În 29 aprilie, Saturn merge retrograd în Capricorn. Este, poate, cel mai bun moment al anului pentru a vă reevalua…
Browsing: horoscop saptamanal
Există nişte scrieri ce aduc mărturii despre prezenţa lui Iisus în India. Acolo se povesteşte că un bărbat foarte tânăr,…
Motivaţia are substrat metabolic. Pe baza modificărilor metabolice (fiziologice sau patologice), se formează necesitatea, motivația unui anumit comportament în mediul…
Se poate presupune că, pentru activarea forțelor vitale ale organismului și mobilizarea lor în lupta cu factorii externi nefavorabili, avem…
La ora actuală se ştie că aceia care ţin plante şi le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele şi le…
Luna Plină în Balanță susține firile ambițioase, dar care sunt și blânde, romantice, poetice, afectuoase, indulgente cu sine. Oamenii vor…
”Mercur, reprezintă intelectul, mentalul, Saturn gândirea secretă, pe când Uranus este gândirea abstractă şi supraconştientul. Venus reprezintă sentimentul, Jupiter este…
Este cunoscut, de iniţiaţii din toate timpurile, chiar din vremuri imemoriale, faptul că un gând, structurat pe o anumită intensitate…
Ajna sau chakra frontală semnifică ”poruncă” în limba sanscrită. Este centrul energetic care primeşte comenzile de la Sinele Superior şi…
”Astăzi nu avem copii sănătoşi. Texte genetice dezordonate (impresii din acte sexuale haotice, gânduri murdare) introduse în viitoarea mamă odată…