Se cunoaște faptul că oamenii trăiesc acum mai mult decât în perioada când Edgar Cayce realiza faimoasele „citiri”. Lecturile sale…
Articole: horoscop
În perioada unui tranzit major al nodurilor lunare, individul va avea ocazia să conștientizeze cauza întrupării lui, scopul vieții și…
„Copiii până la vârsta de șapte ani își amintesc mai bine decât oamenii maturi viețile lor trecute, din cauză că,…
Capcane și curse pe Calea Înălțării Spirituale Benefice Să forțezi ridicarea energiei kundalini. Să forțezi deschiderea chakrelor. Să crezi că…
Când cineva încearcă să dezlege, prin gândire limpede, vreuna dintre enigmele de seamă ale existenței și, din cauza piedicilor omenești,…
Capcane și curse pe Calea Înălțării Spirituale Să oferi puterea ta personală altor oameni (sau subconștientul tău, eul negativ, cele…
„Dacă ai fost destinat să te naști într-o lume mizerabilă și dacă lumina acestei lumi mizerabile lucește deja deasupra ta,…
„Strălucirea unui popor depinde de valoarea entităților spirituale reîntrupate în sânul său, fiind chemate de mediul din ce în ce…
Un avertisment este necesar pentru cei care se apropie de Astrologie. Această știință spirituală este foarte riguroasă, precisă, împletind calculul…
În contemplarea Frumuseții, fie a unei femei care merge, fie a unui copac care se înalță pe un pisc, omul…
