Podul rutier și parcarea cu pietonalul din zona centrală a municipiului Piatra-Neamț ascund o parte mai puțin accesibilă omului obișnuit. Nodul rutier a fost amenajat acum câțiva ani pentru fluidizarea traficului dinspre Piața Ștefan cel Mare spre Orhei-Dacia. Ineditul lucrării constă în aceea că a fost realizată deasupra râului Cuejdi, foarte aproape de centru. Parcarea a fost încadrată într-o zonă pietonală, cu verdeață, bănci și arteziană, astfel că impactul a fost unul plăcut. Cel puțin impactul vizual, pentru că este dificil de crezut că, stând câteva minute într-un scuar situat între două artere rutiere, poți respira aer curat. Eventual te poți odihni. Trecând peste compromisul făcut spre a se mai câștiga câteva locuri de parcare, zona nu arată chiar rău și mulți pietreni se bucură de un popas în drum spre Spital, spre Piață, sau spre cartierul Dărmănești. În subteran însă, porțiunea din albia Cuejdiului ascunsă vederii a devenit, între timp, un loc unde se desfășoară tot felul de activități, deși este o zonă cu acces restricţionat pentru oamenii de rând. (Cristina IORDACHE; FOTO: Bogdan CĂLIAN)
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 486, săptămâna 15-21 aprilie.


Mesagerul Bacău Garda de Mediu Bacău a închis un „cimitir de mașini” la Dărmănești. Proprietarul a fost amendat cu 10.000 de lei
ZCH Razie în trafic timp de o săptămână – de la începutul anului în Neamț au avut loc 88 de accidente grave soldate cu 18 decese
NewsEdge Paz Gago câștigă premiul Eurostars cu un roman inspirat din anii petrecuți în Coasta de Fildeș
BusinessEdge Cumpărăm trenuri noi, dar tot mai puțini români aleg să călătorească pe calea ferată. Numărul pasagerilor a scăzut cu 1,4 milioane în trei luni









3 comentarii
La noi in India?
Politia locala nu are acces acolo? Sau e mult sub nivelul lor ?
Ei isi fac siesta in masinile de serviciu, in parcari mai retrse
sa stranga gunoaiele cei care trebuie sa pazeasca locul.Daca e mizerie, inseamna ca au luat salariile degeaba.