Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății anunță lansarea unui proiect care are drept scop revizuirea criteriilor de încadrare în grad de handicap. Potrivit inițiatorilor măsura are drept scop eliminarea fraudelor din sistemul de protecție socială, iar reforma urmărește o protecție mai mare a beneficiarilor. Prin reașezarea criteriilor se dorește eliminarea neconcordanțelor în procesul de evaluare, precum şi utilizarea mai eficientă a resurselor financiare din cadrul sistemului de protecţie. Proiectul este în transparență decizională și urmează să fie dezbătut public. „Am pus în transparență proiectul de revizuire a criteriilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap. Eliminăm cât mai mult din fraudele care astăzi fac sistemul nedrept, iar pe cei care au cu adevărat nevoie de sprijin trebuie să-i protejăm mai bine. Vrem să aducem mai multă claritate, mai multă corectitudine pentru persoanele cu dizabilități și pentru familiile lor. Fraudele și abuzurile nu mai trebuie să afecteze drepturile celor vulnerabili. Invit la dialog toate organizațiile neguvernamentale și îi asigur pe toți cei interesați de această reformă că vom da dovadă de maximă transparență și deschidere. Vom pune la dispoziție și un call center dedicat criteriilor de dizabilitate, pentru ca fiecare întrebare să primească un răspuns”, a anunțat Petre Florin Manole, ministrul Muncii.
Proiectul propune stabilirea termenului de valabilitate permanent de la prima evaluare pentru afecţiuni grave, pentru care acum se acordă termen de valabilitate 12 sau 24 luni: retardul mental sever şi profund; tulburări de spectru autist după împlinirea vârstei de 26 ani; cecitatea absolută şi relativă; surdocecitatea; surdomutitate congenitală sau surditate bilaterală dobândită înainte de achiziţionarea limbajului; amputaţii; tumori hipofizare cu sechele oftalmologice şi neurologice grave; nanism hipofizar şi acondrodispalzia; poliartrită reumatoidă stadiul IV; spondilita anchilozantă forme grave; sdr. Prader Willi; afecţiuni osteoarticulare cu anchiloze şi tulburări servere, in afara resurselor terapeutice. Pentru alte afecţiuni grave pentru care nu există o îmbunătăţire a stării de sănătate după acordarea termenului de valabilitate 12/ 24 luni se propune acordarea termenului de valabilitate permanent de la a doua evaluare.
„Revizuirea criteriilor de evaluare are în vedere progresul în domeniul medical şi al tehnologiilor de asistenţă, ţinând cont de noile descoperiri şi tratamente, dar şi de diversitatea nevoilor celor care trăiesc cu dizabilităţi. În acelaşi timp, vrem să aducem claritate şi să punem capăt suprapunerilor în descrierea gradului accentuat şi grav. Acolo unde se impune, acordarea gradului grav cu asistent personal este condiţionată de pierderea totală a autonomiei, comparativ cu situația anterioară. Subliniem că un principiu esențial al acestei reforme este imparțialitatea: evaluările trebuie să fie unitare și obiective, pentru ca nicio persoană să nu fie dezavantajată de interpretări diferite sau de subiectivism”, anunță Ministerul Muncii într-un comunicat.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a subliniat că se regândesc criteriile de acordare a certificatelor de handicap, astfel încât să reflecte corect realitatea medicală şi nivelul funcţional al fiecărei persoane și că se intenționează eliminarea neclarităților și diferenţele de interpretare care, de prea multe ori, au dus la nedreptăţi.
FOTO Facebook Petre Florin Manole ministrul Muncii
(G. S.)