Browsing: Politic
Festivalul Internațional de folclor Ceahlăul s-a încheiat, dovedindu-se un succes, lucru cu care aproape toată lumea este de acord. Ca…
Biroul de Presă Alde Neamț a transmis la redacție un material care atrage atenția asupra sondajului IMAS care se referă,…
Proiectul de rectificare bugetară propus de Guvern continuă declinul României. Fonduri importante sunt tăiate de la Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul…
Marius Ghineț a anunțat pe Facebook că părăsește PMP, unde ocupa funcția de vice-președinte la Piatra Neamț. Actual director la…
Conducerea PNL Neamț a hotărât ca două dintre organizațiile importante ale partidului să fie conduce interimar de oameni de la…
Bâlbe, minciuni, haos, degringoladă, incompetență și pasarea responsabilității caracterizează cel mai bine modul de acțiune al instituțiilor statului, în tragedia…
În fiecare zi apar noi și noi situații despre cum niște inși, puși în funcții de alți inși să le…
Consilierii judeţeni PNL anunţă, prin intermediul unor postări pe Facebook, că prețul apei în județul Neamţ va fi majorat cu…
Primarul Ion Rotaru, din comuna Alexandru cel Bun, este un personaj în administrația publică locală. Este singurul care a câștigat…
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a fost miercuri validat de forurile de conducere ale partidului drept candidat la alegerile prezidenţiale.…