Pe lângă vizibilitatea adusă de ridicatul mâinii, respectat disciplina de partid, plus indemnizația aferentă, postura de consilier județean generează și…
Browsing: Ionel Arsene
Indemnizația de hrană a fost scoasă de sub limita celor 30 de procente în care trebuie să se încadreze sporurile…
Presa centrală a relatat că la nivelul conducerii PSD s-a dat o luptă directă, fără menajamente, pentru nominalizarea în CEX…
Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț are parte de o primenire de personal la un foarte înalt nivel. Din luna…
Două dintre problemele care frânează dezvoltarea economică a județului, o cale de acces civilizată și circulabilă între Piatra Neamț și…
Angela Gherasim declară că va contesta în instanță decizia prin care a fost demisă din funcția de asistent coordonator al…
După cum ați aflat (de aici, aici și aici), protestul asistentelor de la spitalul județean a ajuns în etapa negocierii…
Asistenții medicali de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, după ce s-au convins că nu există soluții la nivelul…
Agenția Națională Apele Române va avea cât de curând, poate chiar de astăzi, un nemțean în structura centrală de conducere.…
Pe ordinea de zi a ședințe CJ Neamț din 30 ianuarie, unul din proiecte avea în vedere încetarea mandatului de…