“De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!” – o zicală românească, care şi-a dovedit, din nou, veridicitatea, de această…
Browsing: daniel harpa
Prin reținerea lui Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, DNA a dat o lovitură de măciucă celor din organizația județeană social-democrată.…
Luni, 12 februarie, aproximativ 50 de persoane s-au adunat să dezbată bugetul local pentru 2018 al oraşului Târgu-Neamţ. Reuniunea a…
Locuitorii municipiului Piatra Neamț plătesc cu 20% mai mult la taxe și impozite anul acesta ”pentru că așa a vrut…
Marele lanţ de magazine Kaufland este în negocieri cu un om de afaceri din Târgu-Neamţ pentru cumpărarea unui teren de…
Aproximativ 10.000 de oameni s-au adunat în centrul oraşului Târgu-Neamţ pe 2 ianuarie, la Festivalul Obiceiurilor şi Tradiţiilor de Anul…
Primarul Daniel Harpa şi viceprimarul Vasile Apopei îşi vor petrece Crăciunul în familie. Daniel Harpa va merge la părinţii săi…
Paul Borș, unul dintre consilierii locali PSD din Consiliul Local Târgu-Neamț, se va muta la București în perioada următoare din…
În ultima perioadă, în zona centrală a orașului Târgu Neamț, dar și pe străduțele din spatele blocurilor, au loc lucrări…