Nicolae Iorga a fost istoric, profesor universitar, academician, filosof, economist, scriitor și poet, dramaturg, critic literar, publicist, evocator și portretist,…
Browsing: carol al ii-lea
Pe 25 octombrie 2023, Regele MihaiI al României ar fi împlinit 102 ani. A murit în 2017, Dumnezeu înzestrându-l cu…
Din satele de la poale de Ceahlău au plecat mulţi tineri să-şi facă un rost în lume şi unii au…
După slujba de înmormântare a regelui Carol I, la mănăstirea Curtea de Argeș, au fost auzite pentru prima dată uralele:…
Regele Carol al II-lea, subiectul articolului nostru, a primit de la înaintaşii săi cea mai frumoasă moştenire: o Românie Mare…
Recenta monografie, “Carol al II-lea al României. Un rege controversat”, semnată de Narcis Dobrin Ion, directorul Muzeului Național Peleș, încearcă…
În vara lui 2006, ex-regele Mihai al României, însoțit de principele Radu de Hohenzollern-Veringen și Teodor Atanasiu, ministrul Apărării, a…
În 26 iunie 1940, România resimțea direct urmările înțelegerii dintre Rusia lui Stalin și Germania lui Hitler, cunoscută sub numele…
”Peste Roman a plutit, de câteva ori, duhul istoriei și al letopisețului…” – academician Răzvan Theodorescu Rămânem la Ioana Maria…
”Peste Roman a plutit, de câteva ori, duhul istoriei și al letopisețului…” – academician Răzvan Theodorescu Pornisem, în ediția trecută,…