La cererea publicului fidel (mulțumim, cu această ocazie) vă prezentăm motivul pentru care dl. vicepreședinte al CJ Neamț, Aldo Pellegrini, nu are nevoie tragere de inimă să muncească în folosul comunității. Care l-a ales. Că de numit, l-au numit alții, ca urmare a dispariției premature a regretatului Valerian Percă. Pe scurt: locuiește într-un apartament de 67 mp, n-are datorii, n-are de recuperat împrumuturi, n-are mașină, n-are bijuterii, n-are tablouri și opere de artă. Are, în schimb, calculator, după cum am putut constata cu toții.
În ultimul an fiscal, dlui vice i-au trecut prin mînă 11.500 de lei (în calitate de consilier personal al dlui primar Leoreanu), 248 de lei (indemnizație de ședință la CJ) și, parțial, banii soției. * potrivit declarației de avere din 25 mai 2011.
Evident, nu supraviețuiește cu aceste sume: are 100% din SC Momento SRL (acțiuni care valorează, zice el, 200 de lei, dar care anul trecut a săltat de la 32.507 lei cifră de afaceri în 2008 la 104.013 lei în 2010) și SC City Net SRL (în care are doar 50%, că cealaltă jumătate a împărțit-o frățește cu un fost pesedist de frunte, Gabriel Vasile Luncanu, firmă care se ocupă cu televiziunea, că tv-ul dă bine la casa oricărui june politician în ascensiune).
Constatăm, de asemenea, că dl. Aldo are preocupări pokeriste relativ recente. Și nu-i aduc venituri. Declarate. De unde noi, copii cuminți, înțelegem că nu e bine să te bagi unde nu te pricepi. Sau poți să ceri lecții.
(V.B., D.O.)