragoș Chitic, cel care este primar interimar la Piatra Neamț, a declarat că Primăria a notificat societatea respectivă că are de dat niște bani, dar că deocamdată acesta este stadiul la care s-a ajuns. Într-un fel, este de înțeles delicatețea cu care acționează Primăria Piatra Neamț față de cei care conduc și administrează clubul Ceahlăul, dacă avem în vedere implicarea lui Gheorghe Ștefan la club și cheltuielile imense- raportat la puterea financiară a orașului Piatra Neamț- cu infrastructura de la stadionul Ceahlăul. Totuși, Dragoș Chitic a precizat foarte clar că termenul până la care se așteaptă răspuns este 27 fbruarie, după care se va trece la acționarea în instanță.





