O vizită de lucru discutabilă: Gheorghiu- Dej în Neamț în 1963

„Comunismul e societatea proștilor care sunt avansați pentru că nu pun întrebări… Comunismul a vrut să-l ucidă pe Dumnezeu din orice român” – Vladimir Bucowski

Ghiță Dej a vizitat ținutul Neamțului de mai multe ori. A fost zărit plimbându-se și singur pe ulițele târgului Piatra, fără gorile după el. Pe vremea dictaturii proletare, haidamacii nu erau rași în cap, nu erau tatuați, nu semănau cu luptătorii de cușcă. Filau de la distanță, școală sovietică, patent KGB. Și, uite așa, într-o frumoasă zi de vară, din anul de grație ’63, primul secretar al partidului unic din România a „aterizat” în portul Bicaz, dincolo de Baraj. Era însoțit de Chivu Stoica, gen. Ioniță, medicul… Binedispus și pornit de glume, Dej și-a luat suita și s-au urcat pe puntea unui vaporaș care tocmai se întorsese din cursă de la Poiana Teiului. Pe atunci, apele lacului de acumulare de la Bicaz era brăzdate de 74 de ambarcațiuni cu motor. O adevărată flotilă. Câte vaporașe mai sunt astăzi?

Dej a urcat primul pe vaporaș și a zis: „Bună dimineața, matrozilor!”. Luați prin surprindere, speriați de moarte, „lupii mării de sub brazi” au răspuns cu glasuri temătoare: „Să trăiți, tovar’șu prim-secretar!”. „Bă, marinarilor – a zis cel mai puternic om din România – aveți voi un vapor să mă plimb și eu?”. „Avem, cum nu, numai că trebuie puțin curățat” – a răspuns Cioarcă, căpitanul navei. Auzind cum stau treburile, tov. prim s-a întors către un aghiotant și a grăit: „Bă, Chivule, ia adu tu una de 5 stele încoace!”. Și servul s-a executat mintenaș. A umplut paharele la toți cei prezenți, inclusiv marinarilor. Aceștia, în poziția de drepți, tremurau de frică, parcă aveau malarie. Cum să bei coniac, de dimineață, pe inima goală în prezența lui Dej? Alcoolul e mai perfid ca femeile. Te prinde foarte ușor în mrejele lui. Cine mai construiește societatea socialistă multilateral dezvoltată?

Dându-și seama cum stau, de lemn Tănase, matrozii, Tovarășul a intervenit hotărât: „Băi, da’ voi sunteți bolnavi? Faceți vreun tratament cumva?”. Tot căpitanul a răspuns: „Nu le avem cu paharul. Noi reprezentăm siguranța navei!”. Culmea, primul secretar PCR a fost înțelegător: „Ei, hai, serviți, serviți că doar n-o fi foc. Luați și voi cât puteți duce, numai să ajungem și-napoi”. Și băieții, ca băieții, au „ras” paharele. Singurul care a supt cu responsabilitate politică a fost Șeful ăl mare, a băut doar jumătate de pahar. Normal, trebuia să conducă România…

Proiecte și neîmpliniri

Plimbarea lui Dej pe lacul „Izvorul Muntelui” a durat aproximativ două ore. Vaporașul, cu prețioasa încărcătură, s-a deplasat pe ruta Potoci, Buhalnița, Izvorul Alb, Hangu, Bistricioara, Poiana Teiului. Pe parcursul plimbării, Gheorghiu Dej a explicat anturajului perspectivele ce stăteau în fața zonei de sub Ceahlău, marile transformări ce vor urma, viața celor de la munte.

Paradoxal, n-a rostit nicio vorbuliță despre satele care au dispărut sub apele lacului. Despre cimitirele inundate și bisericile aruncate în aer pe Valea Bistriței. Și astăzi, în anii secetoși, biserica din Hangu se sumețește mândră spre cer, ieșind din apele lacului, dorind să dovedească lumii că există. În seara Învierii, bătrânii curajoși merg cu barca până deasupra bisericii și lansează în apă, pe scânduri, lumânări aprinse. Ex-directorul Școlii „Elena Cuza” din Piatra Neamț, dl. Daraban, Dumnezeu să-l odihnească, fiu al comunei Hangu, ne-a relatat într-un moment de sinceritate, nouă, amicilor, cum a fost evacuat satul lui de baștină din calea Bistriței furioase: „În vara lui ’60, m-am dus acasă, la munte, să caut un act de studii rătăcit. Satul era în panică totală. Toți sătenii erau în țintirim, își scoteau morții cu târnăcopul și lopata. M-am lăsat luat de val. Am împrumutat o bicicletă de la un vecin și i-am urmat. Am scos oasele părinților decedați, le-am pus într-un loc pe bicicletă și am tăiat-o pe deal. Ca pe vremea tătarilor”. Așa au apărut sinistrații zilelor noastre, din oamenii alungați de guvern din motive „obiective”. Că nu toți cei din Hangu au fost pe fază să-și scoată înaintașii din pământ, asta e altă poveste, tot regretabilă. Oasele celor nedezgropați le-au scos apele în decursul anilor. Comunismul se lățea, încetul cu încetul, în toate domeniile României. S-a lățit ca pecinginea.

De ce a făcut pasiune bravul nostru conducător de partid, Dej, pentru ținutul Neamțului, pentru „Perla Moldovei”? Simplu de ghicit: Ceferistul Dej a reușit să-l păcălească pe colhoznicul Hrușciov. A obținut de la acesta retragerea Armatei Roșii din România, după 14 ani. Ca să-i dovedească lui Nikita prietenia, voia să-i ridice pe malul lacului Bicaz, în zona Baicu, o cabană de odihnă, într-un loc mioritic. Rusul tot rus, s-a certat cu liderul nostru iubit la Stejaru și n-a mai ajuns la Bicaz. Scârbă în papuci! Noroc că a plecat la Moscova. Mai târziu – spun cârcotașii – Dej, chemat în capitala Uniunii Sovietice, ar fi fost radiat de cioloveci. E adevărat, nu e adevărat, greu de spus. Cum e greu de zis și cine a scris adevărata Istorie a PCR. Un lucru e clar: cabana Hrusciov de pe Baicu nu a mai devenit realitate. Tot ce s-a ridicat până la un anumit punct s-a demontat într-o noapte, s-a cărat la Bicaz cu vaporașele. Prietenia româno-sovietică nu s-a mai cimentat. N-a mai ajuns la un final glorios.

Povestea lui Petrache Lupu

După plimbarea făcută cu vaporașul pe „marea de sub Ceahlău”, încântat de cele văzute, stăpânul României de atunci a vrut să cunoască „povestea” lui Motățăianu, șeful portului din Bicaz. L-a luat scurt, pe un ton glumeț. „De unde ești tu, mă, de loc și de pământ?”. „Din Moțăței, să trăiți!”, zise românul nostru, cu un glas gâtuit de emoție. „Aaa, de pe lângă prostu’ ăla de cioban, Petrache Lupu, care zice că vorbește cu Dumnezeu?”. Căpitanul nu spunea nimic. „Ai fost și tu la cioban?”. Iar pauză, iar liniște. Văzând că a întins gluma prea mult, conducătorul de partid a încheiat: „Hai, lasă… Dacă tu ai reușit să faci așa ceva aici, între munți, înseamnă că ești om de ispravă, ești gospodar”. Vorbele de laudă ale primului secretar l-a impresionat grozav pe marinar. Probabil de aceea mulți români au vorbit și vorbesc cu mare respect și mare recunoștință despre Ghiță Dej. Sfatul final? „Dacă ai nevoie de ceva, vino la mine, la București, zi că vrei să vorbești cu șeful statului și gata”. Paradoxal, n-au trecut nici două luni și, din ordinul lui Dej, omul a devenit șeful întregii flote a ICH-ului. La inaugurarea barajului, în iulie ’60, a fost prezent Chivu Stoica. Încă o dată s-a dovedit că sprijinul partidului în orice situație te poate propulsa pe cele mai înalte trepte ierarhice. Motățăianu a fost un vasal ascultător și a ajuns mare. Și astăzi dacă partidul de guvernământ te proptește solid, ajungi unde nici nu visezi.

Iată două exemple, tot din ținutul Neamțului.

Eram la primară, în clasa a IV-a, când ne-a venit un coleg nou de pe Valea Bistriței. Se numea Onțanu și avea casă la șosea, în Bocancea. Știam despre el că avea un tată important, mare ștab la partid. Chemat de același partid în Piatra, a căpătat o casă arătoasă pe str. Ștefan cel Mare, vis-a-vis de Casa „Elena Cuza”. Noul nostru coleg era de gașcă. În pauza mare, ne invita în grădina lui, unde ne îndopam cu trufandale: ridichi și ceapă verde. Din păcate, partidul l-a săltat pe tac-su pe un jilț mai confortabil, mai înalt. Colegul nostru a crescut și el, tot cu ajutorul partidului. Acum e om mare, primar de sector la București și general.

Încă un exemplu, tot nemțean: Dan Șova, senatorul care a fentat DNA-ul, e pietrean get-beget. Că e într-o situație specială, foarte profitabilă nu ne interesează. Tatăl senatorului a fost ziarist și locuia în Țărăncuța, într-o casă situată în fața unui șipot din care vacile beau apă când veneau de la păscut, seara, de pe Cârlomanu. Pe senator, când îl apucă nostalgia după locurile copilăriei, vine la Piatra, se plimbă pe Borzoghean și pe Cârlomanu unde a bătut mingea. Acum nu mai are timp…

Prof. Dumitru RUSU