Pe 27 iulie, lua foc unul din blocurile nemțești din Piatra Neamț. Fără îndoială, a fost unul dintre evenimentele nefaste ale lunii.S-a acționat cu tot efectivul ISU, s-a adunat lume, au venit autoritățile la fața locului. Incendiul a fost stins și, în aceeași zi, s-a stabilit cauza: fumatul în locuri nepermise sau neprotejate termic corespunzător. Cineva – urmează să se stabilească cine anume – a urcat în pod, a fumat acolo, a lăsat un chiștoc aprins și de aici a pornit necazul. (Pentru aducere aminte, aici.)
Prima instituție care a reacționat a fost Primăria Piatra Neamț. O reacție de intenție, printr-un comunicat de presă care anunța cazare și masă pentru locatarii afectați. N-a fost cazul. Blocul, făcut nemțește, cu planșeu robust, a rezistat și focului, și tonelor de apă folosite la stingere.
Peste câteva zile, însă, au apărut problemele. Mulți dintre locatarii de la ultimul nivel n-au avut curaj să folosească instalația electrică. S-au culcat devreme, ca să nu aibă nevoie de becuri, fără să deschidă centralele pentru un duș necesar la vreme de vară, fără să folosească frigiderele, la fel de necesare, sau mașinile de spălat. La scurt timp, petele umede din tavane s-au transformat în mici culturi de mucegai, cu miros înțepător, care s-a râspândit în toate încăperile. Apoi au venit și vreo două ploi, care au pătruns în ziduri și au contribuit, decisiv, la ”confortul” locatarilor. Alte pete, apărute subtil pe la încheieturile construcției, plus teama că planșeul, care a rezistat deja la temperatură înaltă și, imediat, la apa rece, acum ar putea ceda i-au făcut pe oameni din ce în ce mai agitați. Au început discuțiile și, inevitabil, acuzațiile.
Fiecare și-a amintit cum s-a împărțit spațiul din pod, cine și, mai ales, prin ce metode a obținut mai mult, cum l-a compartimentat și ce materiale periculoase ținea acolo.
Al doilea episod a fost legat de deținătorii cheilor de acces, dar și dezbateri vizavi de ”antichitatea” ușilor, care, oricum, ar fi cedat la o împingere mai serioasă. Și, în fine, abia după incendiu, multă lume și-a amintit că o anumită familie cocea ardei și vinete în pod, dar în ziua în care ”s-a întâmplat”, cu siguranță, nu s-a ocupat nimeni cu așa ceva.
Concluzia tuturor analizelor făcute de locatari a fost, mai șoptit sau cu voce fermă, că ei sunt primii vinovați de izbucnirea incendiului, pentru că nu au fost suficient de vigilenți încât să limiteze accesul ”oricui” în pod, dar nici nu s-au gândit vreodată că toate vechiturile înghesuite în boxe ar putea arde. Cei mai șocați au fost, evident, locatarii care muncesc în Italia și vin acasă o dată pe an, dar și cei care nu erau în localitate când s-a întâmplat nenorocirea.
* ”Pot să jur cu mâna pe Biblie că era încuiat la pod!”

Elena Păduraru este bolnavă de coxartroză. Și în doliu după singurul copil, fiica ei – o suferință sufletească pe care o duce greu. Peste toate, a venit și nenorocirea cu incendiul. ”Nu pot să bănuiesc pe nimeni, că nu eram acasă și n-am cum să vorbesc. Dar știu că era încuiat la pod. Nu-mi închipui cum a intrat cineva să fumeze acolo”.
Lângă locuința Elenei Păduraru, este singurul apartament de 3 camere de pe etaj. Acolo locuiesc o femeie, fiica ei și cei doi copii ai acesteia. Apartamentul are o ferestră spre blocul turn. Este fereastra care s-a deschis larg când pompierul de pe autoscară a nimerit cu jetul de apă în ea. ”În ziua incendiului, am oprit lumina și am coborât afară”, spune Viorica Alexe.

* ”De ce mă obligă legea să-mi fac asigurare și, când ia foc casa, nu primesc nimic?!”
În podul blocului, erau spații compartimentate pentru boxe. Oamenii își țineau acolo cartofii și murăturile pentru iarnă, dar și colecții de reviste vechi, mașini de scris, încălțăminte și îmbrăcăminte, covoare, saltele, mobilă sau tâmplăria din lemn care fusese înlocuită cu termopane.
Toate aceste lucruri, plus materialele – majoritatea inflamabile – folosite pentru compartimentare, au întreținut arderea podului de la un capăt la celălalt. Acum sunt spații de zeci de metri pătrați în care calci pe țiglă spartă. Puțini locatari și-au făcut, cât de cât, curățenie, să poată întinde folie. Pe alocuri, au rămas resturi de căpriori arși, cu cuie în ei, adevărate pericole în cazul în care gravitația le va înfrânge echilibrul fragil. Temerarii care adună apa de pe bucățile de folie – în ziua documentării noastre i-am văzut ”acționând” cu mopul pe Elena Păduraru și pe băiatul vecinei sale – își riscă, practic, viața de câte ori plouă.

Proprietara ultimului apartament de pe scară, de la etajul III, era plecată din oraș de câteva săptămâni. După toate probabilitățile, casa ei trebuie să fi fost afectată mai mult decât cele ale vecinilor, pentru că nici măcar folie protectoare n-a pus nimeni în pod.
* ”La noi, instituțiile nu funcționează, iar oamenii s-au învățat să se descurce fiecare cum poate”

”Eram la piață când a luat foc. Lumea spune că cineva de la scara cealaltă, un bărbat cu probleme psihice, ar fi dat cheie unor băieți să doarmă în pod. De acolo s-a aprins și pe urmă au venit flăcările încoace. Acum cine răspunde? Dacă omul nu e sănătos la cap, nu trebuia să aibă el cheie”.
Alături de casa Mariei Dabija, e apartamentul lui Doru Lăiu. De fapt, al mamei lui, care a murit și i l-a lăsat moștenire. Bărbatul și soția lui locuiesc și muncesc în Italia. Au venit acasă în vacanță, dar n-au unde locui, așa că stau la pensiune. Aerul din apartament, un amestec între mirosul de mucegai, igrasie și o cantitate mare de substanțe de curățenie, este irespirabil, pur și simplu.

Ieșind din când în când pe casa scării, după o gură de aer curat, soția domnului Lăiu ne-a spus că ei i-ar fi frică să angajeze pe cineva pentru curățenie în pod, pe suprafața aferentă apartamentului. Mentalitate de om responsabil, care se gândește că există riscul de accident și nu ar pune în pericol viața cuiva, chiar dacă interesul ei ar fi ca podul să fie curățat cât mai repede: ”De aia nu se schimbă lucrurile în țara asta! Pentru că fiecare așteaptă să facă celălalt ceva și nu există o unitate de decizie, o instituție care să funcționeze ceas! A luat foc acoperișul… Păi, a doua zi, deja trebuia curățat locul și a treia zi proiectat un alt acoperiș, ca să fie gata în cel mai scurt timp! Nu! Aici trebuie să treacă 5 ani, să cadă blocul cu totul. Cum pot eu să chem pe cineva, să-i dau 100 de lei să facă ordine pe partea mea și apoi să stau cu frica în sân că se poate prăbuși vreo grindă peste el sau poate aluneca să cadă în cap de la etajul III? Aici trebuie să vină oameni care au echipament de protecție, să fie în siguranță. Dar, la noi, instituțiile nu funcționează, iar oamenii s-au învățat să se descurce fiecare cum poate”.
Singurul apartament care n-a avut deloc de suferit, nici de urma incendiului, nici de pe urma ploilor, este cel cu numărul 32, situat pe colțul din dreapta blocului, unde flăcările n-au ajuns. Un alt apartament, de alături, sigur afectat după cum arată planșeul, este al unei familii, care era plecată din oraș de vreo două săptămâni. Ușor de presupus că, în acest timp, în care au căzut și ceva ploi, mucegaiul a sporit corespunzător.
Imediat după incendiu, polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere, urmând a identifica persoana care a fumat în pod. Au fost audiați absolut toți locatarii, nu doar cei de la etajul III, care au avut cel mai mult de suferit. Cu excepția unui bărbat – care nu locuiește la ultimul nivel, dar a considerat că este prejudiciat implicit, pentru că valoarea apartamentului lui a scăzut din cauza incendiului -, nimeni nu s-a constituit parte civilă în dosar. Adică niciun locatar nu are pretenția ca acea persoană care a incendiat podul să suporte costurile construirii unui nou acoperiș.
Poate este modul în care oamenii își recunosc vina de a nu fi fost vigilenți și de-a fi lăsat accesul în pod la voia întâmplării. Poate este expresia spiritului civic amorțit de ani de zile, până și în situațiile în care minimul lor confort a fost lovit pe toate planurile. Sau poate este sfânta delăsare românească, în genul acela de acceptare a unei fatalități pentru care nu pare nimeni vinovat, ci ”așa a fost să fie”. Problema este că vine toamna, vor urma zile reci, cu ploi, cu teama că intră apa în instalația electrică și că planșeul, care este singurul ”acoperiș”, va începe să cedeze. În fața acestei posibilități, oamenii, care stau pe întuneric de frică și nu îndrăznesc să pornească centralele pentru o baie caldă, au o singură armă: mopul!
Cristina MIRCEA
















