Investitorul care a câștigat licitația pentru concesionarea suprafeței de 10.350 mp din Parcul de la Cetate s-a retras. Este vorba de Constantin Andrușcă ( nici o legătură cu Dănuț Andrușcă, deputat de Neamț) administratorul societății SC Ceramyca y Decoracion Espanola SRL din Târgu-Neamț care a depus oferta cea mai bună. Pentru concesionarea valabilă pe o perioadă de 25 de ani a fost organizată o licitație publică de către primărie, cu scopul declarat ca în zonă să se realizeze un mic parc de distracție și agreement, cu un ștrand în prim plan.
În cursa pentru Parcul de la Cetate s-au înscris trei societăți, SC Ceramyca y Decoracion Espanola SRL din Târgu-Neamț, SC DV Turism SRL și DZC Construct SRL ambele având același proprietar, pe Dorin Grădinaru.
Oferta cea mai bună a aparținut societății SC Ceramyca Decoracion Espanola SRL. Prețul de pornire a licitației a fost de 3.00 lei/mp, iar societatea câștigătoare a oferit 3,08 lei/mp. Câștigătorul trebuia ca într-un an să finalizeze lucrările și să creeze apoi 40 de locuri de muncă. Constantin Andrușcă nu a putut fi contactat pentru a ne oferi un punct de vedere cu privire la motivul pentru care a renunțat la investiție.
„Din păcate, domnul Andrușcă a renunțat la investiție. Regret. În această situație se va relua procedura de licitație și așteptăm alți investitori. Dacă nu vor exista, luăm în calcul să investim noi, prin societatea SC Civitas COM SRL”, ne spune primarul Daniel Harpa.
Trebuie să reamintim că este a doua încercare de concesionare a terenului din parc.
C.T. Sturzu
2 comentarii
Dupa o mascarada De licitatie avem finalul asteptat.
O firma care are ca activitate vanzarea de mobilier catre Primaria Tg. Neamt nu poate avea posibilitati financiare sa duca la bun sfarsit un asemenea proiect.
Asteptam sanctiuni catre cine si-a batut joc de Targnemteni
Chiar si pentru viitor daca ideea de a avea un mic parc de distractie cu o piscina in prim plan este buna, cred ca ar putea fi la fel de buna ideea de a amenaja intr-o parte a parcului, fara a taia copacii existenti, o zona unde se poate face un kamping modern, cu puncte de alimentare cu energie electrica pentru fiecare rulota.Se practica la scara mare acest tip de turism cu camping-car dar la noi sunt prea putine kamping-uri amenajate conform normelor.