Postul Sfintei Marii sau Postul Sântămăriei a fost rânduit să fie ținut în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care, înainte de Adormirea sa, a petrecut în neîncetată rugăciune și post.
Ne aducem aminte de virtuțile Fecioarei, încercând să ne apropiem de ele, prin propriul comportament. Pe vremuri, în acest post nu se mânca nimic prăjit cu untdelemn, dezlegare fiind doar pe 6 august, de Schimbarea la Față.
Tradiția populară ne spune că Postul Sântămăriei a fost rupt din Postul Mare, pentru că oamenii ieșeau prea slăbiți din acesta. A fost așezat înaintea sărbătorii datorită respectului pe care românii îl față de Maica Domnului, dar și datorită faptului că, în această perioadă, hrana vegetală se găsește din belșug.
Postul Adormirii Maicii Domnului precedă praznicul Adormirii Preacuratei Fecioare Maria și este mai ușor decât cel al Paștelui, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și cel al Sfinților Apostoli.
Bătrânii povestesc că aceluia care ține cu tot sufletul Postul Maicii Domnului, respectând cu strictețe toate regulile și rugându-se neîncetat, i se poate îndeplini orice dorință.
Postul Sântemăriei
Pentru creștinii ortodocși, luna se deschide cu post, un post de mare însemnătate, unul dintre marile posturi de peste an – „Postul Sântămăriei Mari”. I se mai spune „postul lui August” și – chiar dacă are numai două săptămâni – este considerat la fel de sever ca Postul Paștelor. A posti nu înseamnă numai abținere de la anumite alimente. Tradiția creștină ne îndeamnă să ținem Postul Sfintei Marii din dragoste pentru Maica Domnului, cea care ne ajută la nevoi. E un post al bucuriei, cum spun și cuvintele rostite în ziua Adormirii: „Mutatu-te-ai din moarte la viață și de pe pământ la cer!”.
Tipicul cel Mare și învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la ora 15, când se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la față), se face dezlegare la untdelemn, pește și vin.
În timpul acestui post, se citesc în bisericile mănăstirești cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
Maica Domnului a fost primită în brațe de Fiul ei și acum este pururea mijlocitoare pentru noi, încât nu pleacă nimeni dinaintea Ei neajutat și neascultat. Prin urmare, să postim, dar și să ne rugăm la Maica Domnului. Se recomandă ca, în post, să se spovedească păcatele la duhovnic și, dacă se dă dezlegare, să ne împărtășim cu Sfintele Taine.
Tradiții strămoșești în ziua de 1 august
Sărbătoarea de pe 1 august avea în popor mai multe denumiri. Una foarte răspândită era Macaveiul, cu variantele Macoveiul, Macaveii. O altă denumire era Ziua Crucii de Vară. Trăitorii de altădată adaptau sărbătorile creștine pe înțelesul lor, dar ținând cont de specificul tradițional geto-dac. Sub prima denumire, sărbătoarea era consacrată unui personaj, care ar fi avut nu mai puțin de șapte capete. De fapt, oamenii din popor țineau astfel să-i comemoreze pe cei șapte frați – Sfinții Mc. Macabei. Aceștia au preferat să moară în chinuri, împreună cu mama lor, decât să se lepede de credința în Adevăratul Dumnezeu. Macabeii au luat cu toții mucenicia cu cinste, murind pentru credința întru Unul Dumnezeu Cel Viu, în anul 167 î.H.
În această zi, în special în Moldova, se face agheasmă în grădini, pentru insectele și viermii vătămători pomilor și legumelor. În unele sate, se duc la biserică snopi de flori, buruieni și spice, care, după ce vor fi sfințite, vor fi bune de întrebuințat în scăldătorile sau băile oamenilor suferinzi, iar spicele îmblătite, după sfințire, dau cea mai bună sămânță la semănat. Țăranii mai știu că macul sfințit de 1 august nu face viermi. Sărbătoarea se ține de gospodine, ca să le fie copiii feriți de boli sau năpaste. Se mai crede că nu este îngăduit nimănui să culeagă cânepă, de-a lungul timpului știindu-se cazuri de oameni găsiți morți în lanul de cânepă.
„Macoveiul Ursului”
„Ziua Ursului”, „Împuiatul Urșilor” sunt denumiri care au ajuns până la noi, relicve ale unor sărbători precreștine, care coincideau cu începerea perioadei de împerechere a urșilor. Oamenii mergeau la biserică, pentru a sfinți plantele de leac, stropeau livezile și gospodăriile cu agheasmă, pentru a nu fi prădate de urs, iar în zonele de trecere ale acestui animal, căruia românii i-au dedicat numeroase sărbători de-a lungul anului, îi lăsau o pulpă de vițel drept ofrandă.
Tot 1 august mai este numită și „Macaveiul Stupilor”, pentru că este ultima oară când mai poți lua miere din stupi. Și, pentru că închide o perioadă în care acest aliment, considerat multă vreme sacru, mai poate fi cules, mierea capătă în această zi miraculoase proprietăți apotropaice și de vindecare.
Astfel, sătenii se ospătează cu miere, turte calde, vin îndulcit cu miere și fac lumânări cu „ceara de la Macavei”, pe care le păstrează peste an, pentru a le arde în zilele cu primejdii.
Ziua ursului sau obiceiuri populare în ziua aflării moaștelor Întâiului Mucenic-Ștefan
În 2 august, creștinii sărbătoresc aflarea moaștelor Întâiului Mucenic al lui Hristos, Ștefan. În tradițiile populare, această zi era indicată pentru sfințirea ierburilor bune pentru leacuri.
Tot la începutul lui Gustar, se scot fagurii de miere și toți ai casei trebuie să guste pentru a fi feriți de lupi și de urși.
În satele muntenești, 2 august era considerată Ziua ursului. Țăranii țineau această zi, pentru ca urșii să nu le strice recoltele. De-acum se schimbă fructele, care, până la această vreme, fuseseră „veninoase”, apare „prima” dulceață a lor.
