Procesul incendiului care a mistuit secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț acum aproape șase ani va continua cu ședințe publice. Judecătorii au respins cererea unui apărător al părților civile de a exclude presa din sală, în ultimul termen, din 27 octombrie.
Incendiul din 14 noiembrie 2020 s-a soldat cu moartea a nouă pacienți și cu distrugeri considerabile, iar secția nu a fost refăcută nici astăzi (amănunte aici și aici). Tragedia a fost un subiect de interes public național, atât prin amploare, cât și prin faptul că s-a produs într-un spital public, acolo unde victimele ar fi trebuit să primească alinare. La fel s-a întâmplat și în cazurile Maternității Giulești sau al incendiului de la Colectiv, unde presa a urmărit constant atât ancheta, cât și procesul.
Cinci termene, martori audiați, presă eliminată din sală
Până acum au avut loc cinci termene de judecată, iar instanța a audiat martori. Mesagerul de Neamț este singura publicație care a trimis un reporter la fiecare înfățișare.
Cererea de secretizare a venit, la termenul din 27 octombrie, din partea unui apărător al părților civile. Acesta nu a putut indica de la început temeiul legal, deși a căutat cu insistență pe telefon articolul din Codul de procedură penală. L-a găsit abia după o întrerupere a ședinței: articolul 352 aliniatul 3, care permite declararea ședinței nepublică dacă judecarea ar putea aduce atingere „unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiției”. Avocatul a invocat atingerea demnității unei persoane.
Procurorul de ședință a apreciat că secretizarea nu se impune, iar instanța a respins cererea, motivând că nu se pliază pe dispozițiile articolului invocat. Magistratul a subliniat și că solicitantul nu a depus la dosar articolele din Mesagerul de Neamț care să susțină cele afirmate. Totodată, judecătorul a punctat interesul opiniei publice și al mass-media pentru acest caz, încă din faza de anchetă.
Nemulțumiri înainte de ședință
Chiar înainte de începerea termenului, o parte dintre apărători s-au arătat nemulțumiți de relatările din Mesagerul de Neamț despre proces. Nu le-au plăcut titlurile, iar unora le-a displăcut că scrierile ar fi, în opinia lor, „numai tâmpenii”. Nu au fost indicate punctual inadvertențe față de ce s-a petrecut în sala de ședință. Redacția notează că nu a făcut altceva decât să relateze ceea ce s-a spus în sală.
Deranjată s-a arătat și Caliopia Nica, avocatul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, nemulțumită că i se monitorizează prezența la proces. Mesagerul de Neamț a scris despre doamna avocat pentru un singur motiv: este singurul apărător din acest proces plătit din bani publici. Ea a fost angajată de spital, iar unitatea medicală este finanțată de Consiliul Județean Neamț, de aici și interesul pentru prezența sa la termene.
Despre procesul incendiului de la ATI Piatra Neamț Mesagerul de Neamț a scris de la prima înfățișare aici, aici, aici, aici, aici, aici și aici.
G.S.
Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA- Un district din Anglia, interesat de Moldova. După Suceava, Hertsmere vrea colaborare și cu Iașiul
- Iași. Poliția a sesizat 28 de infracțiuni și a aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.913 lei
- Suceava. Tânăr rănit în urma unui incendiu
- Black Friday 2026 a început în România. Când sunt reducerile la marile magazine





