Mărturie din infernul Covid: ”Am slăbit de la 62 la 50 de kilograme, nu mai reușeam să-mi dau comanda să mănânc, să beau apă și să merg la baie”

În contextul existenței unui val de adepți ai teoriei conspirației referitoare la pandemie, unul din comentariile des întâlnite pe rețelele de socializare atacă ”tăcerea” celor care au trecut prin boală. Pe principiul că, dacă nimeni nu povestește, înseamnă că nimeni nu a suferit. Tăcerea celor care au trecut razant pe lângă moarte, au fost intubați și au suportat chinuri de neimaginat are, însă, un alt motiv: depresia. Marcați psihic și fizic (pentru că mulți au rămas cu urmări, respiră greu la efort și au coșmaruri noaptea) oamenii tac. Am încercat un interviu cu un paramedic, care a fost internat în secția de reanimare, dar s-a declarat atât de marcat și de traumatizat de experiența prin care a trecut, încât nu vrea să vorbească despre cea mai neagră perioadă din viața lui. Am discutat cu o asistentă care a lucrat 4 luni într-o secție a Spitalului Județean Piatra-Neamț, cu bolnavi Covid-19. Nici acum nu și-a revenit. A slăbit 12 kilograme și nu mai reușea să-și dea comanda să mănânce și să bea apă, după ce stătea 12 ore, zilnic, în combinezon. Nici ea nu este pregătită să povestească, în detaliu, cum a fost ”perioada Covid”. A acceptat să vorbească doar câteva minute, dar ceea ce a spus este destul pentru a contura coșmarul prin care a trecut personalul medical. Evident, îi protejăm identitatea.

”Normele epidemiologice spun că mai întâi se umple secția de infecțioase, după care se începe cu etajele de sus. Secția fiind la etajul 4 s-a desființat și am tratat Covid. Am avut inițial 40 de pacienți, majoritatea între 40 și 60 de ani. Cei trecuți de 60 de ani aveau și alte afecțiuni, cu diabet erau vreo 10 internați, iar cu BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) vreo 3, care n-au dezvoltat forme urâte. Cei cu forma grave au fost internați în secția de contagioase, unde este linie de gardă, de altfel și noi am lucrat cu gardă de infecțioase. Cel mai urât era că aveai un singur combinezon, bine, probabil că, dacă te-ai fi țigănit, ți l-ar fi dat și pe al doilea, dar trebuia să te gândești că, dacă-ți dă astăzi două combinezoane, mâine poți să nu mai ai cu ce să te îmbraci. Trebuia să nu mănânci, să nu bei apă și cel mai urât, să nu mergi la baie. După Paște s-a introdus programul de 6 ore, dar până la Paște s-a lucrat 12 ore. Făcusem ceva psihic, mă trezeam de la 5 ca să beau o gură de cafea, să stau să merg la toaletă acasă, iar înainte de a mă îmbrăca în combinezon la spital mă mai duceam o dată la baie, după care urmau 12 ore, fără să mănânci, fără să bei apă. Am slăbit de la 62 la 50 de kilograme, în vreo 3 săptămâni. Nu mai reușeam să-mi dau comanda să mănânc, să beau apă și să merg la baie. Abia acum mă echilibrez, după 4 luni de Covid: aprilie, mai, iunie, iulie. Nu ai cum să-i convingi pe cei care nu cred că există virusul.  Dar știi ce înseamnă să nu ai aer? Să simți că respiri cu perna pe nas? Atunci conștientizezi și crezi. Sau să ai bolnavi de-ai tăi, bărbatul, copilul, mama, sora, atunci crezi. Pentru personalul medical este un test, nu există să nu fi făcut depresie, nu există să nu fi trăit cu frică, nu aveai niciun control, pe noi nu ne-au testat. Dacă ne-ar fi testat, noi ne-am fi putut evalua și am fi știut dacă lucrăm bine sau nu. Pentru că protecție 100% nu există. Poți să umbli cu 7 mănuși, când te-a mâncat ceva pe față pui mâna fără să-ți dai seama. O infirmieră de-a mea, care a fost singura care s-a contaminat cât am lucrat Covid, a muncit într-o noapte, când toate saloanele se nebulizau, iar se spălau, iar se nebulizau. Asta înseamnă efort fizic, multă transpirație, cu combinezoane și măști, a simțit cum curge transpirația pe față, s-a șters și s-a contaminat. Dar nefăcându-ne test, am stat cu frică permanent. Oare astăzi îl iau sau nu-l iau? Îl duc acasă sau nu-l duc? Fiica mea era înainte de examenul de capacitate. Nu cred că ar fi dezvoltat ceva grav, dar ar fi ratat examenul. Soțul meu, operat pe cord. Cum să nu mă duc cu roțile în sus? După două luni, soțul meu țipa ”Îmi vreau femeia înapoi!”. Începusem să am fenomene neurologice, când știam că lucrez a doua zi mă apucam de vărsat numai la gândul că mă duc la muncă. Am crezut că numai mie mi se întîmplă. Și după un timp au început care mai de care să povestească prin ce trec și atunci mi-am dat seama că nu sunt chiar așa de slabă de fire. Dar nu știu dacă aș rezista să mai trec vreodată prin așa ceva”.

Cristina MIRCEA

Parteneri

Mesagerul Bacău Jandarmii băcăuani în mijlocul copiilor: lecții de siguranță și bucurie la școlile de vară din Prăjești și Corbasca ZCH Munca unor fermieri s-a făcut scrum. Incendii de mare amploare în județele Suceava și Botoșani NewsEdge Un F-18 spaniol doboară o dronă în România. Miruță vorbește despre „siguranță suplimentară” pentru populație BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă