Periplul premierului prin Moldova a confirmat ceea ce se vede de-o bucată de vreme, scăderea simpatiei norodului pentru poziția domniei sale. Huiduieli și reacții vădit potrivnice care nu au făcut economie la adjective din spectrul greu digerabil, cu referiri la origini și trasee. Porecla de Ilie Sărăcie, jucată destul de timid, mediatic vorbind, alăturată manifestărilor ostile la fiecare apariție publică a pomenitului pare să nu-l afecteze foarte tare și, culmea, pare a face chiar obiectul unei normalități. De ce spun asta? Să le luăm în ordine. Nici o politică liberală din lume nu se va apleca spre lumea necăjită, ci spre instituții care să rezolve problema asta. Ce a făcut Bolojan la Oradea până a fi premier o relevă din plin. A gândit administrația ca instituție îndreptată spre cetate, acționând direct asupra ei, cu efecte imediate în plan social. Toată lumea apreciază elasticitatea administrației locale din Bihor și calitatea relațiilor nou create între instituție și cetățean. Bolojan face proba unui liberal pur sânge, numai că împotriva unui curent politic îndepărtat de doctrină, ceea ce l-ar putea plasa în postura despotului pus să scoată căruța din noroi, în vreme ce alți liberali țin cu dinții de afacerile lor și de interesul personal. De aici și o oarecare opoziție și-n cadrul partidului ce-l deține. Ș-apoi, una e un județ și altceva o țară.
Pe de altă parte, e destul de dificil să armonizezi în sens liberal o populație cu mai bine de jumătate din cea activă plasată în afara granițelor, cei rămași în patrie nefiind chiar entuziaști de nivelul traiului. Adăugăm procentele de asistați sociali și pensionarii și ce iese numai de dreapta nu-i. Măsurile sau mai bine zis tăierile dau fiori reci majorității și poate genera noi conflicte sociale, pentru care liberalii au rețete consacrate de-a lungul istoriei. Începând cu 1907 și mai apoi cu spărgătorii de grevă, aceștia nu au nici un scrupul când vine vorba de impunerea măsurilor enunțate. Să mai admitem că în economie se taie în carne vie și avem tabloul edificator al unei societăți multipolare, cu fracturi sociale deschise pe alocuri, imposibil de condus de o coaliție cu două axe diametral opuse ca intenție politică.
Numai că șeful executivului a preferat să urnească nevoile mioritice umblând la buzunarele celor mici și lăsându-i în bună pace pe cei ce au mai mult decât suporta vechea lege 18 de dinainte de 1989, uitând că o țară este bogată, când cetățenii ei sunt bogați, nu doar o parte din ei. Ca să vă faceți idee despre o anumită parte a avuției naționale, datele relevă că circa 4 miliarde de euro fac obiectul litigiilor aflate în custodia justiției, mai pe șleau spus sunt furați și nerecuperați. Marii jucători din piață, care la întrebări insistente dovedesc că merg în pierdere, își plasează profitul cu mare lejeritate în afara sferei de acțiune a Fiscului autohton, și-l lasă pe acesta să pună genunchiul pe mămăițele care ne vând un ou în piață sau pe mamiferele care produc neimpozitat bunuri necesare traiului. Și exemplele pot curge, cu numere din multe cifre.
Orientarea primului ministru spre o „curbă de sacrificiu“ ca să ieșim cu bine din deficit (sau ce o fi ăla) nu pare a avea mari șanse de izbândă, și dacă luăm în considerare apariția la orizont a participării la recent anunțatul organism de pace a președintelui Trump, unde taxa de participare sau deschiderea, dacă vreți, este cam un milliard de euro. De unde va scoate Bolojan bani ăștia?
E clar. Misia nu-i ușoară, rolul asumat fiind unul destul de insuportabil. Putem avansa și consecințe în plan politic, efervescența nemulțumirii extinsă la nivel de populație fiind mănușă pentru alte constructe politice, inclusiv pentru partenerii de coaliție care vor emite la unison: „nu noi, ci liberalii!“. Adică o rețetă fumată pentru cei ce știu cum se câștigă niște alegeri, în care „noi vom face ce nu au știu precedenții să facă!“ Adică nimic. Până una-alta, Ilie Bolojan are viitorul asigurat, prețul pentru expunerea actuală poate acoperi mulțumitor deranjul, evident plătit din bugetul autohton, deci de la noi. Mi-e greu să diger un proxim „atât s-a putut“, câtă vreme știm că se poate mai mult. Dar nu cu alianțe împotriva naturii și constructe politice ce vizează căpătuiala unor lideri cu studii tomnatice și instincte peste firul roșu al bunului simț.
GD PATRAUCEAN
FOTO: Știrile Pro TV
CARICATURĂ: Gipione
