Să încerci să demonstrezi adevărul este o pierdere de timp”

spune Lucia Gradinariu

Legendara șefă de promoție din 1981 a Liceului de matematică-fizică „Petru Rareș”, Lucia Gradinariu (născută Ostahie), a petrecut sărbătorile de iarnă în țară. E stabilită de ani buni în Statele Unite ale Americii împreună cu soțul, și el absolvent al Facultății de Electronică de Telecomunicații din Iași. (Povestea spune că valul de emigrări care i-a cuprins, cândva după 1990, a însemnat inclusiv mutarea peste Ocean a întregii catedre de Dispozitive și Circuite Electronice a facultății ieșene.) Au un băiat care, cu doi părinți de top mondial într-un domeniu foarte tehnic, spre surprinderea multora, urmează medicina la Boston.

Lucia reprezintă astăzi și un prototip de cetățean planetar la 50 de ani. Salutul transmis în 2009 de la Shenzen, la aniversarea de 140 de ani a liceului, a emoționat atunci, emoționează și astăzi, la fel ca întâlnirile cu colegii. Peste toate impresionează activitatea de consultant în sisteme de telecomunicații. O găsiți sus de tot, atât pe partea de tehnologie, cât și pe cea de business. Să fii strateg-șef de piață pentru gigantul mondial Huawei nu e chiar la îndemâna oricui.

Un interviu cu ea este din start o ambiție cu nuanțe sentimentale. În realitate, se dovedește un demers aproape imposibil. Asta pentru că ai în față o persoană calificată și extrem de bine plătită pentru a lua ea interviuri altora. Astfel, simpla transcriere a unui fragment de conversație, purtată-ntr-o dimineață de 29 decembrie 2013, baftă chioară se numește.

Păreri contra răspunsuri

– Cât adevăr mai e în mândria românului?

Cum să spun, în trecutul lui de care-i mândru și pe care vrea să-l arate, are valorile lui morale, culturale în care crede. În general, noi am fost educați, știi, după educația vestică, rațională, carteziană, că adevărul trebuie demonstrat. Ceea ce am observat în foarte multe locuri este că, de fapt, adevărul este ceea ce se potrivește cu ce crezi tu și că să încerci să demonstrezi adevărul este o pierdere de timp. Oamenii sunt oameni și nu au timp, răbdare, n-ascultă. Într-adevăr, ce rămâne este partea ușor atavică, din cultură, din educația locală, deci valorile care ne sunt transmise prin școală. Și, sigur, ceea ce știi cel mai bine, normal, ce este lângă tine. Ceea ce avem noi, poate mai mult decât alții, este spiritul ăsta oarecum competitiv. Te angajezi într-o discuție și vrei să mergi până în pânzele albe demonstrând că tu ai dreptate.

– Tot o pierdere de timp până la urmă.

Întotdeauna înveți ceva.

– Dar noi, românii, parcă nu ne lecuim când e să pierdem timpul.

Aspectul local este foarte important. Este încă o experiență. În momentul în care ești mutat, forțat să trăiești într-un loc străin, prima manifestare este rejecția, deci nu e bine ce fac e ei, e bine cum știu eu. Este o chestie umană. Primul lucru pe care-l facem, când întâlnim ceva necunoscut, ne este teamă, îl rejectăm pentru că nu ne simțim confortabil. Asta e realitatea, se întâmplă. Pe oricine îi duci într-un loc străin, observă cum se fac anumite lucruri și trebuie să le facă și ei pentru că n-au încotro și… nu e bine. E bine cum știau ei. Deci, da, românii, în general, ca și alte nații, la fel, nu se lecuiesc. Cu timpul, creierul începe să se adapteze.

– Dar aici intervin niște cicluri naturale. Nu se pot arde etapele.

Asta vreau să pun.

– Ar trebui poate să avem răbdare, niște lucruri vin de la sine.

Da, dar ție ți-a spus cineva de treaba asta? Ia spune-mi, în Liceul „Petru Rareș” s-a predat lecția asta?

– Nu, noi eram transformați în serii de rezolvitori de probleme, printre altele. Zic asta fiindcă văd cum unii demonstrează azi că era un traseu defect față de standardele de educație de azi.

Nu, deloc. Nu este un traseu defect. Ni s-au predat instrumentele, dar nu ni s-au predat în contexte reale. Experiența a lipsit.

Eu m-am trezit la 50 de ani să mă întreb de ce s-a întâmplat Revoluția industrială în Anglia? Inginerii erau în Italia, matematicieni în Franța și financiarii ăștia de mai făceau investiții erau în Olanda. De ce în Anglia?

– De ce?

Ne-a spus cineva de ce? Acuma iau și eu interviuri la ăștia de-au făcut istorie, au făcut drept, au făcut economie. Nu există un răspuns, există păreri!

– Ai și alte întrebări de-astea?

De ce China de 5.000 de ani de ani este un stat, pe când în Europa, în 2.000 de ani, dacă nu s-au fragmentat și refragmentat, și unificiat?…

– Ne ajung 200 de ani cu Europa, 2.000 e prea mult.

Astea sunt întrebări care se pun la 16 ani, nu la 50 de ani.

■ Cum arată un fapt divers în SUA

– Mai sunt câțiva ani și poți spune că ai trăit afară cât în România.

Da, nu mai e mult.

– Ți-ai fi găsit locul în România?

Asta-i o întrebare la care nu pot să răspund.

– Te-ai fi văzut decan de facultate, sau să conduci un institut de cercetare?

Nu. Eu am avut norocul să muncesc de plăcere, să-mi aleg să fac ceea ce-mi place, până la momentul în care am zis că poate nu-mi mai place și am putut să fac altceva. Ce-mi spui tu cere stabilitate și nu cred că mă caracterizează.

– Rămân pe partea cu lumea largă. Te întreabă cineva, când vede numele, de unde vii? Se pun întrebări de-astea în mediul tău?

Nu, nu de la nume. Fii atent, e de la accent. De obicei mă întreabă dacă sunt din Rusia. Am stat și eu și m-am gândit: oare cum putem noi să fim confundați cu rușii? Și pentru că am o prietenă rusoaică am ascultat-o cum vorbește în engleză. Într-adevăr, e același accent. Deci cum explici c-o limbă slavă dă același accent ca o limbă latină?…

– Foarte interesant, mai ales că noi nu suntem orice vorbitori de engleză, am avut și mari profesori. Plus că românii au altă predispoziție la învățat limbi străine.

Vreau să spun că sună la fel și, mai departe, că oamenii asta observă la un mod foarte superficial. Ăsta este iarăși un lucru care nu ne-a fost predat la școală, că nimeni nu are timp să te asculte o oră ca să-și dea seama puțin de cine ești. Oamenii te judecă foarte superficial.

– Și cum se finalizează un posibil mic dialog pe tema originii?

Nu interesează. În Statele Unite ăsta e un fapt divers.

– În lume? Sau în lume contează doar că vii din SUA și altceva nu-i mai interesează?

N-aș putea să spun dacă există diferențe foarte mari. Știu că în China mi s-a spus „Da, România, acolo sunt foarte multe fete frumoase”. În rest nu cred c-am avut discuții legate de origine.

■ Cu gândul la nisipul alb din Florida

– Spuneai că ai făcut ce ți-a plăcut…

…Spuneam că am fost foarte norocoasă.

– Da, norocoasă. Eu mă cam feresc de cuvântul „pensie”, prefer „retragere”. Când te vei retrage, te mai întorci în Europa, poate acasă?

De retras, mi-i clar – unul dintre obiceiurile pe care le-am deprins este să ai o idee cât se poate de clară de ce-ai să faci peste „n” ani, în etape. Partea cu „nu mi-i clar ce-am să fac la pensie” a fost prin 2008. Chiar aveam o teamă de pensie. Era teamă pentru că nu-mi era foarte clar. Dar am găsit un loc foarte frumos și acuma știu ce-am să fac. Nu mai devine o obsesie.

– Ne spui și nouă ce-ai să faci?

Am să stau la soare pe o plajă albă. Și când mai vreau să fac ceva, trec podul și mă duc în orășel, în centru, unde sunt foarte multe terase frumoase și o grămadă de oameni care discută idei.

– Plaja asta e undeva în Florida, am ghicit?

Da. Locul îmi este foarte clar. Nu știu exact activitățile. Vor fi multiple.

■ Dumi și matematica, înțelegerea și diferențele

– Un gând, te rog, pentru profesorul nostru care locuiește (și) pe strada ce-i poartă numele la Girov.

Ne legăm mereu de matematică…

– Nu, doar de Dumi.

Matematica ne-a ajutat să gândim. Modul pedagogic în care ne-a fost servită ne-a ajutat să ne dăm seama de ce s-a făcut diferit aici față de ce s-a făcut diferit în alte culturi aș spune, nu neapărat țări. Ca exemplu, în Statele Unite, cei care fac informatică sunt în general cei cărora nu le place matematica. Am rămas foarte tare surprinsă. Într-un cu totul alt context, în China, nu se face logică. În schimb se face geometrie euclidiană, dar numai cinci capitole sunt recunoscute. Atunci începi să-ți explici de ce oamenii gândesc cum gândesc și reacționează cum reacționează. Deci, da, matematica ne-a ajutat să ne structurăm gândirea ca să înțelegem și diferențele, ceea ce puține alte obiecte de studiu au făcut. Iar pentru Dumi, 80 de ani e o vârstă frumoasă.

■ Un avertisment pentru cunoscători

– E corect să ne gândim și la tine când folosim sistemele astea moderne de telefonie?

Oh, da. Pot să vă spun și în amănunt. Eu nu mai creez tehnologie de multă vreme. Acuma încerc să înțeleg dacă există vreun viitor pentru cei care creează tehnologie. Piața este foarte competitivă, prețurile se duc în jos foarte mult și industria însăși are probleme. Aici, în Estul Europei, unde există creștere pe bază de abonați, nu se simte, dar în țările în care penetrarea este peste 100%, marjele de profit sunt mult mai mici decât în mod obișnuit. Veniturile scad pentru că valoarea comunicației ca și serviciu pentru populație scade. Mai este și concurența internetului și a comunicației sau call-free pe internet. Deci o companie sau un start-up care vrea să investească într-o anumită, știu eu, nișă de tehnologie pentru această industrie, nu știe dacă va avea viitorul asigurat. Condițiile economice sunt de așa natură că inovația este pusă sub semnul întrebării. Și stilul de inovație în Statele Unite este de fapt un business. Banii vin din capitalurile de risc, iar acești capitaliști știu foarte bine care sunt condițiile economice.

A consemnat Viorel COSMA