Browsing: Magazin
Vinerile după Paști sau Vinerile Scumpe sunt niște sfinte mai mari, ca toate vinerile de peste an, lăsate de Dumnezeu.…
A doua Joi după Paști se ținea de tunet, de trăsnete, de grindină și vifor. Se serba cu nelucrare. Nu…
Este o săptămână a morților, comparativ cu precedenta, Săptămână Luminată, a Învierii. În prima ei zi, este celebrat Paștele Blajinilor.…
Pe 3 mai, Mercur intră în mișcare directă. Pe 9 mai, Soarele în Taur și Pluton în Capricorn aduc puteri…
Oficialii orașului Târgu Neamț, în goana lor neostoită de a găsi soluții pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei, au…
Ziua de miercuri, 19 aprilie, a fost una a premierelor la Primăria municipiului Roman. A fost prima ocazie cu care…
Singurul han din județul Neamț care datează din secolul al XVII-lea – și mai are puțin până să împlinească 400…
”Rușii și cehii utilizează generatoare psihotronice pentru a amplifica câmpurile biofizice. Utilizând această metodă este posibil să se obțină efecte…
Cea de-a șasea săptămână a Postului Mare este, pe de-a-ntregul, pusă sub semnul renașterii naturii. Ultimele ei zile, Sâmbăta lui…
«Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia și o aflaseră toți pelerinii care veniseră în Ierusalim și împrejurimi, pentru praznicul…